Cum au reuşit trei tineri români să facă BANI din lucrurile pe care restul lumii le aruncă la GUNOI

Postat la 18 iulie 2017 143 afişări

Silviu Andrei Petran, Cristian Branea şi Alex Budurescu sunt prieteni de mai mulţi ani şi parteneri de afacere din 2014. Cristian Branea a venit cu idea de a fonda un start‑up de producţie de mobilă şi, cu o finanţare câştigată la un concurs, cei trei au transformat această idee într-o afacere profitabilă încă de la înfiinţare.

Cum au reuşit trei tineri români să facă BANI din lucrurile pe care restul lumii le aruncă la GUNOI
Cum au reuşit trei tineri români să facă BANI din lucrurile pe care... deschide galeria

(Articol publicat iniţial în mai 2016)

Materia este un exemplu de succes, ca multe altele prezentate în paginile revistei, însă alte zeci de start-up-uri mor în anonimitate. Întâmplarea face că am avut ocazia să-l cunosc pe Silviu Andrei Petran la o conferinţă despre situaţia antreprenoriatului din România. Un raport întocmit de EY România a dezvăluit faptul că în medie antreprenorul român munceşte 10 ore pe zi şi câştigă mai puţin de 500 de euro pe lună. Din acest punct a reînceput discuţia cu Petran, în biroul său dintr-o casă aflată pe o stradă liniştită din nordul Capitalei. „Energia şi pasiunea ta merg în antreprenoriat, însă nu ştii dacă o să ai succes. Eu consider că merită să faci acest sacrificiu, pentru că o faci dintr-o nebunie în care vrei să faci lucrurile altfel“, spune Silviu, aşezat cu un picior sub el pe canapeaua moale din birou.

„Antreprenoriatul este o zonă de investiţie, o zonă în care nu urmăreşti să-ţi iei banii în trei ani de zile. Trebuie să ai supermultă răbdare. Clar în primii doi ani ai nişte handicapuri, nu te duci în excursii, nu mai ai aceleaşi cheltuieli. E un şoc pe care-l ai la un moment dat, dar îţi doreşti foarte mult, dai bice până când ştii că funcţionează“, adaugă el.

Acum doi ani, Cristian Branea a venit cu ideea unui start-up în producţia de mobilier, apoi i-a cooptat pe cei doi în echipă şi au aplicat la o competiţi de afaceri sociale. Materia a fost selectat printre cei zece finalişti şi au primit 32.000 de euro finanţare şi consultanţă. Fiecare a mai pus bani din buzunar şi au pornit afacerea cu aproape 60.000 de euro. „Am mers într-o zonă cu riscuri destul de mari pentru că suntem o afacere cu producţie, ceea ce înseamnă că trebuie să avem utilaje, investiţii, materie primă. Nu este o zonă de servicii, unde cheltuielile ar fi mai mici“, spune Silviu Andrei Petran. Mobila Materia realizată din lemn reciclat, cu un aer minimalist, a atras privirile oamenilor, dar şi cumpărători. „Produsele s-au făcut cunoscute prin felul lor foarte autentic de a fi, foarte simple, naturale, masive. Totul a mers din recomandare în recomandare. În 2015, al doilea an de existenţă, ne-am susţinut businessul doar din lucrări finalizate şi recomandări venite de arhitecţi sau de la proprietari care au fost superîncântaţi de produse.“

Un exemplu de lucrare individuală este amenajarea spaţiului restaurantului Simbio, cu care se mândresc şi care atrage alte proiecte. Numai că ideea iniţială a businessului nu a fost axarea pe proiecte individuale (fie ele localuri sau proiecte rezidenţiale), ci creare a unor mini-serii de produse pe care să le vândă offline sau online, ceea ce nu s-a întâmplat anul trecut, dar este în plan pentru 2016. Primul pas în acest sens a fost participarea la târgul internaţional de mobilă imm Cologne. „Am luat o finanţare de la Ministerul Economiei prin fondul de minimis, care s-a ocupat de participarea României la târg. Acolo am avut o surpriză. Alături de nume foarte mari din industrie, care fac milioane de produse, eram şi noi cu un stand de 20 mp cu produse care erau dintr-un alt film şi care au avut supermare lipici“, povesteşte entuziasmat Petran.

Iar acest lucru s-a transformat în comenzi, deşi standul lor nu s-a aflat în secţiunea de design a târgului, ci în cea repartizată ţării noastre. „Am obţinut comenzi din Kuala Lumpur, Tokio, SUA sau Europa. Un american a comandat standul nostru de trei ori, tot ce era în stand ori trei. Am crezut că era nebun“, îşi aduce aminte antreprenorul. Şi pe partea de B2B spune că lucrurile au mers bine şi că se află în discuţii cu mai mulţi distribuitori. „A fost un proces de învăţare valoros, am putut vedea ce preţuri se practică în afară, cum să ne poziţionăm produsele ş.a.m.d. Motiv pentru care vrem să facem asta în fiecare an. În toamnă vrem să participăm la un alt târg în Europa.“

Fapt care ar trebui să ducă şi la mai multe exporturi, acesta fiind „obiectivul încă de la început“. Ironic este că, potrivit spuselor lui Silviu, compania a supravieţuit anul trecut în principal datorită comenzilor din România. „A fost o surpriză faptul că am găsit destul de mult lipici în România. Nu era în planul nostru să vindem pe plan local. Nu ne aşteptam. Noi am rezistat anul trecut datorită faptului că am avut cereri din ţară, partea cu exteriorul a venit abia anul ăsta după târgul de la Köln“, afirmă antreprenorul. Start-up-ul a avut o cifră de afaceri de peste 6.100 de euro în 2014, iar în 2015 afacerile au crescut la 22.000 de euro şi pentru anul în curs estimarea este de 300.000 de euro, luând în considerare faptul că în primul trimestru al anului au avut vânzări de 45.000 de euro.

Paginatie:

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

/actualitate/afaceri/cum-au-reusit-trei-tineri-romani-sa-faca-bani-din-lucrurile-pe-care-restul-lumii-le-arunca-la-gunoi-16592610
16592610
comments powered by Disqus
Bilanţ la 20 de ani de DENT ESTET Bilanţ la 20 de ani de DENT ESTET

Pornită cu o investiţie modestă într-un cabinet deschis la parterul unui bloc, compania DENT ESTET s-a transformat în două decenii în liderul pieţei serviciilor stomatologice din România, cu venituri care au ajuns anul trecut la peste 47,5 milioane de lei.

vezi continuarea
ZF.ro
ULTIMĂ ORĂ: Unul dintre cei mai importanţi lideri europeni a murit ULTIMĂ ORĂ: Unul dintre cei mai importanţi lideri europeni a murit
ULTIMĂ ORĂ: Tragedie pentru unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume: Trei dintre copiii lui au murit în atentatele din Sri Lanka
ProMotor.ro
PRIMA CAPITALĂ DIN EUROPA care va INTERZICE MAŞINILE DIESEL! Decizia a fost anunţată astăzi PRIMA CAPITALĂ DIN EUROPA care va INTERZICE MAŞINILE DIESEL! Decizia a fost anunţată astăzi
De ce DACIA DUSTER are un PREŢ DE PORNIRE MAI MARE ÎN ROMÂNIA decât în altă ţări!
Mituri false despre condusul economic - sfaturi care NU TREBUIE ASCULTATE!
Descopera.ro
SECRETUL uriaş al lui da Vinci din pictura ,,Cina cea de taină'', DECRIPTAT după sute de ani SECRETUL uriaş al lui da Vinci din pictura ,,Cina cea de taină'', DECRIPTAT după sute de ani
Descoperire de PROPORŢII după analizarea unor imagini declasificate din Războiul Rece, realizate de avioane de SPIONAJ. „Este UIMITOR!”
De ce CATOLICII nu vor să sărbătorească Paştele odată cu ORTODOCŞII! Decizia istorică care a produs cea mai mare ruptură
Go4it.ro
O maşină electrică TESLA a luat foc SPONTAN! Explozia DEVASTATOARE a avut loc într-o parcare subterană. O maşină electrică TESLA a luat foc SPONTAN! Explozia DEVASTATOARE a avut loc într-o parcare subterană.
EŞEC pentru Samsung! Cel mai AVANSAT telefon al său nu mai ajunge în magazine! Motivul pentru care GALAXY FOLD a fost AMÂNAT
A fost găsit un VINOVAT pentru TRAGEDIA de la Notre Dame. Dezvăluirea s-ar putea să vă surprindă
Csid.ro
Cum deosebeşti fructele şi legumele româneşti de cele de import Cum deosebeşti fructele şi legumele româneşti de cele de import
Hernia de disc: simptome, diagnostic şi tratament
Brand de produse cosmetice, prezent şi în România, anunţă prezenţa fibrelor de azbest în 3 dintre produse

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.