Capitalistul săptămânii: Alfred H. Peet, omul care a revoluţionat industria cafelei

Postat la 14 noiembrie 2013 522 afişări

Supranumit „bunicul cafelei gourmet„, Alfred H. Peet a generat o revoluţie în prăjirea boabelor de cafea care a condus la apariţia sortimentelor rafinate în întreaga lume. De la primul magazin deschis de Peet în 1966, lanţul a ajuns să împânzească zece state americane sub numele Peet’s Coffee and Tea (Cafeaua şi ceaiul lui Peet).

Capitalistul săptămânii: Alfred H. Peet, omul care a revoluţionat industria cafelei

 El a fost şi sursa de insipiraţie pentru o generaţie de antreprenori din domeniu, inclusiv pentru fondatorii reţelei de cafenele Starbucks. Alfred Peet s-a născut în Olanda, unde a învăţat tainele negoţului cu cafea în timp ce curăţa maşinăriile şi făcea comisioanele pentru tatăl său, care avea o mică afacere în domeniul prăjirii cafelei. În adolescenţă s-a mutat în Londra, unde a urmat un stagiu de ucenicie în cadrul unei companii producătoare de cafea şi ceai.

A călătorit apoi în Indonezia, unde a lucrat ca degustător de ceai, iar în 1955 a imigrat în San Francisco. După mai mulţi ani în care a locuit în SUA, la 49 de ani, Peet a decis să înceapă propria afacere cu cafea. Banii de început i-a avut de pe urma moştenirii, la moartea tatălui. A cumpărat un prăjitor de cafea şi a început să vândă cafea prăjită în mod tradiţional şi ceai într-un magazin deschis în apropierea Universităţii din California. 

A hotărât să deschidă magazinul pentru că ştia că există şi cafea de calitate, dar nimeni din State nu o cumpăra. Îşi conducea afacerea după filosofia conform căreia ar trebui să existe cea mai mică distanţă posibilă între cel care prăjeşte cafeaua şi client. Pentru a-i face şi pe consumatori să înţeleagă acest lucru, a deschis în cadrul magazinului şi o cafenea în care ei puteau să deguste băutura gata preparată. În plus, a angajat oameni care să lucreze în call centere şi care, în afară de misiunea de a supraveghea comenzile, erau atenţi la recomandările referitoare la sortimente noi. În 1979, Peet a vândut compania unui competitor, Sal Bonavita, căruia i-a rămas mentor şi i-a ghidat paşii până în 1984. Câţiva ani mai târziu, Peet a răscumpărat totuşi compania împreună cu alţi investitori, printre care şi Jerry Baldwin, unul dintre fondatorii Starbucks.

În prezent, există circa 200 de magazine Peet‘s Coffee în SUA, dintre care o mare parte în zone cu trafic mare, ca aeroporturile şi campusurile universitare. Expansiunea reţelei a fost mai înceată decât în cazul Starbucks, afacerea fiind axată pe vânzarea de boabe de cafea şi ceai, mai puţin pe comercializarea băuturilor gata preparate. În 2012, Peet’s a fost cumpărat de compania germană Joh. A. Benckiser (care a cumpărat şi producătorul de cafea Caribou Coffee) pentru 974 mil. dolari.

Urmărește Business Magazin

/special/capitalistul-saptamanii-alfred-h-peet-omul-care-a-revolutionat-industria-cafelei-11684314
11684314
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.