100 Tineri manageri de top. Alexandru Adrian Şoaică, KPMG

Postat la 15 octombrie 2025 23 afişări

100 Tineri manageri de top. Alexandru Adrian Şoaică,  KPMG

Partener Asociat, KPMG, KPMG Delivery Center SRL – Audit Delivery Academy

39 de ani


Alexandru Şoaică şi-a început cariera cu paşi mărunţi, dar cu o viziune clară şi o motivaţie profund personală: să demonstreze că poate reuşi. De la visul de a fi un contabil bun la ambiţia de a deveni auditor şi lider, fiecare etapă a fost ghidată de integritate şi determinare. A crescut alături de o echipă care astăzi numără peste 380 de profesionişti, într-un mediu în care valorile nu sunt doar afişate, ci trăite zi de zi.

 

START CU IMPACT


Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne.
Care a fost cea mai mare greşeală din carieră şi lecţia pe care n-o vei uita niciodată?


Nu ştiu dacă a fost cea mai mare greşeală din carieră, dar cu siguranţă a fost una memorabilă. De ce? Pentru că m-a determinat să schimb compania în care lucram. Greşeala mea a fost că, după şase luni de promisiuni, am continuat să cred că voi reuşi să obţin proiectul de consultant pe care îl doream. În realitate, proiectul nu s-a concretizat niciodată. Ce lecţie am învăţat? Să nu cred doar în promisiuni, să fiu mai sceptic, mai atent şi mai puţin dependent de aşteptări neconfirmate.

Noi ne construim viitorul, iar ani întregi îi petrecem căutând jobul perfect - dar poate că acest loc nu trebuie doar găsit, ci creat. Oferiţi-vă să contribuiţi, să ajutaţi şi să învăţaţi în fiecare etapă. Continuaţi să exploraţi, pentru că viitorul vostru este mai minunat decât v-aţi imaginat.


Greşeală vs. eşec: unde tragi linia?
Şi ce înseamnă, de fapt, eşecul pentru tine?


Greşelile sunt inevitabile şi, de multe ori, necesare în procesul de învăţare şi perfecţionare. Ele sunt puncte de ajustare, corecţii în timp real care ne ajută să evităm capcanele şi să ne îmbunătăţim strategiile. Eşecul, pe de altă parte, este rezultatul final al unui demers care nu a ajuns la obiectivul propus. Diferenţa dintre cele două stă în capacitatea de a transforma greşeala într-o lecţie. Dacă o greşeală duce la o schimbare pozitivă, atunci nu a fost un eşec, ci un pas înainte. Pot spune astfel că greaşeala mea nu a fost un eşec, ci un pas înainte. Ce înseamnă, de fapt, eşecul? Eşecul este percepţie, nu o destinaţie definitivă. Poate fi un moment dificil, dar niciodată un verdict. În business, eşecul este adesea etichetat ca un punct de oprire, dar poate fi, de fapt, o oportunitate de recalibrare. Marile inovaţii vin din încercări repetate, iar eşecurile sunt doar etape ale progresului. În esenţă, eşecul nu înseamnă că ai pierdut, ci că ai aflat ce nu funcţionează.

 

MOMENTE CARE CONTEAZĂ


Care e reuşita de care eşti cel mai mândru?
Un proiect, o decizie, o echipă?


Proiectul meu, Audit Delivery Academy, este rezultatul unei viziuni de-o viaţă, dar adevărata sa valoare vine din oamenii care îi dau energie şi sens. Nimic nu te poate face mai ataşat de un proiect decât echipa cu care lucrezi şi sprijinul familiei, care îţi aminteşte constant că poţi reuşi. Sunt mândru că am avut privilegiul de a învăţa de la mulţi oameni, indiferent de rolul lor - colegi cu care am lucrat sau lucrez în prezent, fiecare contribuind în mod unic la parcursul meu profesional. Totuşi, sunt două persoane de la care învăţ în mod continuu: Adela – Head of Audit şi Cătălina – Director & PPC BA. Experienţa lor, perspectivele lor şi modul lor de a vedea businessul reprezintă surse constante de inspiraţie.


Trei superputeri profesionale.
Ce abilităţi sunt esenţiale pentru succesul în carieră?


♦Ÿ Determinarea – Refuzul de a renunţa în faţa obstacolelor şi dorinţa de a găsi soluţii chiar şi atunci când drumul pare dificil. Determinarea te menţine pe traiectorie, indiferent de provocări.

♦ Persuasiunea – Capacitatea de a comunica eficient, de a convinge şi de a influenţa deciziile într-un mod constructiv. Un lider trebuie să inspire şi să mobilizeze oamenii, iar persuasiunea este un instrument esenţial în acest proces.

♦Ÿ Perseverenţa – Succesul nu vine peste noapte; el este rezultatul eforturilor susţinute şi al capacităţii de a continua, indiferent de dificultăţi. Perseverenţa transformă obiectivele ambiţioase în realitate şi deschide noi oportunităţi.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.