Femeia din România care conduce afacerile unei companii globale pe întreg continentul european, un business de circa 550 de milioane de dolari pe 24 de pieţe
A preluat funcţia actuală în 2024, conducând afacerile Avon la nivel european — un business de circa 550 mil. de dolari pe 24 de pieţe — din birourile de la Bucureşti. Parcursul său în companie a început acum 27 de ani, timp în care a acumulat experienţă internaţională în pieţe precum Maroc, Cehia, Slovacia, Finlanda, Estonia, Lituania şi Letonia. A coordonat transformarea grupului dintr-un model mono-channel de vânzare directă către un ecosistem omnichannel cu retail, e-commerce şi parteneriate, deschizând peste 4.000 de puncte fizice de vânzare prin distribuitori, marketplace-uri şi francize. În paralel, a unificat şase clustere europene sub un cadru strategic comun, accelerând viteza decizională şi colaborarea şi a construit o cultură de ownership, cocreaţie şi agilitate la nivelul unei echipe de peste 1.000 de angajaţi.
Cred că în perioada următoare, pentru fiecare companie, ţinta va fi să creeze valoare pentru consumatorul supus unui stres atât emoţional, cât şi financiar. Companiile vor trebui să lege relaţii cu clienţii pentru a-i fideliza.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












