Afacerea Rulmentul: Romanii de la Barlad produc, turcii castiga

Postat la 10 noiembrie 2009 272 afişări

La un an dupa ce au pus piciorul in Barlad, turcii care au cumparat fabrica de rulmenti din oras au vazut primul profit si prima perspectiva de a se dezvolta in regiune. Acum au pe masa proiectul pentru cea de-a patra fabrica a grupului cu afaceri de peste 100 de milioane de dolari anul trecut.

Harun Adiguzel se pregateste sa incheie primul an de scadere la Rulmentul Barlad. De la privatizarea din 2000, producatorul de rulmenti a avut afaceri in crestere si pe profit din 2001 pana in 2008. Anul acesta va fi si primul in care afacerile vor fi pe zero, iar Adiguzel spera ca 2010 sa ii aduca din nou plus. Adiguzel nu este doar presedintele actual al companiei, ci si artizanul privatizarii ei; managerul a plecat la mijlocul anilor 90 din compania ORS, cel mai mare producator turc de rulmenti, pentru a prelua URB in asociere cu holdingul Kombassan.


Adiguzel a preluat 64% dintr-o companie care se lupta cu falimentul, avea o organigrama supraincarcata si datorii la bugetul de stat. A urmat restructurarea si dezvoltarea fabricii locale, iar ulterior Kombassan a construit in jurul fabricii un intreg grup pentru industria producatoare de masini. Astfel, dupa ce fabrica de la Barlad a devenit profitabila, a urmat in 2006 constructia unei unitati noi, in Turcia, unde lucreaza acum 200 de oameni. Rulmenti Barlad detine 50% din fabrica din Turcia, iar cealalta jumatate apartine unor distribuitori locali. Dupa acest greenfield, Kombassan a preluat fabrica MGM din Ungaria, unde URB este actionar cu 90%.


La final de 2008, compania a ajuns la afaceri de 108 milioane de dolari (82 milioane de euro), iar pentru 2010 Adiguzel se gandeste la o a patra fabrica.

In India, noul paradis al productiei de automobile. De ce in India? Materiile prime sunt ieftine, forta de munca la fel, au o piata de desfacere imensa, iar taxele de import sunt prohibitive. "Acum facem un studiu de fezabilitate, dar este o oportunitate pentru ca multi producatori au fabrici acolo. Si Audi", spune Adiguzel.


Sectorul industrial indian genereaza in prezent mai mult de 25% din Produsul Intern Brut al tarii, iar sectorul auto a cunoscut o dezvoltare exponentiala in ultimii ani. Audi este prezent, Hyundai produce modelele i10 si i20, iar BMW asambleaza seria3. "Urmariti si India alaturi de China si SUA. Mai mult de jumatate din PIB-ul Indiei este realizat acum de sectorul tertiar, iar el va creste puternic alaturi de PIB-ul Chinei sau al SUA", explica profesorul japonez Atsushi Sunami, de la Universitatea Nationala de Studii Politice din Tokyo. Kombassan a observat deja si a pregatit un buget de 10 milioane de euro pentru fabrica indiana, desi afacerile pentru 2009 nu incurajeaza prea mult noi investitii. "Ma astept la o scadere de pana la 50% a afacerilor grupului URB. De la fabrica din Barlad ma astept insa sa performeze, pentru ca avem posibilitatea de a concura cu oricine", spune Harun Adiguzel.

Cititi materialul intreg in editia tiparita a BUSINESS MAGAZIN.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/afacerea-rulmentul-romanii-de-la-barlad-produc-turcii-castiga-5087495
5087495
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.