100 Cele mai puternice femei din business. Elena Pap, Director Europa, Up Group
MOTTO: „Marii lideri găsesc moduri de a se conecta la oameni şi de a-i ajuta să-şi atingă potenţialul.”
Steven J. Stowell
BIO
Cu o îndelungată experienţă în domeniul financiar şi în managementul echipelor, Elena Pap este unul dintre promotorii industriei beneficiilor extrasalariale din România. Funcţia de director general al Up România, deţinută din 2005, a fost cumulată din 2019 cu cea de director regional al Grupului Up în Europa de Sud-Est până în 2024. Vara anului trecut a preluat funcţia de director Europa în cadrul Up Group, după o carieră de peste 20 de ani în care a ocupat poziţia de CEO al Up România.
VISION BOARD, PRINCIPII & MOTIVAŢIE
Cum te motivează citatul menţionat în activitatea zilnică?
Acest citat mă motivează să mă conectez cu oamenii, să practic ascultarea activă, să găsesc capacitatea de a aborda fiecare provocare cu determinare şi încredere în „mai bine’’.
Ce te motivează în fiecare zi să mergi mai departe?
Mă animă şi simt motivaţie când construiesc ceva cu impact real, fie că este vorba despre dezvoltarea echipei, inovaţia în business sau contribuţia la comunitate.
Fiecare zi este o oportunitate de a ne aduce aportul la ceva mai mare, de a fi noi o versiune mai bună a noastră. Şi avem doar într-un an 365 de astfel de oportunităţi.
LEADERSHIP & CARIERĂ
Ce te inspiră când iei decizii importante?
De fiecare dată când iau decizii importante pentru companie am în vedere impactul pe care acestea îl au pe termen lung asupra echipei şi clienţilor noştri. Focusul este atât pe rezultatele imediate, cât şi pe crearea unei fundaţii solide pentru viitor.
Cum integrezi valorile personale în stilul de conducere?
Transparenţa, integritatea şi dorinţa de a crea un impact pozitiv sunt principii fundamentale pe care le aplic atât în viaţa personală, cât şi în business.
HOBBY-URI & INSPIRAŢIE PERSONALĂ
Care este locul sau activitatea care te inspiră cel mai mult?
Când am nevoie de inspiraţie sau să îmi găsesc claritatea mă plimb în aer liber, natura şi darurile ei mă ajută să privesc lucrurile detaşat, dintr-o perspectivă diferită. Lecturile sunt o sursă de a găsi idei şi de a privi mai profund lucrurile. Mişcarea mă ajută să îmi eliberez mintea, să îmi recâştig concentrarea pentru a lăsa să vină către mine idei noi. Schimbul de idei, conversaţiile cu oameni valoroşi, cu oameni, în general, mă ajută să văd lucrurile dintr-un alt unghi şi mereu mă simt mai inspirată.
Există o carte, un film sau o piesă de artă care te-a influenţat profund?
Un exemplu de carte care m-a inspirat este „Liderii mănâncă ultimii’’, Simon Sinek. Unul dintre filmele care merită amintit pentrul lecţia valoroasă despre perseverenţă şi determinare este „The Pursuit of Happyness” (În căutarea fericirii). Dintre lucrările lui Vincent van Gogh, mă inspiră în special „Noapte înstelată”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













