Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Demarează! Tehnic, aud. Practic, nu înţeleg.

Postat la 03 iulie 2014 274 afişări

“Demarează!" a fost îndemnul pe care l-am primit la 20 de ani, la prima lecţie de condus, prima dată din viaţa mea când stăteam pe scaunul de şofer. Era prima dată când auzeam acest cuvânt.

Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Demarează! Tehnic, aud. Practic, nu înţeleg.

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)


Am întrebat cum se face treaba asta: este ceva ce se face cu mâinile, cu capul, cu picioarele, din maşină, din afara ei, acum sau altă dată? Ţin minte că nu am primit un răspuns specific imediat, dar după câteva încercări mi s-a spus să calc acceleraţia. Părea uşor mai clar, dar, din punctul meu de vedere de la acel moment, nu înaintasem deloc. Mi-am imaginat repede însă, cu tenacitate, că este vorba despre ceva ce se face cu picioarele. Aş fi călcat acceleraţia cu bucurie dacă ştiam unde este şi cum arată.

În acelaşi timp trăiam un mare conflict interior: singura acceleraţie pe care o ştiam eu era cea de la olimpiadele de fizică: mai exact, vectorul acceleraţie. M-am gândit că, totuşi, condusul nu e olimpiadă, ar trebui să fie mult mai simplu din moment ce destul de multă lume are acces la el. Singura concluzie decentă la care am ajuns după acea primă oră de condus a fost că maşina se conduce cu picioarele, nu cu capul sau cu mâinile. A durat câţiva ani până când am descoperit plăcerea şofatului, mânată de o imensă curiozitate: dacă există oameni care conduc cu pasiune şi care câştigă foarte mulţi bani doar din activitatea asta, înseamnă că există o taină care trebuie descoperită. Altminteri, în loc să mă care maşina pe mine, o voi căra eu pe ea.

La fel este şi cu munca. La fel este şi cu conceptele pentru care oamenii nu pot face operaţionalizări. La fel este cu orice fel de aşteptări care nu au decodificări clare, specific şi comun asumate. La fel este şi cu valorile în care ne aşteptăm ca lumea să creadă, asumând că dacă unii dintre noi înţelegem concepte ca integritate, încredere sau excelenţă, toată lumea le va înţelege exact la fel şi le va şi executa. Aşa este este şi atunci când nu ne înţelegem unii cu/pe alţii. 

Practica mi-a arătat că există două mari instrumente ale înţelegerii: intenţia şi conţinutul comunicării. Asumând că intenţia este mai totdeauna una bună, conţinutul este interesant de definit. Cel mai adesea conţinutul este o înşiruire de vorbe sau de cuvinte care, la rândul lor, sunt de două feluri: cuvinte care numesc activităţi şi cuvinte care sintetizează practici şi principii, adică concepte sau idei.

Un prim pas în înţelegere şi în comunicare este ca cei care înţeleg conceptele să se asigure că şi interlocutorii sunt la acelaşi nivel de înţelegere. Invers nu funcţionează. Invers sunt garantate frustrarea, chinul şi lipsa de reacţie. Învăţarea şi înţelegerea se transmit de jos în sus pentru că aşa este genetic construită natura umană, să primească informaţie: să afle, să ştie, să experimenteze sau să exerseze, să integreze şi abia de aici încolo poate să conceptualizeze şi să emită idei.

Există şi excepţii, dar a fi autodidact sau a înţelege că nu înţelegi şi a cere singur clarificări sunt mai degrabă situaţii de excepţie, nu regula.

Înţelegerea nu este despre claritatea frazării, ci despre conţinutul conceptelor. Exprimarea clară este uşor de înţeles de toată lumea şi este mai degrabă o funcţie biologică, ţine de auz. Tehnic, auzim. Practic, nu înţelegem. Conţinuturile a ceea ce exprimăm ne tulbură pentru că ţin de acţiuni specifice, de interpretarea şi de conotarea lor, de o oarecare expertiză şi practică mentală proprie. Abia după alinierea nivelului de înţelegere este loc pentru sinteză, adică pentru concept.

Închei tot cu un exemplu. I-am spus nepoatei mele, când avea 3-4 ani, într-una dintre primele noastre conversaţii mai lungi la telefonul mobil: „Hai, dă-mi-o pe mama la telefon, te rog!”. M-am auzit imediat cu urechile ei, cu mintea ei, şi în câteva secunde mi-am imaginat tumultul care probabil l-a copleşit pe bietul copil care tăcea nedumerit şi blocat în acest timp. M-a fulgerat gândul că poate copilul nu ştie ce înseamnă să-şi dea mama la telefon cuiva. Poate că se gândea, cu toate conceptele pe care reuşise să le acumuleze până la acea vârstă, că mama nu încape în telefon.

Mi-a luat câteva secunde bune, uşor epuizante, până când am rostit fraza câştigătoare, clară din punct de vedere tehnic şi operaţionalizabilă imediat din punct de vedere practic şi ne-am înţeles de minune: „Irina, du-te acum să o găseşti pe mama şi te rog să îi dai şi ei telefonul!”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Opinie,
Iuliana Stan,
Human Synergistics
/opinii/opinie-iuliana-stan-human-synergistics-demareaza-tehnic-aud-practic-nu-inteleg-12882035
12882035
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.