42 de licee din România nu au nici un candidat promovat la Bacalaureat

Autor: Petru Mazilu Postat la 01 iulie 2022 39 afişări

42 de licee din România nu au nici un candidat care a promovat examenul de Bacalaureat. La polul opus sunt 74 de unităţi unde toţi elevii au promovat examenul.

42 de licee din România nu au nici un candidat promovat la Bacalaureat

Conform statisticii, din totalul de aproape 1.400 de licee, în 74 de unităţi au promovat Bacalaureatul toţi copiii. La polul opus sunt 42 de licee cu rata de promovare zero şi 11 licee care au fiecare câte un candidat promovat.

În liceele cu rezultate proaste vor fi făcute analize şi modificări a anunţat Cîmpeanu.

„Avem probleme foarte grave la nivelul acestor licee, nu poate fi doar vina elevilor... procesul de predare-învaţare trebuie să fie îmbunătăţit”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Probleme sunt şi în ceea ce priveşte modul în care au fost corectate lucrările candidaţilor. 120 de lucrări vor fi analizate deoarece diferenţa între nota iniţială şi cea după contestaţie este de câteva puncte.

„Vom analiza punctual lucrare cu lucrare, pentru a determina care au fost cauzele pentru aceste diferenţe mari”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Sunt patru cazuri în care diferenţa între note este între cinci şi şase puncte. La cele patru este vorba despre erori de transcriere, a mai spus Cîmpeanu. Totuşi, în celelalte situaţii sunt şi erori de interpretare sau nu există explicaţii, a precizat ministrul.

„Avem erori materiale de transcriere în şi din borderou, erori de interpretare şi diferenţe pentru care nu găsesc explicaţii”, a explicat ministrul Educaţiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sorin cîmpeanu,
bacalaureat,
licee

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.