Adrian Mititelu, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul transferului lui Mihai Costea la FCSB

Autor: Laura Buciu Postat la 05 noiembrie 2020 40 afişări

Patronul FC U Craiova, Adrian Mititelu, a fost condamnat, joi, la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul privind transferul lui Mihai Costea la FCSB. În primă instanţă, Mititelu a fost achitat, însă decizia Tribunalului Dolj este definitivă.

Adrian Mititelu, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul transferului lui Mihai Costea la FCSB

Decizia prin care Adrian Mititelu a fost achitat a fost atacată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA Serviciul Teritorial Craiova şi Statul român – ANAF Bucureşti prin DGRFP Craiova.

Rejudecând, Tribunalul Dolj a dispus schimbarea încadrării juridice şi l-a condamnat pe Adrian Marin Mititelu la 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, pedeapsă ce se va executa în regim de detenţie.

Instanţa i-a interzis lui Mititelu dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlu de pedeapsa complementară, pe o durată de 3 ani şi dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal la societăţiile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În acelaşi dosar, Gigel Preoteasa, secretar al aceluiaşi club, a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală, pedeapsa urmând să fie cu suspendare sub supraveghere, şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul instituţiilor stabilite de Primăriei Municipiului Craiova, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Decizia de joi a Tribunalului Dolj este definitivă.

Potrivit procurorilor, la data de 31 ianuarie 2011, „urmare a unor debite foarte mari pe care SC Fotbal Club U Craiova SA le avea către bugetul consolidat al statului, în cadrul procesului de executare silită, declanşat împotriva societăţii în vederea recuperării creanţelor fiscale în sumă de 9.906.095 lei, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a întocmit un proces verbal de sechestru pentru bunuri mobile, prin care au fost indisponibilizate drepturile federative de joc ale celor 39 de jucători de fotbal, care activau în baza unor contracte de muncă/convenţii civile în echipa Universitatea Craiova".

Adrian Mititelu, prin intermediul secretarului general, Gigel Preoteasa, ar fi încheiat la data de 23 martie 2011 acordul de transfer al unui jucător, în condiţiile în care în timpul executării silite clubul „nu putea dispune de acestea decât cu aprobarea dată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, după achitarea integrală a sumelor înscrise în titlul executoriu, cu condiţia constituirii unei garanţii la nivelul sumei poprite sau cu condiţia virării contravalorii indemnizaţiei de transfer a jucătorului în contul indicat de organul fiscal", spun procurorii.

Ulterior, în baza acordului, Adrian Mititelu ar fi încasat 24 martie 2011, într-un cont bancar deschis în aceiaşi zi la indicaţia sa, contravaloarea sumei de 1.100.000 euro (5.627.864 lei), bani din care, în aceiaşi zi, s-au efectuat ulterior mai multe plăţi, explică DNA.

Potrivit sursei citate, din suma de bani încasată au fost achitate drepturi salariale ale angajaţilor clubului, iar o sumă importantă a fost transferată în contul unei societăţi comerciale controlată prin interpuşi de Adrian Mititelu. Suma rămasă a fost executată de bancă, banii fiind transferaţi în contul pus la dispoziţie de organul fiscal.

În ceea ce priveşte transferul, „nu a putut fi înregistrat în Liga Profesionistă de Fotbal, întrucât reprezentanţii legali ai acestui organism au comunicat cumpărătorului că jucătorul nu putea face obiectul transferului, deoarece Agenţia Naţională de Administrare Fiscală instituise sechestru asupra drepturilor federative de joc ale acestuia. Această împrejurare nu a fost cunoscută la data de 23 martie 2011 de către semnatarii acordului de transfer din partea clubului cesionar, care, dacă ar fi cunoscut-o, nu ar fi încheiat acordul de transfer şi nu ar fi achitat integral suma prevăzută în acest act", se arată în comunicatul de presă al parchetului.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 4.032.764 lei, iar clubul cesionar cu suma de 5.627.864 lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mititelu,
condamnare,
decizie

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

ZF.ro
Este OFICIAL! Un nou brand de modă cu preţuri mici a intrat în România. Reduceri de 80% la peste 3.000 de mărci Este OFICIAL! Un nou brand de modă cu preţuri mici a intrat în România. Reduceri de 80% la peste 3.000 de mărci
Criza accelerează puternic aceste joburi. În ce zonă trebuie să vă uitaţi pentru viitor
Mediafax
Riadul neagă orice împlicare în asasinarea directorului programului  nuclear din Iran: „Nu este politica Arabiei Saudite să se lanseze în asasinate” Riadul neagă orice împlicare în asasinarea directorului programului nuclear din Iran: „Nu este politica Arabiei Saudite să se lanseze în asasinate”
Marea Britanie a devenit prima ţară din lume care a aprobat vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer / BioNTech pentru utilizare pe scară largă
MonitorulApararii
Rusia şi China ţintesc secretele petroliere ale Norvegiei. Raport al serviciului de contraspionaj PST Rusia şi China ţintesc secretele petroliere ale Norvegiei. Raport al serviciului de contraspionaj PST
Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 a pornit cu stângul. Chiar şi în România
MonitorulPartidelor
Un deputat a primit vestea de ziua sa - a fost testat pozitiv cu COVID-19 Un deputat a primit vestea de ziua sa - a fost testat pozitiv cu COVID-19
Clotilde Armand: O spun foarte ferm. Nu vom ceda în faţa nimănui
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan  Care-i treaba cu moţu’.. COMENTARIU Valeriu Şuhan Care-i treaba cu moţu’..
COMENTARIU Valeriu Şuhan Moartea ca reper

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.