Ce aduce Cris-Tim la Bursa de Valori Bucureşti - Un brand cu o istorie de aproape trei decenii şi o prezenţă puternică pe piaţa produselor din carne şi ready-to-eat
C ris-Tim, cel mai mare producător de mezeluri din România, controlat de familia Timiş, urmează să facă pasul pe piaţa de capital în urma unei oferte publice care l-a evaluat la aproximativ 1,4 miliarde de lei, potrivit intervalului de preţ stabilit între 16,5 şi 17,5 lei pe acţiune din prospect. La acest nivel, multiplii de piaţă indică o companie cu un profil echilibrat, între creştere şi valoare: un EV/EBITDA de 9,8x la mijlocul intervalului şi o politică de dividend atractivă, orientată spre un payout minim de 50% din profitul net IFRS, arată brokerii consultaţi de ZF.
Prin listarea sa, Cris-Tim aduce pe bursă un brand cu o istorie de aproape trei decenii şi o prezenţă puternică pe piaţa produselor din carne şi ready-to-eat. Compania are proiecte de investiţii şi dezvoltare menite să-i susţină creşterea în anii următori - un aspect apreciat de investitori. Acum rămâne ca Cris-Tim să livreze. În 2024, Cris-Tim Family Holding a raportat o cifră de afaceri de 1,12 miliarde de lei, în creştere cu 7% faţă de anul anterior, şi un profit net de 88 milioane de lei.
Marja de de aproape 8% a fost atinsă într-un context marcat de inflaţie ridicată la materiile prime şi presiuni asupra costurilor energetice. În primul semestru din 2025, veniturile din contracte cu clienţii au urcat uşor, la 534 milioane de lei, de la 529 milioane lei în perioada similară din 2024, în timp ce profitul net semestrial a ajuns la 47,4 milioane de lei, cu o marjă comparabilă.
Cris-Tim îşi generează peste 93% din venituri pe piaţa locală, însă are şi o prezenţă constantă în state din Uniunea Europeană, precum Germania, Spania şi Italia, care împreună asigură mai mult de jumătate din exporturile grupului.
Pentru anii următori, conducerea are în vedere o extindere graduală a capacităţilor de producţie şi investiţii în modernizarea unităţilor existente, acestea fiind finanţate parţial din fondurile atrase prin ofertă. Oferta publică presupune o majorare de capital, iar fondurile noi vor fi folosite pentru finanţarea nevoilor de capital de lucru şi pentru proiecte de investiţii.
În paralel, o parte din încasările rezultate din vânzarea acţiunilor existente de către acţionarul majoritar vor fi utilizate pentru rambursarea unui ”împrumut de 290,8 milioane de lei acordat de companie. Tranşa destinată investitorilor de retail a reprezentat 15% din totalul ofertei, aceştia beneficiind de un discount de 5% pentru subscri-erile realizate până la 22 octombrie inclusiv. Prin această ofertă, Bursa de Valori Bucureşti a câştigat o companie cu o combinaţie rară între politica de dividende şi potenţialul promis de creştere, susţinut de investiţii şi de consolidarea pieţei locale.
Cris-Tim intră astfel pe radarul investitorilor nu doar ca un brand românesc, ci şi ca o companie cu un profil mixt - growth & value - într-o industrie cu rezilienţă ridicată şi consum recurent.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro














