Avem de ales intre doua numere pentru toate urgentele: 911 sau 112. Integrarea in Europa ne surprinde cu pantalonii in vine - ar putea suna rezumatul, brutal formulat, al primei parti a textului, publicat in urma cu trei saptamani.

Obsedati de calendarul integrarii si de multitudinea detaliilor tehnice ce-si mai asteapta inca rezolvarea, clasa noastra politica pare incapabila sa depaseasca orizontul lui 1 ianuarie 2007 si sa gandeasca la o scara mai mare. Procedand astfel, riscam sa ratam taman dimensiunea politica - adica singura care, pe termen lung, conteaza cu adevarat. Dovada? Cu doar cateva luni inainte de a trimite la Strasbourg 35 de parlamentari cu statut de observatori, nici unul dintre partide nu stie cine vor fi acestia sau pe ce criterii urmeaza sa fie alesi. Mai mult, cu exceptia PSD si UDMR, membrii celorlalte partide nu s-au decis inca nici din ce bloc politic european vor face parte. Iar despre modul in care se va desfasura alegerea europarlamentarilor anul viitor, nimeni nu sufla un cuvintel. O atare inconstienta e cu atat mai surprinzatoare cu cat, daca ne vom bucura de un singur avantaj in viitoarea Europa largita, acesta nu e nicidecum dimensiunea economica, asupra careia sunt focalizate toate energiile. Avantajul nostru va fi unul strict politic. Multumita dimensiunilor sale, in viitorul Parlament European Romaniei i-au fost acordate mai multe locuri decat Belgiei, Olandei, Greciei etc. Vocea noastra se va face auzita mai puternic decat  ne-ar indreptati performantele economice si institutionale, spre nemultumirea, mai mult sau mai putin vadita a altor state. Si tocmai acestui avantaj ne pregatim sa-i dam cu piciorul.

Minimalizarea dimensiunii politice a constructiei europene e boala veche si nu obligatoriu mioritica prin excelenta. Posibilul rezultat negativ al referendumului francez asupra Constitutiei europene are explicatii predominant politice, nu economice. De buna seama, liberalizarea serviciilor, prevazuta in viitorul tratat, care va permite muncitorului roman sa lucreze cot la cot dar pe bani mai putini decat cel francez, reprezinta, la o prima vedere, o explicatie economica. La o privire mai atenta, insa, devine vizibila componenta politica. Liberalizarea serviciilor este interpretata drept un pas decisiv in directia unui liberalism de tip anglo-saxon, putin gustat de catre multi europeni si, cu atat mai putin, de catre francezi. Dupa cum tot drept exces liberal - de aceasta data de tip politically correctness - a fost caracterizata si incapatanarea liderilor europeni de a exclude din preambulul tratatului orice referire expresa la radacinile crestine ale Europei, cuplata cu disponibilitatea, considerata de multi exagerata, de a accepta inclusiv Turcia in Uniunea Europeana. Si cum altfel decat impotenta politica poate fi caracterizata candoarea dezarmanta cu care principalii actori europeni au recunoscut ca nu exista plan de rezerva in cazul unui referendum francez cu rezultat negativ?

Ceea ce, conform principiului dominoului, ridica o alta intrebare cruciala, fundamental politica: in ce masura soarta unei asemenea constructii poate fi lasata la mana maselor largi de oameni ai muncii? Pentru moment, e suficient sa ne amintim ca preambulul Constitutiei americane, semnat doar de o mana de oameni, incepe, abrupt, cu "We the People of the United States" (Noi, poporul Statelor Unite) - afirmand (si astfel aducand in existenta) o entitate politica care altfel, de facto, statea sub semnul intrebarii (de altfel, acelasi "we"/"noi" apare inca din Declaratia de Independenta - "we hold these truths to be self-evident", cand SUA nu erau decat un vis in mana unui grup de revolutionari). In replica, proiectul Constitutiei europene vorbeste limpede despre "popoarele Europei". Si cu asta ajungem la cuiul lui Pepelea: ce fel de Europa ne dorim? Noi, romanii, adica. Una calchiata dupa modelul american sau altceva? Pentru ca vrand-nevrand, toate discutiile in jurul proiectului european se invart in jurul modelului american. Vrand-nevrand, orice discutie despre Uniunea Europeana se raporteaza, pozitiv sau negativ, la Statele Unite. Crudul adevar este ca habar n-avem si putin ne intereseaza. Mentalitatea este una de genul "las’ sa ajungem noi acolo, si-apoi vazand si facand". In subconstientul nostru colectiv - dar, si mai grav, in subconstientul intregii noastre clase politice - exista nerostitul gand conform caruia Europa ... este. E un dat, in fata caruia trebuie sa te pozitionezi. Ei bine, Europa nu este! Europa devine. Este "intru", vorba lui Noica. Iar cea mai buna dovada ca e vie e faptul ca vrea sa se sinucida in Franta lui "je m’en fiche".

In aceasta Europa vie, Romania poate avea - in modul cel mai practic cu putin-  ta - un cuvant greu de spus. Pentru asta, insa, ar trebui sa stie mai intai ce vrea. Ce vrem. Iar politicienii tac. Sau, cand vorbesc, nu pot iesi din tiparele SUA, uitand un lucru pe care Alice il invatase pe propria-i piele: in oglinda, toate sunt pe de-a-ndoaselea. Daca Europa intr-adevar "reflecta" modelul american, apoi o face cu toata seriozitatea oglinzii: stanga devine dreapta, susul, jos, iar modernitatea, postmodernitate. Pana si numarul unic de telefon in caz de urgente este pe dos: in SUA e 911; in Uniunea Europeana - si, de saptamana trecuta, si-n Romania - e 112. 

P.S.: Alte detalii picante ale acestei comparatii "in oglinda", in numarul de saptamana viitoare.