Comunismul era, intr-o anumita perioada, visul de aur al omenirii. Pe urma capitalismul a inceput sa bantuie visele oamenilor, iar cand am citit despre guvernul australian care a inceput sa dea bani populatiei (8 miliarde de dolari australieni, adica peste 5 miliarde de dolari americani) pentru a incuraja consumul in perioada sarbatorilor si pentru stimularea cresterii economice, am exclamat ca ei, australienii, chiar au atins visul de aur al capitalismului.

 

Nu-i fain? Cate 400 de dolari de cheltuit pentru fiecare australian, fara sa faca nimic, fara munca sau bataie de cap. Nu-i vorba ca analistii australieni au fost suficient de carcotasi incat au criticat initiativa - ca nu-i suficient, ca nu se asigura o crestere echilibrata si ca efectele se vor pierde inca din primul trimestru al anului viitor. Australia a fost luni, saptamana trecuta, iar miercuri a fost desemnarea lui Theodor Stolojan pentru functia de premier; dupa anuntul presedintelui Basescu, mi-am murmurat in barba ca pendulam intre roaba si Oscar Kokoschka.

Cu roaba am explicat cum stau lucrurile.

 

Oscar Kokoschka (1886 - 1980) este un pictor si scriitor austriac, reprezentant de seama al curentului expresionist (si cred ca din punct de vedere economic traim o perioada expresionista, in care emotiile influenteaza si modifica realitatea). Una din cele mai importante opere ale lui Kokoschka este un tablou numit “Furtuna (Mireasa vantului)” pe care l-a pictat in 1914. Este un autoportret impreuna cu Alma Mahler, vaduva compozitorului Gustav Mahler, cea care a fost marea iubire a vietii artistului. Povestea celor doi a fost intensa, dar scurta, intrerupta de inrolarea artistului in armata austriaca, in Primul Razboi Mondial. Pictorul este ranit in Rusia si se intoarce acasa, in 1918, cu mintile relativ ratacite. In acest moment expresionismul din arta capata viata: Kokoshka apeleaza la serviciile unei creatoare de papusi pentru a-i furniza o replica a Almei, cat mai exacta si cu detalii cat se poate realiste. In sase luni Hermine Moos, maestra papusareasa, ii furnizeaza rezultatul stradaniei sale, o replica a iubitei.

 

Oscar Kokoschka va imortaliza papusa in tablouri si va incerca sa-si regaseasca pasiunea, dar Alma cea din carpe si lemn il va dezamagi pe artist; in scurt timp el realizeaza tristetea demersului sau si renunta la surogatul de femeie: la capatul unei betii crunte, o duce in gradina, cu alai, si ii sfarama de cap o sticla de vin rosu. Nu o sa stau acum sa deslusesc care ar fi intelesurile si care ar fi asemanarile dintre situatia actuala a Romaniei si tragicomica melodrama a papusii si a pictorului; ele implica si roaba aceea, care ar fi bine gandita daca n-ar fi fundamentata prost, iar liantul e criza economica.

 

Criza care va fi si principala problema a cabinetului Stolojan. Theodor Stolojan stie si enumera fara ezitare care sunt problemele Romaniei: nevoia de investitii, infrastructura, finantarile scumpe, deficitele, reformele. Ce va face, insa?

 

Nu cred ca viitorul executiv ar putea recurge la masuri asemanatoare celei australiene, pe care jurnalistii de la Financial Times o considera, totusi, cea mai corecta forma de “ajutor din elicopter”, asa cum a fost ea formulata de Milton Friedman: cel putin teoretic, cererea creste, profiturile sporesc, pretul activelor se majoreaza, bancile si companiile isi imbunatatesc activitatea, veniturile cresc si ele.

 

O masura des pomenita este, in schimb, varianta demararii unor importante lucrari de infrastructura (prim-ministrul Tariceanu vorbea de 700 de milioane de euro, la care s-ar adauga alte 800 de milioane de euro de la UE). Nu stiu in ce masura este proiectul fezabil. Odata, pentru ca economisti cu patalama au calculat ca un euro cheltuit cu infrastructura aduce in PIB tot un singur euro, cel mult si in cele mai bune conditii 1,4 euro. Si inca odata, pentru ca Romania e Romania: investitiile se vor derula cu specific local, prin firme si in moduri pe care le cunoastem.

 

Un factor de multiplicare mult mai bun, spun iarasi economistii cu patalama, este reducerea taxelor: un euro “taiat” din taxe aduce trei euro in PIB. Si iarasi, nu stiu in ce masura se va simti indemnat viitorul executiv sa reduca din taxe, chiar daca programele politice pomenesc asa ceva. Si atunci, pentru a evita argumente si contrargumente de genul celor de mai sus, as spune ca succesul traversarii crizei nu sta in cheltuieli de infrastructura, ci in imbunatatirea infrastructurii sociale, umane; nu in modificari de taxe si impozite, ci in taxarea lacomiei stupide, care tot majoreaza preturi sau dobanzi; nu in pompoasa “dezvoltare rurala”, ci pur si simplu in sprijinirea, reala, a producatorilor; nu in redirectionari de fonduri, ci in eliminarea risipei din administratie.