A renunţat la un job sigur în IT pentru a ţine discursuri în faţa a mii de oameni. Ce le spune acestora

Autor: Andra Stroe Postat la 26 octombrie 2019 202 afişări

A renunţat la un job sigur în IT pentru a ţine discursuri în faţa a mii de oameni. Ce le spune acestora
A renunţat la un job sigur în IT pentru a ţine discursuri în faţa a...

„Eu mi-am schimbat viaţa cam de două ori în mod major”, începe Ovidiu Oltean, speaker motivaţional, povestea parcursului său profesional. Absolvent al Universităţii Politehnica din Cluj – Facultatea de Automatică şi Calculatoare, el spune că după ce a studiat cam 8 ani de informatică a realizat că nu îi place deloc domeniul acesta. Aşa a apărut prima schimbare din carieră. „Munca repetitivă şi statică la birou nu mi-a plăcut deloc. Aşa că am mers într-o zonă care îmi era foarte puţin familiară dar în care câtuşi de puţin aveam un gram de experienţă, şi anume vânzările”, şi asta pentru că pe perioada facultăţii fusese plecat de două ori în Statele Unite prin programul work & travel, unde lucrase tot în vânzări – aşa că a căutat cursuri ca să înveţe şi să devină agent de vânzări profesionist.

După ce a terminat facultatea a lucrat trei ani în vânzări schimbând firmă după firmă: „Ori mă plictiseam, ori nu eram suficient de mulţumit de remuneraţie, ori nu-mi plăceau produsele sau serviciile pe care le vindeam. Nu mă regăseam deloc în domeniul respectiv”. Al doilea moment crucial din cariera sa a venit în 2012, când unul dintre clienţii săi din vânzări l-a invitat la o întâlnire a unui club de public speaking – Toastmasters. „L-am refuzat de vreo trei ori la rând, a patra oară m-am dus şi mi-a plăcut foarte mult ce se întâmpla acolo: ieşeau oameni în faţa unui amfiteatru, ţineau discursuri, erau evaluaţi. Am devenit membru şi o perioadă de vreo opt luni de zile în paralel cu a fi agent de vânzări mergeam o dată pe săptămână să ţin discursuri, să fiu evaluat de colegii mei din club.”

În mai 2013 a participat la primul concurs naţional de public speaking, de la Timişoara, pe care l-a câştigat. „Pentru prima dată în viaţa mea am simţit că am găsit un domeniu care îmi place şi sunt şi bun la asta. Aşa că de ziua mea, când am făcut 25 de ani, mi-am dat demisia şi am plecat din vânzări. Am văzut că în România mai sunt şi alţii care trăiesc din training, conferinţe, speaking. Aşa că m-am gândit: De ce nu? Aş putea să fac şi eu lucrul ăsta.” A durat ceva timp până când proiectele şi evenimentele de public speaking pe care le organiza au început să funcţioneze, până când au început să vină clienţi în consultanţă şi în coaching şi până a început să ţină primele traininguri, dar spune că după ce, în 2014, a obţinut primele premii naţionale şi ulterior primele titluri europene la conferinţe internaţionale, care l-au ajutat să îşi construiască o credibilitate şi o autoritate în domeniu, lucrurile au intrat pe un făgaş normal, iar din aprilie 2014 a decis să se ocupe de această zonă full time. „Spun aprilie 2014 pentru că a durat vreo nouă luni să ajung la nivelul de venituri egal cu cel pe care îl aveam ca angajat în vânzări”, menţionează el.

Primul eveniment la care a fost plătit i-a adus o remuneraţie de 75 de euro pentru un discurs de aproximativ 30 de minute. „În rest, mi-am organizat seminariile unde la final am promovat un curs sau un produs, sau am vândut ceva – asta nu intră la categoria de speech. Oamenii au venit gratuit la seminar, dar la final au cumpărat ceva.” În primele luni câştiga undeva între 500 şi 600 de euro. Între timp suma a crescut de 5-6 ori, „pentru că în momentul în care eşti angajat există un singur canal pe care vin banii, de la şef. Ca freelancer trebuie să construieşti şi să-ţi creezi câte canale financiare te duce capul, în funcţie de creativitatea ta: cursuri online, şedinţe de coaching, traininguri, cărţi, workshopuri. Depinde doar de inventivitate, să studiezi un pic piaţa, să vezi ce anume se caută, ce doresc oamenii, dar poţi să îţi construieşti oricând mai multe canale”, punctează Oltean.

El spune că în rolul de freelancer are şi o serie de colaboratori şi echipe cu care lucrează, însă nu ca angajaţi. Cu toate că există numeroase avantaje când lucrezi ca freelancer, Oltean spune că există totuşi şi un mare dezavantaj: faptul că trebuie să îşi găsească singur clienţii. „Cu excepţia vânzărilor, unde este jobul tău să găseşti clienţi, dacă eşti angajat undeva nu e nevoie să-ţi baţi capul cu a aduce oameni cu care să lucrezi, pentru că se ocupă altcineva de ei, nu trebuie să te gândeşti cum ajung banii în firmă, din ce bani sunt plătiţi angajaţii. În momentul în care eşti freelancer, eşti de capul tău, e prima şi cea mai mare grijă care îţi mănâncă toţi nervii şi din cauza căreia stai şi te gândeşti încontinuu: Cum fac rost de clienţi?” Cu toate acestea, nu s-ar mai întoarce niciodată la statutul de angajat. „Libertatea pe care ţi-o dă faptul că nu eşti constrâns de nimeni şi poţi să-ţi creezi tu produsele şi serviciile cred că e cel mai mare beneficiu şi avantaj pe care l-am trăit. Este motivul pentru care nu m-aş duce înapoi în rolul de angajat, indiferent de titlul sau descrierea jobului pe care l-aş avea şi indiferent de remuneraţie. Chiar dacă ar fi mai mare, aş fi constrâns la a face ceea ce îmi dictează cineva, la un program fix şi cu anumite taskuri obligatorii.”

Potrivit lui, în meseria pe care o practică factorii care contribuie la dobândirea succesului sunt: un marketing bun, multe recomandări şi livrarea unor servicii şi produse atât de bune încât oamenii să te recomande fără ca tu să le ceri. În cursurile de pregătire a investit în total circa 3.000-4.000 de euro. În prezent urmează o serie de cursuri din arii complementare şi s-a înscris şi la teatru, deoarece doreşte să îşi dezvolte partea de expresivitate corporală, facială, vocală. Lunar, Ovidiu Oltean moderează cam două-trei evenimente corporate sau publice. În plus, în fiecare lună are şi un training de public speaking, precum şi 3-4 întâlniri unu la unu în zona de coaching, cu clienţi pe care îi învaţă să îşi construiască discursurile. El spune că nu are un program fix, ci îl construieşte de la o zi la alta, în funcţie de evenimentele programate. Printre pasiunile sale se numără actoria, literatura şi squash-ul. Oltean crede că, dacă din punct de vedere financiar ar avea câştiguri cel puţin egale, ar fi dispus să renunţe la meseria actuală pentru teatru, însă momentan proiectele la care participă în zona de actorie sunt din pură pasiune.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cursuri,
servicii,
vanzari
Ce milionari a produs IT-ul din România Ce milionari a produs IT-ul din România

Soţii Florin şi Măriuca Talpeş au fondat în 1991 firma Softwin, care în 2001 a devenit Bitdefender - cel mai de succes produs software românesc vândut în toată lumea. În paralel, Radu Georgescu a înfiinţat în 1992, împreună cu alţi parteneri, compania GeCAD Software, care doi ani mai târziu a scos pe piaţă antivirusul RAV, pe care l-a vândut în 2003 gigantului Microsoft pentru o sumă de peste 10 milioane de dolari. De atunci, industria IT din România s-a dezvoltat continuu, iar în ultimii ani s-a creat o adevărată efervescenţă pe această piaţă: start-up-uri vândute giganţilor străini şi tot mai multe idei de afaceri bazate pe tehnologie care atrag finanţări de ordinul sutelor de milioane de dolari.

vezi continuarea
ZF.ro
RĂSTURNARE de situaţie! Cea mai nouă măsură luată de PNL. Anunţul făcut de guvern RĂSTURNARE de situaţie! Cea mai nouă măsură luată de PNL. Anunţul făcut de guvern
ATENŢIE! Mişcare fulger făcută de ANAF. Verifică AICI dacă te afli pe...
ProMotor.ro
Fata rănită după ce prietenul ei a folosit ulei de motor ca lubrifiant Fata rănită după ce prietenul ei a folosit ulei de motor ca lubrifiant
Cum arată singura româncă invitată de HUGH HEFNER la el acasă. Este un mare fan Audi
Cum poți să vezi ONLINE câte PUNCTE DE PENALIZARE ai acumulat anul acesta? Răspunsul Poliției Rutiere
Descopera.ro
SECRETUL uriaş al lui da Vinci din pictura ,,Cina cea de taină'', DECRIPTAT după sute de ani SECRETUL uriaş al lui da Vinci din pictura ,,Cina cea de taină'', DECRIPTAT după sute de ani
Anunţ de ULTIMĂ ORĂ! Un fenomen spectaculos, dar extrem de PERICULOS va avea loc astăzi în România. ATENŢIE, nu e de glumit, puteţi avea de suferit
"HIENELE", bărbaţii plătiţi să facă SEX cu fete pentru ''curăţare'': ''A trebuit s-o fac''
Go4it.ro
NOKIA nu produce doar telefoane mobile! Lanseaza o noua gama de TELEVIZOARE NOKIA nu produce doar telefoane mobile! Lanseaza o noua gama de TELEVIZOARE
Netflix BLOCAT pe anumite televizoare de la 1 decembrie. Vezi dacă modelul tău este afectat
Cele mai PUTERNICE telefoane de pe piaţă! Huawei, Apple şi Samsung nici nu sunt în TOP 10
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.