A făcut cea mai mare greşeală din viaţa lui refuzând să vândă lanţul de magazine. În scurt timp a dat faliment

Postat la 18 iunie 2015 4771 afişări

A făcut cea mai mare greşeală din viaţa lui refuzând să vândă lanţul de magazine. În scurt timp a dat faliment

Ion Şoloman intra în catalogul tinerilor manageri în anul 2008, la 40 de ani. Era la acel moment proprietarul reţelei de supermarketuri Ethos, cu 16 magazine şi peste 22 de milioane de euro cifră de afaceri în 2007, cu 70% mai mare decât cea din 2006 - povestea de succes a unui antreprenor care şi-a făcut intrarea în afaceri cu distribuţia de carte, în 1992.

Un an mai târziu după apariţia în catalog, în 2009, Şoloman declara în Business Magazin cât de rău îi pare că nu a vândut reţeaua de magazine în anul precedent, după ce fusese curtat şi de fonduri de investiţii, şi de investitori strategici. „Dacă mă gândesc la suma de bani pe care aş fi putut să o iau anul trecut, la liniştea mea şi a familiei mele, regret enorm că nu am vândut”, spunea atunci Şoloman, la un an de la cea mai importantă negociere pe care a avut-o pentru vânzarea lanţului de retail şi la care a renunţat în ultimul moment.

Criza lovise puternic consumul, iar antreprenorul s-a văzut nevoit să închidă magazine şi să concedieze angajaţii.  În 2009, omul de afaceri încă mai spera în dezvoltarea pieţei – lucru corect, dar credea şi că afacerea sa va rezista, fapt care nu s-a mai adeverit. În 2010 Şoloman şi-a vândut magazinele către compania elenă Vismonto Trading, iar el a rămas să gestioneze, prin compania Ivet Logistics, datoriile acumulate de lanţul de retail. Ar mai trebui spus că perioada 2009 – 2010 a fost cea în care de pe piaţa locală au dispărut cea mai mare parte a reţelelor mari de magazine cu acţionariat româneasc – Pic din Piteşti, Trident din Sibiu sau Spar din Arad.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
magazine,
vanzare,
refuz,
afaceri,
antreprenori
/actualitate/a-facut-cea-mai-mare-greseala-din-viata-lui-refuzand-sa-vanda-lantul-de-magazine-in-scurt-timp-a-dat-faliment-14464999
14464999
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.