In a relationship with Business MAGAZIN

Postat la 24 octombrie 2022 25 afişări

In a relationship with Business MAGAZIN

Pentru mulţi jurnalişti, presa e un vis al copilăriei sau al adolescenţei, devenit realitate. În cazul meu, la 18 ani, când făceam pasul metaforic către viaţa de adult, când planurile de viitor începeau să prindă contur, jurnalismul încă nu îşi găsise loc printre ele. Cu atât mai puţin cel de business. L-am descoperit mai târziu, în anii de masterat, şi m-am îndrăgostit de această meserie de la prima vizită în redacţie. Aceeaşi în care sunt şi astăzi, la cinci ani distanţă, şi scriu, săptămânal, poveşti din România şi de peste graniţe, despre români, expaţi şi antreprenori din toată lumea. Am „furat” meserie de la colegii din redacţie şi am învăţat din mers. Azi un interviu, mâine un reportaj, poimâine o analiză. Am crescut odată cu voi, cu afacerile voastre şi cu revista, iar voi şi afacerile voastre aţi crescut odată cu mine şi cu ea. Şi pentru că anul acesta vorbim de digitalizare şi vrem să vă aducem mai aproape de noi şi în universul Social Media, nu am să vă ascund că, în spatele paginilor, nu e totul perfect, aşa cum nici în vieţile din spatele postărilor de pe reţelele sociale nu e totul perfect. În spatele rândurilor se ascunde mult stres, mult brainstorming şi, uneori, nopţi nedormite. Sunt multe dezbateri şi schimbări de ultim moment. Dar la finalul fiecărei zi de miercuri, când „plecăm la tipar”, şi la început de săptămână, când Business MAGAZIN ajunge pe rafturile buticurilor media şi pe birourile voastre, rămân pasiunea şi satisfacţia de a vedea poveşti de business şi de viaţă reflectate prin ochii noştri în paginile revistei ce anul acesta împlineşte 18 ani. Să vedem ce vor aduce următorii 18!

Andra Stroe, jurnalist Business MAGAZIN

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinie,
Andra Stroe,
Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.