De ce vrea Putin să cheltuiască 400 de miliarde de dolari

Autor: Vlad Popescu Postat la 11 decembrie 2012 106 afişări

Preşedintele rus Vladimir Putin dirijează investiţii de miliarde de dolari către proiecte ambiţioase, prin care încearcă să readucă Rusia la statutul de mare putere în inovaţia tehnică şi tehnologică. Toate aceste proiecte au în comun un start în forţă, urmat de o perioadă prelungită de împotmolire.

CEL MAI RECENT ASTFEL DE PROIECT ESTE YO-AUTO, un autoturism hibrid de mici dimensiuni, creat ca alternativă mai ieftină la Smart-ul germanilor de la Daimler.

Sub patronajul miliardarului Mihail Prohorov, cu binecuvântarea liderului de la Kremlin, proiectul Yo-auto are ca scop dezvoltarea unui concurent pentru Smart, la fel de şic, însă cu un preţ atractiv de aproximativ 9.000 de euro - combinaţie greu de bătut, care ar putea deveni un export prestigios pentru Rusia. Prohorov a promis investiţii de 150 milioane euro pentru a acoperi costurile de dezvoltare a Yo-auto, vizând retehnologizarea unei fabrici abandonate de la marginea Sankt Petersburgului. Micul autoturism cu propulsie hibridă, pe benzină şi energie electrică, vrea să demonteze clişeul că Rusia poate exporta numai gaze, tancuri şi reactoare nucleare, notează Der Spiegel.

YO-AUTO AR FI O VICTORIE URIAŞĂ PENTRU PREŞEDINTELE VLADIMIR PUTIN, care vrea să cucerească pieţele de consum cu produse prestigioase precum telefoane mobile, tablete şi aeronave, toate venite din Rusia. Liderul de la Moscova a promis că va crea, până în anul 2025, 25 de milioane de locuri de muncă în industrii de înaltă tehnologie, generate prin inovaţie. Pentru a atinge acest scop, Kremlinul pregăteşte investiţii de 16.000 miliarde ruble, echivalentul a 400 miliarde euro - mai mult decât valoarea de piaţă a Toyota, BMW, Volkswagen şi Daimler la un loc.

Banii vor fi probabil risipiţi. Proiectele demarate până în prezent de companiile de stat şi oligarhii fideli Kremlinului nu par capabile să treacă dincolo de etapa lansării prototipului. Putin vede industria auto drept o prioritate de vârf pentru viitorul Rusiei ca lider în inovaţii tehnologice. Prohorov a trimis în primăvara anului trecut două prototipuri Yo-auto la reşedinţa preşedintelui, însă acesta a strâmbat din nas. Totuşi, Putin a condus un Yo-auto pe o distanţă de 4 kilometri.

CU DOI ANI ÎN URMĂ, Putin s-a afişat la volanul unui automobil Lada Kalina, în încercarea de a promova maşinile ruseşti. Compania a adus la eveniment două modele de rezervă şi o platformă de ridicări auto, pregătindu-se pentru orice situaţie neprevăzută. Yo-auto a fost prezentat pe plan internaţional la ediţia din 2011 a Salonului Auto de la Frankfurt, afişat drept "un nou simbol al Rusiei".

Intrarea Yo-auto în producţia de serie era planificată pentru jumătatea acestui an, însă proiectul s-a împotmolit în pofida acumulării a aproximativ 200.000 de precomenzi. La fabrica portocalie de lângă Sankt Petersburg, paznicii alungă vizitatorii, cu mesajul că proiectul a fost îngheţat. Managerul de proiect face apel la discreţie, pentru a nu atrage atenţia serviciilor de informaţii. Hibridul lui Prohorov pare să se încadreze într-o tradiţie veche de secole în Rusia. Conform folclorului, prinţul Grigori Potemkin, unul dintre favoriţii ţarinei Ecaterina cea Mare, obişnuia să ridice aşezări false care să mimeze prosperitatea poporului, pentru a o impresiona pe împără-teasă. Astfel de strategii par utilizate şi în ziua de azi.

PRIMUL SMARTPHONE RUSESC a fost deja prezentat în două rânduri. În septembrie 2010, şeful unei companii de stat i-a oferit preşedintelui Dmitri Medvedev un prototip care avea să fie produs în Taiwan. Două luni mai târziu, Putin a primit de la miliardarul Vladimir Evtuşenkov un smartphone "cu toate funcţiile unui iPhone 4". Oligarhul a promis un lot iniţial de 500.000 de telefoane, redus ulterior la 100.000. Producătorul chinez ZTE s-a retras din proiect după asamblarea a numai 5.000 de unităţi, acuzând cererea redusă. Rezultate dezamăgitoare a avut şi proiectul care a vizat dezvoltarea unui e-book reader, lăudat de presa apropiată puterii drept "iPad-ul rusesc". Directorul companiei de stat Rosnano, Anatoli Chubais, i-a promis lui Putin producţie de serie în volume foarte mari, cu ocazia prezentării primului prototip al dispozitivului, în august 2011. Un prim lot de 1.000 de tablete a fost distribuit către şcolari, însă fabrica de 700 milioane euro planificată nu a devenit niciodată realitate. La 55 de ani după Sputnik, primul satelit artificial al planetei, lipsa de inovaţie a industriei ruse pare că a atins proporţii patologice, scrie Der Spiegel. Anul trecut, Rusia a înre-gistrat aproximativ 1.000 de patente internaţionale, mai puţine decât compania germană Robert Bosch.

Lipsa de expertiză tehnologică a Rusiei pune în pericol planurile ambiţioase ale Kremlinului pentru industria aviaţiei şi cea a apărării. "Progresul şi modernizarea rezultă în urma unor eforturi de eficientizare. Aceasta contrazice întreaga logică a economiei ruse", spune economistul moscovit Vladislav Inozemţev, citat de Der Spiegel. Pentru a genera o producţie economică de un dolar, Rusia foloseşte de 10 ori mai multă energie decât Germania. Potrivit auditorilor guvernamentali ruşi, din cauza corupţiei şi a managementului slab un kilometru de autostradă costă în Rusia de două ori şi jumătate mai mult decât

în UE.

"Toţi ştiu că este inacceptabil, însă sunt mulţumiţi atât timp cât banii din petrol şi gaze continuă să curgă", afirmă Inozemţev. Între timp, perspectivele Yo-auto-ului de a deveni realitate sunt întunecate. Oligarhul Prohorov a amânat cu doi ani data de lansare, până în 2014, iar la scurt timp după aceea a anunţat că se retrage din afaceri. La fabrica din Sankt Petersburg, doi ingineri germani au terminat de supravegheat asamblarea unei prese de mase plastice de 200 de tone, cumpărată de Prohorov pentru a-şi construi automobilul. "Maşinăriile noastre sunt în funcţiune. Dacă ruşii vor construi aici maşina, va fi revoluţionar", spune unul dintre ingineri, pe un ton din care reiese că nu vrea să-şi vorbească de rău clientul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
putin,
rusia,
proiecte,
tehnologie,
investitii
/special/de-ce-vrea-putin-sa-cheltuiasca-400-de-miliarde-de-dolari-10384038
10384038
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.