Afaceri de 1,4 mil. euro pentru Zitec în 2012, în creştere cu 25%

Autor: Anca Barbulescu Postat la 04 februarie 2013 35 afişări

Producătorul autohton de aplicaţii online Zitec a raportat o cifră de afaceri de 1,4 milioane de euro anul trecut, în creştere cu 25% faţă de 2011 pe fondul diversificării liniilor de activitate şi majorării numărului de clienţi din România.

"În 2012 am continuat să ne dezvoltăm ca furnizor specializat de servicii de dezvoltare software şi să diversificăm liniile de activitate", a declarat Alexandru Lăpuşan, CEO Zitec. Anul trecut, clienţii Zitec au provenit în proporţie de 50% din străinătate şi 50% de pe piaţa autohtonă. Spre comparaţie, în 2010, 80% din cifra de afaceri era realizată din proiecte externe.

În ceea ce priveşte strategia Zitec de a investi în start-up-uri străine, în special din SUA, Alexandru Lăpuşan a menţionat că aceasta a continuat şi în anul anterior.

Astfel, în 2012, Zitec şi-a majorat investiţia în Zipongo cu 100.000 de dolari, ajungând astfel la o sumă totală de 170.000 de dolari alocată proiectului care se adresează celor care îşi doresc un stil de viaţă echilibrat şi adoptarea unei diete sănătoase. în plus, start-up-ul american în care Zitec deţine o participaţie minoritară a încheiat, în vara trecută, o rundă de finanţare de tip Seed, în valoare de peste 1 milion de dolari.

Pe plan local, Zitec a lansat, în 2012, reţeaua de marketing afiliat Zaff.ro, axată pe vânzarea de produse turistice, cum ar fi cazările la hoteluri, prin intermediul platformei HotelPeeps, pachetele de vacanţe, în parteneriat cu Happy Tour, şi biletele de avion, oferite de Paravion.ro.

"Referitor la obiectivele pe care le avem în acest an precizez continuarea strategiei de creştere si diversificare, dar şi realizarea unei noi investiţii, de data aceasta într-un business local care urmăreşte să pătrundă şi pe piaţa internaţională", a arătat Alexandru Lăpuşan.

Zitec a încheiat anul trecut cu o echipă cu 15 oameni mai mare comparativ cu 2011, ajungând la peste 60 de specialişti atât în tehnologii open-source, cât şi în tehnologii Microsoft.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Afaceri,
Zitec,
clienţi,
România
/actualitate/afaceri-de-1-4-mil-euro-pentru-zitec-in-2012-in-crestere-cu-25-10541187
10541187
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.