Capitalistul anului: Jimmy Wales, americanul care a făcut cea mai mare enciclopedie de pe internet

Autor: Ioana Matei Postat la 27 decembrie 2013 757 afişări

Jimmy Wales este antreprenorul american cunoscut drept cofondatorul şi promotorul enciclopediei online nonprofit Wikipedia şi al companiei de web hosting Wikia. El s-a născut în oraşul Huntsville din Alabama, în 1966. Tatăl său era manager într-un magazin alimentar, iar mama conducea împreună cu una din bunici şcoala privată numită „Casa Învăţatului".

Capitalistul anului: Jimmy Wales, americanul care a făcut cea mai mare enciclopedie de pe internet

Avea o curiozitate intelectuală acută şi era un cititor înrăit, preferând în special enciclopediile. După şcoala mamei sale, a urmat cursurile şcolii pregătitoare Randolph din Huntsville, pe care a absolvit-o la 16 ani. S-a înscris apoi la Facultatea de Finanţe din cadrul Universităţii Auburn, iar după absolvire a început un program de doctorat în domeniul finanţelor la Universitatea din Alabama.

Deşi în perioada studiilor doctorale preda în două universităţi, a abandonat doctoratul chiar înainte de a-şi scrie lucrarea de disertaţie, motivul invocat fiind plictiseala. S-a reorientat către un loc de muncă în domeniul finanţelor, începând să lucreze ca director de cercetare într-o companie de brokeraj din Chicago. Wales era pasionat de internet, iar în timpul liber obişnuia să scrie cod de programare. Nu e de mirare că listarea la bursă a Netscape din 1995 l-a inspirat să înceapă propria afacere în domeniul online. În 1996, a fondat un portal web împreună cu doi parteneri. Site-ul, numit Bomis, era un portal de entertainment destinat bărbaţilor. Deşi Bomis nu era foarte profitabil, i-a asigurat lui Wales suficiente resurse pentru a-şi îndeplini visul de a fonda o enciclopedie online.

Acesta s-a concretizat în Nupedia, o platformă creată împreună cu filosoful Larry Stranger, student în acea perioadă la Universitatea de Stat din Ohio. Enciclopedia gratuită a fost lansată în martie 2000, cu intenţia de a publica postări ştiinţifice scrise de experţi pe subiecte variate. Pentru finanţare, Nupedia găzduia şi spaţii pentru reclame. Platforma nu a avut succes, iar după doi ani echipa a hotărât să lanseze Wikipedia, cu scopul de a genera conţinut pentru Nupedia. Wikipedia a devenit în scurt timp un portal mai apreciat decât pri-mul, iar Nupedia a fost închisă. Jimmy Wales a fost citat de-a lungul timpului drept cofondatorul Wikipedia, deşi el a disputat în repetate rânduri termenul „co", declarându-se singurul fondator al platformei.

În 2004, a fondat şi Wikia, un serviciu de hosting, de data aceasta destinat generării de venituri. Wikia conţine enciclopedii pe varii subiecte, precum Memory Alpha, dedicată fenomenului Star Trek, şi Wookieepedia, în care pot fi găsite informaţii despre seria Star Wars. Enciclopedia este gratuită pentru cititori şi pentru cei care scriu conţinut, veniturile fiind generate din publicitate. La un an după lansare, Amazon.com a investit 10 mil. dolari. Wales a părăsit funcţia de CEO al Wikia în 2006, succesorul său fiind investiorul Gil Penchina, fost preşe-dinte şi general manager al eBay. În acelaşi an, reprezentanţii Wikia au declarat că au invesit 5,7 mil. dolari doar în marketing, decizie care a generat 40-50 de milioane de vizualizări pentru portal. Penchina a declarat că Wikia a devenit profitabil în septembrie 2009. Cei aproximativ 150 de angajaţi ai companiei care se ocupă de aspectele tehnice ale portalului sunt atât din SUA, cât şi din Polonia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Jimmy Wales,
wikipedia,
american,
capitalist
/special/capitalistul-anului-jimmy-wales-americanul-care-a-facut-cea-mai-mare-enciclopedie-de-pe-internet-11800723
11800723
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.