AFI Europe închiriază 5.200 mp brandului Peek&Cloppenburg în AFI Cotroceni

Autor: Georgiana Călin Postat la 19 ianuarie 2017 300 afişări

AFI Europe a încheiat cel mai recent contract de închiriere cu brandul Peek&Cloppenburg, ce va deschide o nouă locaţie în centrul comercial AFI Cotroceni. Deschiderea va avea loc în toamna acestui an, iar magazinul va ocupa o suprafaţă de 5.200 de metri pătraţi şi va fi dispus pe două etaje.

AFI Europe închiriază 5.200 mp brandului  Peek&Cloppenburg în AFI Cotroceni

În 2017, AFI Cotroceni va finaliza lucrările de expansiune, prin care va adăuga suprafeţei închiriabile 6.800 de mp, ajungând astfel la o suprafaţă totală de aproximativ 90.000 mp. De asemenea, centrul comercial realizează lucrări de extindere şi în zona parcării. După finalizarea acestora, în luna mai, parcarea AFI Cotroceni va ajunge la un număr de aproximativ 3.000 de locuri.

„Ne bucurăm să anunţăm deschiderea Peek&Cloppenburg, o ancoră importantă în zona brandurilor de fashion premium pe care le găzduim în centrul nostru comercial. Este un pas semnificativ pentru noi, ce se încadrează în extinderea cu 6.800 de metri pătraţi a  mallului”, a declarat Sorin Scîntei, General Manager AFI Cotroceni. 

Peek&Cloppenburg este unul dintre cei mai cunoscuţi retaileri de fashion, cu o reţea de peste 100 de magazine, prezent în 15 ţări. Brandul european are o tradiţie de peste un secol pe piaţă şi comercializează produse pentru bărbaţi şi femei.

În 2016, AFI Cotroceni a avut un venit operaţional net de peste 25 milioane de euro în primele 9 luni, rezultate mai mari cu 10% faţă de cele înregistrate în aceeaşi perioadă din 2015. Centrul comercial a fost evaluat, la 30 septembrie 2016, la 467 de milioane de euro, o creştere de 7,6% în comparaţie cu 2015. În plus, numărul vizitatorilor din mall a crescut cu 5,5%, în primele nouă luni, cu o rată de ocupare a centrului comercial de 99%.  

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Pentru reţeaua de sănătate Regina Maria au trecut 25 de ani. Cum vede viitorul în industria sănătăţii Fady Chreih, CEO-ul reţelei? Pentru reţeaua de sănătate Regina Maria au trecut 25 de ani. Cum vede viitorul în industria sănătăţii Fady Chreih, CEO-ul reţelei?

Ajunsă la pragul istoric de un sfert de secol de activitate pe piaţa locală de servicii medicale private, reţeaua de sănătate Regina Maria se pregăteşte să construiască următorii 25 de ani de performanţă pe pilonii ridicaţi prin investiţiile şi inovaţiile implementate până acum. Care au fost cele mai importante borne depăşite? Ce înseamnă performanţa în medicina privată? Cum va arăta piaţa locală de servicii medicale private peste 25 de ani? – sunt câteva dintre întrebările la care ne răspunde Fady Chreih, CEO al Regina Maria.

vezi continuarea
ZF.ro
Atenţie! O nouă taxă va fi redusă redusă drastic. Ce veţi plăti mai puţin Atenţie! O nouă taxă va fi redusă redusă drastic. Ce veţi plăti mai puţin
O experienţă străină în mijlocul Capitalei: Stilul de viaţă francez, în inima Bucureştiului.
Mediafax
Proteste în Europa după impunerea de restricţii pentru reducerea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19 Proteste în Europa după impunerea de restricţii pentru reducerea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19
Vaccinul anti-coronavirus, o provocare logistică pentru România. Alexandru Rafila: Dozele trebuie administrate în cel mult 17 zile, în centre speciale
MonitorulApararii
VIDEO Mitingul lui Trump întrerupt de un F-16 care a interceptat un avion civil VIDEO Mitingul lui Trump întrerupt de un F-16 care a interceptat un avion civil
NEVERENDING STORY
MonitorulPartidelor
Aleşii locali vor putea depune jurământul online Aleşii locali vor putea depune jurământul online
Cătălin Rădulescu: Ne place ideea de ecologism. Purtarea măştii nu trebuie să fie obligatorie
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan: Alba neagra. Cu TVA... COMENTARIU Valeriu Şuhan: Alba neagra. Cu TVA...
De ce trebuie să se ţină la termen alegerile parlamentare? Analiza lui Ion Cristoiu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.