2025, anul dobânzilor fixe: clienţii români caută siguranţă, nu surprize
Dobânzile scad, refinanţările cresc, iar comportamentul financiar al românilor devine tot mai previzibil. De ce 2025 este un an-cheie pentru creditarea ipotecară în România şi cum se transformă rolul brokerului?
Până acum câţiva ani, clientul venea şi întreba: care e rata cea mai mică? Astăzi, peste 95% dintre clienţi aleg dobândă fixă. Asta arată clar că lucrurile s-au schimbat. Se uită la costul total, la stabilitate şi la ce poate însemna o eventuală creştere a ratelor în viitor. Piaţa s-a maturizat, iar oamenii au învăţat din experienţele ultimilor ani”, spune Cătălin Marin, managing partner al SVN România Credit & Financial Solutions, companie lider pe piaţa de brokeraj de credite.
Potrivit datelor companiei, dobânda medie fixă în ofertele actuale este de 5,45%, iar trendul este în continuare descendent. În acest context, interesul pentru finanţare imobiliară a crescut mult. „În primul trimestru al acestui an, piaţa ipotecară a crescut cu peste 40% comparativ cu perioada similară din 2024. Este o revenire clară a cererii, mai ales în marile oraşe.” Unul dintre cele mai evidente semnale de maturizare a pieţei este creşterea spectaculoasă a refinanţărilor.
„Sunt foarte mulţi oameni care în continuare plătesc dobânzi de 8–9%, din inerţie sau din lipsă de informare. Ce nu ştiu este că, în multe cazuri, costul de refinanţare este acoperit de bancă. Practic, dacă ai un credit luat în 2022, poţi plăti cu câteva sute de lei mai puţin pe lună doar făcând această mişcare”, explică Marin. SVN România Credit & Financial Solutions gestionează peste 22 de birouri în ţară şi o reţea de 300 de consultanţi, având o cotă de piaţă de peste 40% în brokerajul de credite. În fiecare lună, compania intermediază sute de credite ipotecare, oferind clienţilor soluţii personalizate şi comparaţii directe între cele mai bune oferte bancare. „Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le spunem clienţilor este că nu trebuie să aleagă între bănci pe baza percepţiei.
Citiţi articolul integral pe Business MAGAZIN
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













