100 Tineri manageri de top. Silviu Nistorescu, Porsche Inter Auto Romania
Digital Business Manager, Porsche Inter Auto Romania
29 de ani
Coordonează proiectele de transformare digitală pentru reţeaua de dealeri a companiei. A început să lucreze la Porsche Inter Auto Romania din al doilea an de facultate, având iniţial o poziţie part-time şi, povesteşte el, era bun să tasteze repede (100 WPM). Pas cu pas a avansat ulterior în organizaţie, ajungând în să conducă programul „Online Dealer”, lansat ca pilot în România.
AGILITATE & DECIZII
Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne!
Da, de mai multe ori cred. La început tratam lucrurile superficial. Şi mi-a luat ceva timp până să înţeleg ce înseamnă „superficial”. Prima oară când am greşit cred că a fost la încercarea de a implementa un soft de monitorizare maşini de test drive, care era simplu, din perspectiva mea. Eu ştiam să apăs pe butoane, ştiam „shortcut-urile” în aplicaţie, însă aici era problema – pentru că doar eu le ştiam, alături de echipa de developeri. Când am încercat să lansez softul live, am eşuat lamentabil. Erori peste erori, mesaje zilnice care îmi aduceau la cunoştinţă tot felul de probleme noi.
A fost prima şi singura dată când am dat rollback şi am revenit la soluţia anterioară, care era mult, mult mai simplă. Din acea experienţă, am înţeles două lucruri – folosirea tehnologiei de dragul tehnologiei este o capcană ce trebuie evitată şi brief-ul clar, real şi ancorat în nevoile reale ale utilizatorului e cheia pentru orice proiect digital nou.
Greşelile: cărămizi sau capcane?
Răspunsul din manual e că sunt cărămizi, doar dacă le recunoşti şi înveţi din ele. Eu cred că, de fapt, nu există greşeli – există decizii. Unele bune, altele nu. Dacă ai luat o decizie bună, culegi roadele. Dacă a fost una proastă, te pregăteşti să te repliezi. Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?
Pentru mine, eşecul are două forme. Prima, cea clasică: eşecul e atunci când renunţi. A doua e mai subtilă, dar la fel de reală: eşecul apare şi atunci când nu te opreşti să vezi ce ai construit.
CARIERĂ ŞI STIL
CEO sau antreprenor?
Obiectivul raţional este de a ajunge CEO. Însă am proiecte la nivel de hobby la care lucrez în timpul liber şi cărora aş vrea să le dedic mai multă energie.
Care e reuşita de care eşti cel mai mândru?
Familia mea: soţia mea şi de câteva luni şi un fiu, Andrei.
Trei superputeri profesionale.
Intuiţia, sinceritatea constructivă, setarea obiectivelor pe termen lung şi orientarea către soluţii. Succesul arată diferit pentru fiecare. Am văzut un numitor comun: motivaţia şi proactivitatea. Oameni care nu-şi fac doar treaba, ci trag organizaţia după ei.
Un sfat pentru tinerii care sunt acum în facultate.
Orice teorie poate fi pusă în practică şi aplicând-o, o poţi învăţa şi înţelege mai uşor. Trebuie doar să fii creativ, să găseşti o aplicabilitate „năzdrăvană” şi necesară.
ECHILIBRU & PASIUNI
Job + viaţă personală = echilibru?
Aici cred că este un mix între perioade. Sunt perioade în care balanţa înclină către job, iar alteori către viaţa personală. Caut şi acum soluţia să ating un 50/50, însă îmi doresc ca raportul să ajungă la 40% job şi 60% acasă.
Ce faci când nu lucrezi?
Primul răspuns care îmi vine în minte acum este că sunt alături de soţie şi de fiul meu nou născut, de familie. Apoi, dacă timpul îmi permite, sailing şi gaming.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












