2011 a fost pentru Heineken cel mai profitabil an

Autor: Ioana Mihai Postat la 29 februarie 2012 15 afişări

Heineken România a înregistrat rezultate pozitive în 2011: cifra de afaceri netă a crescut cu 11,5% în 2011 faţă de 2010, ajungând la 1.042 milioane lei, în timp ce volumul vândut a înregistrat o creştere de 7,5% în 2011 faţă de 2010.

Andrew Quayle, Chief Financial Officer Heineken România a declarat că în standardele internaţionale de contabilitate şi raportare financiară, Heineken a înregistrat anul trecut un profit record. El a precizat însă că sistemul local de raportare este diferit, iar rezultatele ce vor fi declarate sunt în prezent în proces de auditare, motiv pentru care nu poate să facă niciun fel de comentarii pe marginea lor.

"Performanţa noastră din anul 2011 are la bază programe eficiente de marketing, activări realizate pe fiecare marcă în parte, investiţii constante în inovaţie, o colaborare strânsă cu clienţii noştri şi, în particular, cu distribuitorii, menţinând totodată aceeaşi calitate a berilor noastre.

Toate acestea au loc anticipând în permanenţă nevoile şi preferinţele consumatorilor noştri - aflaţi într-o continuă căutare de experienţe noi - şi sunt guvernate de programe eficiente de management al costurilor."Dintre mărcile aflate în portofoliul Companiei, marca Bucegi a înregistrat cea mai mare creştere, depăşind 2 milioane hectolitri ca volum vândut în 2011, volum care este dublu faţă de cel înregistrat în urmă cu trei ani.

Anul trecut compania a inclus în portofoliul său 7 mărci noi pe care a început să le importe si să le vândă pe piaţa din România: Desperados, Amstel, Birra Moretti, Krusovice, Foster's, Strongbow şi Sol. Un obiectiv global al Heineken este să-şi dubleze rata de inovaţie până în 2020. În 2011, compania a introdus o nouă bere fără alcool, pe segmentul mainstream - Golden Brau Fără Alcool.

În 2011, HEINEKEN România a înregistrat progrese în toate ariile Agendei de Sustenabilitate "Brewing a Better Future" - agendă care descrie strategia de a deveni cel mai "verde" producător de bere din lume.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Heineken,
profitabil,
Andrew Quayle
/actualitate/2011-a-fost-pentru-heineken-cel-mai-profitabil-an-9356122
9356122
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.