100 Tineri manageri de top. Ştefan Mortici, Freshful by eMAG
Ştefan Mortici, CFO, Freshful by eMAG
35 de ani
Cu un parcurs profesional ce îmbină consultanţa strategică, antreprenoriatul şi leadershipul financiar, coordonează astăzi zona de finance pentru Freshful by eMAG. A fost consultant în Roland Berger timp de şapte ani, apoi a lansat în România ghidul gastronomic internaţional Gault&Millau, contribuind la modelarea pieţei locale. Se consideră un CFO atipic, cu o abordare de business largă şi orientată spre impact. Visează la un rol de CEO într-o companie cu spirit antreprenorial, unde poate construi şi scala idei cu sens. Îl definesc curiozitatea, echilibrul între strategie şi detaliu, precum şi un pragmatism clar orientat spre rezultate.
START CU IMPACT
Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne. Care a fost cea mai mare greşeală din carieră şi lecţia pe care n-o vei uita niciodată?
Au fost cu siguranţă multe greşeli de-a lungul timpului, că vorbim de cifre într-un excel, un deadline neatins cu calitate la nivelul propus, o idee nefinisată sau o întâlnire în care n-am reuşit să conving oamenii de ce voiam să îi conving fie că nu aveam argumentele aşa bine definite, fie că nu apelăm suficient la partea emoţională, fie că nu ştiam să citesc implicaţiile „politice” suficient de bine.
În toate joburile, proiectele, am avut şi greşeli, destule cum ziceam. Nu e una care să fie evident cea mai mare, unele au durut mai mult, unele mai puţin. Lecţia e că sunt doar greşeli, e uman, nu e nimic definitoriu, mai degrabă e de stat cu sentimentul neplăcut, şi văzut ce se poate face mai bine dată viitoare. Ştiu, uşor de zis, mai greu de făcut, însă e şi asta parte din evoluţie, nu va ieşi din prima sau nu va ieşi mereu perfect, dar pas cu pas.
Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?
Pentru mine, eşecul presupune renunţarea la un obiectiv din cauza unor factori, să zicem, pur emoţionali: oboseală, îndoielă, temeri – acela e eşec real, restul sunt greşeli. Inclusiv dacă ne stăm un obiectiv şi nu îl atingem, dar în spate am făcut tot ce ţinea de noi, de la analiză iniţială şi la setarea obiectivului până la implementare, e mai degrabă o greşeală. Dacă nu atingem obiectivele, însă ar mai fi lucruri pe care credem că le putem face, dar nu le facem nu dintr-un motiv pragmatic, e, mai degrabă, eşec.
TRASEU & AMBIŢIE
Ce responsabilităţi duci azi în spate – şi unde vrei să ajungi mâine? Povesteşte-ne despre traseul tău profesional.
Până acum am avut şansa să port trei pălării în carieră mea profesională: am fost consultant de management în Roland Berger pentru aproape 7 ani (timp în care am văzut multe companii şi modele de business din multiple ţări şi industrii şi am adresat o varietate de subiecte funcţionale: strategii, M&A, business planning, optimizari, tăieri de costuri etc). Am fost antreprenor (alături de o frumoasă echipă am lansat un ghid gastronomic internaţional în România, (Gault&Millau) şi apoi am intrat în lumea (mai) corporate: banking şi mai nou eMAG şi Freshful by eMAG. Momentan coordonez tot ce înseamnă finance în Freshful. Mă consider un CFO atipic, mai puţin tehnic, dar cu un background mai vast în zona de business. Mâine vreau să văd că reuşim să continuăm creşterea Freshful şi de ce nu, să creăm un campion regional.
CEO sau antreprenor? Care e visul tău pe termen lung?
CEO într-o companie cu spirit antreprenorial. Îmi dau seama că a construi, modela ceva e unul din lucrurile care îmi dau energie, fie că vorbim de strategie, fie că vorbim de suflecat mânecile şi stat în exceluri.
MOMENTE CARE CONTEAZĂ
Care e reuşita de care eşti cel mai mândru? Un proiect, o decizie, o echipă?
Lansarea ghidului gastronomic internaţional Gault&Millau în România, în 2018, alături de Alex Almajeanu şi Raluca Hritcu şi o echipă extinsă deosebită. A fost şi este un proiect de suflet, în care am construit foarte multe de la 0, deşi eram într-o industrie complet nouă. Cred că am reuşit să modelăm piaţa gastronomică locală prin identificarea şi promovarea chefilor de valoare, susţinerea noii bucătării româneşti, sau promovarea vinurilor locale pe plan local şi internaţional, precum şi prin propunerea unor standarde & metodologii riguroase în modul de evaluare al acestei pieţe. A fost un proiect în care am contribuit în diferite proporţii în toate zonele, de la vânzări, la finance, la conţinut, la marketing (mai puţin evaluări propriu-zise de restaurante/ vinuri) pentru că acolo aveam echipe de evaluatori specializaţi, profesionişti.
Trei superputeri profesionale. Ce abilităţi sunt esenţiale pentru succesul în carieră?
Curiozitate, echilibru între strategie şi privire de ansamblu vs intrare în detalii şi pragmatism. O minte curioasă intelectual va rămâne mereu flexibilă, va asimila uşor informaţii noi şi va trata cu interes şi seriozitate orice noutate, provocare. Echilibrul între gândirea strategică şi intrarea în detalii nu e uşor de atins, necesită ceva experienţă în spate, însă mi se pare crucial. Fără să intri uneori în detalii nu poţi înţelegi pe deplin anumite aspecte şi să ajuţi la găsirea de soluţii, fără să poţi face un pas în spate, rişti să mergi în direcţia greşită, sau şi mai rău, doar să mergi inerţial. Iar pragmatismul înseamnă să îţi alegi bătăliile corect, să urmăreşti mereu un rezultat şi să ştii de ce şi cu ce scop vrei să întreprinzi ceva.
ECHILIBRU & INSPIRAŢIE
Job + viaţă personală = echilibru? Cum reuşeşti să le păstrezi în armonie?
Clar baza este să mănânci ok, să dormi suficient, să faci mişcare şi să stai în natură. Pe lângă asta, am nevoie să petrec timp cu cei dragi, să îmi găsesc timp pentru pasiunile personale şi puţin timp de reflecţie. Că să reuşesc să fac toate astea, în cumulul de lucruri care sunt de făcut, încerc mereu să îmi păstrez mintea limpede, să fiu conştient de ce contează (şi implicit să nu consum energie pe lucruri mărunte, să nu iau lucrurile personal) şi să îmi asum că nu voi putea niciodată să le fac pe toate perfect. Uneori trebuie să ştii să zici şi nu, uneori trebuie să ştii să te relaxezi chiar dacă lucrurile nu merg grozav, să fii şi autoironic ocazional, iar uneori e suficient şi doar să te asiguri că eşti acolo.
Ce faci când nu lucrezi? Un hobby, o pasiune, o recomandare de carte?
Încerc să petrec timp în natură şi cu oameni dragi, să fiu activ, să fac mult sport, să citesc şi să mai plec ocazional prin lume în destinaţii care de care mai inedite.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













