Adio cota unica?

Postat la 15 decembrie 2009 14 afişări

O tara cu o cota unica de impozitare de 15%, Cehia, isi pune problema intoarcerii - dupa trei ani - la impozitarea progresiva din cauza dificultatilor bugetare. E o solutie corecta?

Premierul ceh Eduard Janota a declarat ca impozitul pe venitul individual va reveni la sistemul progresiv, spre a suplini deficitul de venituri la buget, in timp ce impozitul aplicat companiilor ar urma sa ramana la cota unica de 15%. Conform Prague Post, propunerea apartine social-democratilor, aflati in opozitie in Camera Deputatilor, care se lupta de mult sa treaca prin acest for o initiativa de taxare suplimentara a veniturilor celor mai mari.

"Progresia va trebui sa fie totusi rezonabila. Daca, sa zicem, veniturile cele mai mari vor fi taxate cu 30%, nu ne putem astepta la incasari de zeci de miliarde de coroane la buget. O astfel de rata, aplicata veniturilor mai mari de 1,2 milioane de coroane anual (peste 54.000 de euro), va aduce la buget circa 4 miliarde de coroane (155,1 milioane de euro)", a comentat Janota, care nu este membru al niciunui partid politic, adaugand ca efectul va fi mai curand de ordin psihologic decat asupra incasarilor la buget.

Necesitatile de finantare ale economiei cehe vor creste in 2010 cu 4%, la 280 de miliarde de coroane (10,8 miliarde de euro), dupa calculele Ministerului de Finante, dupa ce deficitul bugetar in acest an este asteptat sa se ridice la 6,6% din PIB, peste dublul limitei de 3% acceptate in UE. "Orice crestere pe mai departe a deficitului aduce riscul ca statul sa fie nevoit sa atraga investitori in titluri de stat prin intermediul unor dobanzi mai mari.

Pe de alta parte, desi potentialul bancilor cehe si al altor investitori de a cumpara aceste titluri este mare, nu e totusi nelimitat", a comentat Ludek Niedermayer, fost viceguvernator al bancii centrale de la Praga, citat de Bloomberg. Ministerul de Finante are in plan sa se imprumute la anul cu 280 de miliarde de coroane, cu 306 miliarde in 2011 si cu aproape 313 miliarde in 2012, conform strategiei bugetare multianuale definitivate la inceputul lui decembrie, dupa ce totalul imprumuturilor angajate in acest an ar urma sa se opreasca undeva la 278 de miliarde de coroane. In afara de acoperirea deficitului din 2010 si refinantarea de obligatiuni, guvernul ceh va trebui ca la anul sa ramburseze si credite de la Banca Europeana de Investitii in valoare de 1,1 miliarde de coroane (42,6 milioane de euro).

Anul acesta, economia este asteptata sa scada cu 5%, pentru ca la anul sa aiba parte de o crestere firava de 0,3%, potrivit prognozelor oficiale. Ministrul Janota a avertizat, la randul lui, ca economia va fi grevata permanent de deficite fiscale de 5-6% din PIB in fiecare an daca nu vor fi adoptate legi in sensul restrangerii cheltuielilor bugetare si al cresterii incasarilor. Guvernul interimar condus de premierul Jan Fischer, care va ramane in functie pana la alegerile din mai sau iunie anul viitor, incearca deocamdata sa reziste incercarii deputatilor de a modifica proiectul de buget pentru 2010, argumentand ca o serie de amendamente propuse de deputati in sensul evitarii unor restrictii fiscale prea dure vor neutraliza masurile de austeritate luate deja pe parcursul anului.

Milan Stech, lider sindical si politician social-democrat, e de parere ca ar trebui revenit la taxarea progresiva, atat pentru persoane fizice, cat si pentru companii, pentru ca o nefericita combinatie intre contributia la asigurarile sociale si cota unica a facut ca de fapt impozitarea sa fie regresiva, iar cei bogati sa plateasca de fapt mai putin, procentual, decat cei cu venituri mici.

Ministerul de Finante, in schimb, ca si civic-democratii, majoritari in Camera Deputatilor, prefera ca solutie cresterea moderata a impozitarii indirecte, in speta a TVA si a accizelor, precum si a unor taxe in mod traditional pastrate la un nivel redus, de pilda a taxelor pe proprietate. Camera Deputatilor continua si in aceasta saptamana discutarea proiectului de buget pentru 2010.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cehia,
cota unica,
impozit,
ungaria,
zeiss,
/actualitate/afaceri/adio-cota-unica-5182144
5182144
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.