100 Tineri manageri de top. Sever Savanciuc, Lowe Group

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 09 septembrie 2025 38 afişări

100 Tineri manageri de top. Sever Savanciuc, Lowe Group

Sever Savanciuc, Chief Executive Officer, Lowe Group

32 de ani


Absolvent al universităţilor Warwick, Bocconi şi St. Gallen, şi fost membru în consiliile de administraţie ale unor companii evaluate la peste 1 miliard de dolari, are o vastă experienţă în domenii strategice precum fintech, healthcare sau data intelligence. Acum coordonează activitatea de management a agenţiilor din grupul Lowe.

 

START CU IMPACT


Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne.


Când am încercat să aplic ceea ce a mers în trecut sau a mers într-un anumit mediu, fără a mă adapta unei noi situaţii. „Fit is everything.” Succesul stă într-un mindset agil, care foloseşte cunoaşterea şi experienţa nu pentru a repeta, ci pentru a găsi modelul corect pentru organizaţia şi momentele respective.


Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?


Cred că eşecul este o greşeală neconştientizată şi neasumată, iar succesul vine ca urmare a onestităţii, a gândirii critice şi a greşelilor asumate şi corectate. Diferenţa dintre greşeală şi eşec stă în asumare.

 

TRASEU & AMBIŢIE


Ce responsabilităţi duci azi în spate – şi unde vrei să ajungi mâine?


Astăzi, cea mai mare responsabilitate este să construiesc şi să menţin un mediu în care cei din jurul meu câştigă – oamenii din grupul Lowe, clienţii noştri, furnizorii alături de care creăm succesul clienţilor şi, desigur, acţionarii. Un CEO de succes este unul care reuşeşte să îi pună în lumină pe toţi cei din jurul său.

Viitorul aparţine datelor şi inteligenţei artificiale. Nu ca buzzword, ci ca jucător activ în vieţile şi economiile noastre. În industria marcomm, creativitatea şi gândirea strategică vor fi îmbogăţite şi nu înlocuite de dezvoltările tehnologice. Succesul va aparţine celor care vor şti să ţină echilibrul între oameni şi tehnologie, dar un lucru nu se va schimba: comunicarea va continua să construiască reputaţie, iar reputaţia, cota de piaţă.


CEO sau antreprenor?


Ambele. Cred în antreprenoriatul aplicat, în care ai viziunea, dar şi execuţi. Şi mai cred că un CEO de succes se comportă ca un antreprenor. Sunt în general atras de tot ceea ce înseamnă model de business inovator, care poate schimba în bine vieţile oamenilor. În acelaşi timp, sunt suficient de curios încât să fiu antreprenor în foarte multe domenii, dar să nu pot fi şi CEO în toate.


Trei superputeri profesionale.


Echilibrul, empatia şi creativitatea.


Ce experienţă ţi-a schimbat perspectiva profesională?


Perioada petrecută la fondul de investiţii Allianz X, extrem de intensă ca dezvoltare profesională, şi în care, alături de colegii mei, am generat impact şi transformare în nişte business-uri relevante. Şi am evoluat accelerat, la rândul meu. Am înţeles acolo puterea pe care o poate avea o viziune curajoasă, tradusă în motivaţie pentru o echipă de oameni pasionaţi şi ambiţioşi.

 

ECHILIBRU & INSPIRAŢIE


Job + viaţă personală = echilibru?


Cred că armonizarea dintre job şi viaţa personală nu înseamnă separare, ci integrare. Pentru mine, a fost important să fiu sincer cu mine însumi şi cu cei din jur despre cine sunt, ce mă pasionează şi ce îmi dă putere. Apoi, mi-am organizat timpul şi mi-am construit viaţa pe aceşti piloni, iar armonia a venit ca o consecinţă.


Ce faci când nu lucrezi?


Încerc să am un stil de viaţă cât mai echilibrat, care să îmi permită să mă şi relaxez. Îmi place să fac sport, ies des în natură şi citesc foarte mult, pe subiecte variate, de la science-fiction la economie si geopolitică. Astăzi, în mod deosebit, pot recomanda „Why Nations Fail” de Acemoglu & Robinson.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.