Vom invata ceva de pe urma crizei?

Postat la 22 decembrie 2008 35 afişări

Dupa ani in care am invatat ca totul ne este permis si daca nu avem bani pentru a cumpara ce vrem este de ajuns sa mergem la banca sau la un patron care plateste mai bine, a venit vremea sa (re)descoperim cat de mare ne e plapuma.

De ce scriem atat de mult despre criza, daca ea nu se simte si probabil nu va avea decat efecte minore in Romania? Aceasta era una dintre cele mai des intalnite intrebari in discutiile cu managerii romani in urma cu jumatate de an, mai ales cei din zona bunurilor de larg consum (de la sefi de magazine si mportatori/producatori de bauturi si dulciuri sau dealeri de masini).

 

De ce sa isi reduca un roman consumul, daca el castiga la fel de mult ca anul trecut sau chiar mai mult si compania la care lucreaza el merge foarte bine? intreba unul dintre consultantii imobiliari, acuzand intr-o anumita masura media de faptul ca au creat panica si aceasta a determinat caderea dramatica a tranzactiilor.

 

Iata ca acum, la sfarsitul anului, criza din America si vestul Europei a facut deja primii someri in Romania si a prelungit (mai mult de nevoie) vacanta de iarna a celor mai multi dintre romani. Fiecare dintre managerii cu care am discutat in ultimele saptamani vorbeste numai despre criza si despre masurile pe care are de gand sa le aplice de la anul pentru reducerea costurilor.

 

Un pic cam tarzie schimbarea de optica, mi se pare, deoarece cred ca reducerea costurilor ar trebui sa fie o preocupare permanenta pentru orice manager, chiar daca exista consultanti care spun ca in vremuri de criza e mai bine sa fii reactiv decat proactiv, pentru a nu adanci de fapt efectele crizei (o discutie pe aceasta tema puteti citi in cadrul Clubului BM de luna aceasta la pagina 66).

 

Numai ca daca managerii par ca au luat deja primele masuri care sa le asigure supravietuirea afacerilor, nu acelasi lucru se petrece cu mediul politic. S-au pierdut deja mai multe luni cu campania electorala. Apoi a inceput brambureala prilejuita de retragerea premierului desemnat si nominalizarea ministrilor cabinetului cu care Emil Boc trebuia sa fie validat la inceputul acestei saptamani in Parlament (articolul este scris vineri, 19 decembrie, si ultimele zile ne-au aratat ca totul este posibil in politica romaneasca).

 

“Avem nevoie sa restabilim increderea investitorilor in economia Romaniei”, spunea la sfarsitul saptamanii trecute Gheorghe Pogea, ministrul de finante desemnat.

 

Sunt perfect de acord, numai ca schita planului de actiune anuntat pare mai degraba o lista pentru Mos Craciun decat un set de masuri concrete care sa protejeze economia Romaniei.

 

Cum va combate Guvernul exporturile mai mici (tot mai multi producatori de componente auto dau oameni afara), volumul tot mai mic de bani trimisi in tara de capsunari (unii nu doar ca nu mai trimit bani in tara, dar au decis sa se si intoarca), inghetarea sau anularea unor investitii importante? Avem nevoie sau nu de un acord cu FMI? Cum putem creste gradul de colectare a impozitelor?

 

Iata intrebari la care asteptam un raspuns si odata cu noi si agentiile de rating care in ultimele doua luni au parut ca pun tunurile pe Romania, reducand ratingul de tara sub nivelul recomandat pentru investitii.

 

Domnul Pogea are dreptate cand spune: “criza nu mai poate astepta”. Criza a venit, precum “closing bell” la bursa si se vad deja cele doua tabere.

 

Sunt pe de o parte cei pe care noi i-am numit intr-un articol din prima parte a anului castigatorii crizei. Cei care au simtit (sau poate doar au avut noroc, nu mai conteaza) caderea pietelor si au vandut la finalul anului trecut sau in primele luni ale acestui an imobile de birouri, companii petroliere, retele de magazine, fabrici intregi sau mall-uri.

 

Cealalta tabara, a perdantilor, este insa mult mai numeroasa si, pe zi ce trece, lista se completeaza cu noi si noi nume, care de care mai surprinzatoare.

 

Asa cum anticipam intr-un alt material de fond din acest an, Dacia, unul dintre performerii economici de anul trecut, a inceput sa schioapete vizibil pe fondul caderii pietelor externe si, potrivit sefului companiei, François Fourmont, ar putea renunta la 3.000 de angajati. Industria textila este la pamant, la fel si siderurgia, Alro ar putea renunta, potrivit liderului sindical, la aproape jumatate din angajati. Modul cum va rezolva astfel de probleme punctuale va demonstra abilitatea noului guvern de a se lupta cu criza si cu promisiunile facute in timpul campaniei electorale, precum sustinerea maririi cu 50% a salariilor pentru profesori.

 

Iar intre timp, prima categorie, cea a castigatorilor care stau acum pe un munte de cash, are tot timpul disponibil pentru a profita din plin de pe urma celei mai la moda sintagme in lumea consultantei: cash is king.

 

Dar, pentru ca este ultimul numar al revistei din acest an, am si o urare, de aceasta data fara nicio legatura cu criza, pe care o gasiti pe pagina din dreapta.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinii,
ultimul cuvant,
Ionut Bonoiu
/opinii/vom-invata-ceva-de-pe-urma-crizei-3678007
3678007
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.