Afaceri de la zero. Vitamin Aqua, un brand creat de trei tineri din judeţul Neamţ, a ajuns în 2018 la afaceri de 4,5 mil. euro şi aşteaptă o creştere de minimum 30% în 2019

Postat la 29 iulie 2019 885 afişări

„Am început expansiunea internaţională pentru că suntem interesaţi să ne dezvoltăm pe noi pieţe.“

Afaceri de la zero. Vitamin Aqua, un brand creat de trei tineri din judeţul Neamţ, a ajuns în 2018 la afaceri de 4,5 mil. euro şi aşteaptă o creştere de minimum 30% în 2019

Merlin’s Beverages, un business fondat în 2011 de trei tineri din judeţul Neamţ, Eduard Alexianu, Ruxandra Alexianu şi Alexandru Melinte, a ajuns anul trecut la afaceri de 4,5 milioane de euro din vânzarea de apă cu vitamine şi minerale, infuzii de ceai şi limonadă. Brandul sub care sunt comer­cializate produsele se numeşte Vitamin Aqua şi a fost creat în urmă cu patru ani.

„Anul trecut am dublat cifra de afaceri faţă de 2017. Ne-am propus să menţinem trendul ascedent şi în acest an aşteptăm o creştere de minimum 30%. Realizarea noastră este faptul că am fidelizat un public numeros, dar, şi mai important, educat“, spune Eduard Alexianu, directorul comercial al companiei. Astfel, veniturile producă­torului Vitamin Aqua ar urma să ajungă la aproape 6 milioane de euro în 2019.

Creşterea veniturilor a venit după lansarea unor noi game de produse în 2018: trei sortimente de infuzii de ceai, două variante de limonadă şi gama zero Vitamin Aqua, fără zahăr, fără aspartam, fără conservanţi, cu îndulcire pe bază de stevia (plantă din America de Sud al cărei extract este un îndulcitor natural de 300 de ori mai dulce decât zahărul).

Antreprenorii povestesc că businessul a pornit de la ideea de a aduce pe piaţa locală un nou concept, ofertant din punctul de vedere al potenţialului de dezvoltare. Ideea afacerii le-a venit încă de pe băncile facultăţii, iar în 2015 au avut prima producţie de apă cu vitamine şi minerale, după o investiţie de 300.000 din fonduri europene neram­bur­sabile în valoare de 200.000 de euro şi 100.000 de euro bani de la părinţi.

Cititi mai mute pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
afaceri,
crestere,
neamt,
tineri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.