100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Sorin Georgescu, CEO Stanleybet

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 29 iulie 2019 94 afişări

100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Sorin Georgescu, CEO Stanleybet
100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 - Sorin Georgescu, CEO Stanleybet

Sorin Georgescu este CEO al Stanleybet, coordonând aproximativ 1.400 de persoane în trei divizii de business, retail şi online. Începând cu luna mai a acestui an, el ocupă şi funcţia de preşedinte al Romslot (Asociaţia Organizatorilor de Sloturi).

Pe lângă procesul de listare la bursă a companiei pe care o conducea în 2008, un alt moment important al carierei a fost „decizia de a renunţa la toate poziţiile ocupate în momentul respectiv pentru a începe propriul business în 2014“.

Ca experienţă internaţională, el descrie momentul în care compania pe care o reprezenta în România în 2010 a decis să deschidă unităţi în nordul Italiei. „Am fost responsabil pentru deschiderea companiei, recrutarea şi formarea echipei, identificarea şi amenajarea unităţilor conform standardului utilizat în România“, spune Sorin Georgescu. Acesta a absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, precum şi cea de drept din cadrul Universităţii Româno-Americane de la Bucureşti.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

​Cine este Mihai Alisie, românul din spatele proiectului de 23 de miliarde de dolari Ethereum şi care este următorul domeniu pe care vrea să îl revoluţioneze ​Cine este Mihai Alisie, românul din spatele proiectului de 23 de miliarde de dolari Ethereum şi care este următorul domeniu pe care vrea să îl revoluţioneze

În timp ce majoritatea oamenilor din România nici nu ştiau de existenţa unei criptomonede numite Bitcoin în anul 2011, tânărul român Mihai Alisie avea să afle printr-un apel pe Skype despre o lume nouă, în care a devenit mai târziu cofondatorul unui proiect de 23 de miliarde de dolari denumit Ethereum.

vezi continuarea
ZF.ro
Surpriză: Domeniul unde puteţi fi scutiţi de 50% din impozit. Surpriză: Domeniul unde puteţi fi scutiţi de 50% din impozit.
SURPRIZĂ: O nouă investiţie majoră într-un oraş din România. Va lucra la soluţii folosite în întreaga lume
ProMotor.ro
Aroganţă! Ce număr de înmatriculare şi-a pus un român din Ungaria - FOTO Aroganţă! Ce număr de înmatriculare şi-a pus un român din Ungaria - FOTO
Misterul simbolului pe care tot mai mulţi români îl au pe maşini! Uite ce înseamnă
Ai maşină cu cutie de viteze MANUALĂ? Iată cinci greşeli care îţi pun maşina pe BUTUCI
Descopera.ro
SURPRIZA SECOLULUI găsită pe fundul mării de doi turişti, în timpul unei scufundări SURPRIZA SECOLULUI găsită pe fundul mării de doi turişti, în timpul unei scufundări
Metoda PĂCĂTOASĂ prin care celebrul Rasputin ''mântuia'' FEMEILE. După ce scotea SCUTUL....
BĂUTURA diavolului şi cel mai puternic AFRODISIAC. 8 lucruri interesante despre cafea, cea mai populară şi consumată băutură
Go4it.ro
Telefonul XIAOMI la fel de puternic precum un SAMSUNG S10 dar cu preţ la jumătate se lansează în ROMÂNIA Telefonul XIAOMI la fel de puternic precum un SAMSUNG S10 dar cu preţ la jumătate se lansează în ROMÂNIA
O maşină TESLA a făcut accident în modul AUTOPILOT. Nu a văzut un camion parcat, iar după impact a luat foc şi a ars în totalitate. „Nu am văzut nimic”
Încă o lovitură pentru HUAWEI! Noul Samsung NOTE 10 are o cameră foto mai bună decât modelul P30 Pro
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.