La nivel national probabil ca discutiile s-or fi calmat, dar nu si la nivel international. Multi s-au chinuit sa dea o explicatie expresiei utilizate de Berlusconi. In cazul rauvoitorilor, s-a mers de la interpretarea catastrofica (Berlusconi intentiona sa-l insulte pe proaspatul presedinte) la cea format “trash”: Berlusconi stia foarte bine ca face o gafa, dar stia si ca electoratul sau adora aceste gafe si-l simpatizeaza tocmai din acest motiv. Cat despre interpretarile binevoitoare, acestea au mers de la unele ce in mod ridicol il scoteau basma curata (Berlusconi, adeptul lampilor de bronzat, voia sa-l laude pe Obama) pana la cele doar indulgente (a facut o gluma inocenta, hai sa nu exageram).

 

Ceea ce strainii nu inteleg este de ce Berlusconi, in loc sa se apere spunand ca a fost interpretat gresit si ca voia sa zica altceva (de altfel tehnica lui preferata), a insistat in a revendica legitimitatea exprimarii sale. Pe scurt, singurul raspuns adevarat este ca Berlusconi era intr-adevar de buna-credinta, gandea ca a spus un lucru cat se poate de normal si nici in prezent nu-si da seama cu ce a gresit. A afirmat (crede el) ca Obama este negru; si oare nu este negru, si nimeni nu neaga acest lucru? Ma duce cu gandul la bancul cu milanezul care inchiria camere si refuza sa-si dea garsoniera unui african: “Rasista a mi? Ma se lu che l’e’ negher!”(1).