Intru pe un teren minat. Stiu. Daca o fac, totusi, e pentru ca nu putem amana la nesfarsit o discutie esentiala pentru viitorul acestei tari - iar "esential" in acest caz nu reprezinta un artificiu retoric. De cateva luni o tinem intr-o distractie continua: campanie electorala, dezbateri televizate, formarea guvernului, acuzatii si contra-acuzatii, destituiri si numiri din si in functii de conducere, algoritm etc. Oricat de interesante, de suculente sau de palpitante ar fi insa aceste schimbari - importante si ele, de-altminteri, in viata politica a oricarei tari -, la o scara istorica ele nu sunt decat modificari superficiale: valuri zgomotoase pe suprafata marii politice. Importanta, pe termen lung, e insa marea propriu-zisa. Despre aceasta mare mi-am propus sa discut astazi.

Traian Basescu si Alianta D.A. au castigat alegerile cu un discurs fundamental de dreapta si, mai precis, cu unul liberal. Oamenii care au votat schimbarea si-au manifestat implicit simpatia si increderea in valorile liberalismului: piata libera, respect pentru drepturile omului, restrangerea atributiilor statului etc. Fenomenul era, in buna masura, previzibil si justificabil. Dupa cinsprezece ani in care statul fost comunist s-a lasat cu greu induplecat sa-si mai reduca pretentiile, iar liberalismul a fost o biata cenusareasa ideologica, regruparea romanilor spre dreapta era binevenita. Despre ce fel de "dreapta", insa, vorbim?

Fericitul Augustin se intreba in Soliloquiile sale: "Ce-i timpul? Daca nu ma-ntrebi, stiu. Daca ma-ntrebi, nu mai stiu". Cu "dreapta", in Romania, avem aceeasi problema. Putem vorbi despre ea mult si bine. Cand vine insa vorba s-o definim, incepem, brusc, sa ne balbaim cu totii: partide politice, analisti si societate civila. Ba c-o fi una, ba c-o fi alta, ba ca laie, ba balaie. (Faptul ca PD, un partid declarat social-democrat, a ajuns sa fie perceput "de dreapta" vorbeste de la sine.) Confuzia nu ni se "datoreaza" insa in intregime. Conceptul insusi a devenit suficient de vag, la fel ca si cel de "liberalism", iar faptul ca acceptiunile difera de pe un mal al Atlanticului pe celalalt nu usureaza limpezirea situatiei. Si totusi, in conditiile in care se tot discuta atat despre unificarea PNL cu PD sub auspiciile unui partid popular, cat si despre impartirea scenei politice romanesti in doua mari blocuri - unul de stanga si unul de dreapta - ar cam trebui sa ne lamurim ce vrem, pana nu e prea tarziu. Nu de alta, dar zice-se ca e bine sa fii atent la ceea ce-ti doresti, pentru ca s-ar putea implini.

Cateva semnale de alarma au fost deja trase. Un analist politic competent - si l-am numit aici pe Toader Paleologu - atragea atentia ca, daca ne dorim intr-adevar o bipolarizare a scenei politice, ar trebui, pe de o parte, sa facem trecerea de la sistemul proportional de vot la cel majoritar iar, pe de alta parte, sa optam pentru un sistem clar prezidential, in locul celui mixt de pana acum. Tot el propunea si o regandire a calendarului electoral care sa raspunda mai bine sistemului majoritar/prezidential, precum si o revizuire a Constitutiei. Chiar daca sunt in total dezacord cu solutia propusa de Toader Paleologu, nu pot sa nu admir doua aspecte: (1) faptul ca solicita imperios o clarificare a unei sistem politic care se innamoleste pe zi ce trece, fiind gandit de la bun inceput ca un soi de struto-camila, fara sanse de izbanda. (2) ca atrage atentia asupra unei revizuiri de ansamblu, inteligent orchestrata, a sistemului; cu carpaceli punctuale, criza sistemului politic din Romania nu se va rezolva de la sine.

Un al doilea semnal de alarma a fost tras de PNTCD care, in campania electorala, a fluturat explicit sloganul statului minimalist (un slogan care, intr-o forma mai indulcita, a fost fluturat si de catre Alianta D.A.). Elitele de dreapta s-au grabit sa salute ideea statului minimalist - iar daca in final au votat cu Alianta, iara nu cu PNTCD-ul, a fost din ratiuni practice. In perspectiva unei viitoare fuziuni PNL-PD-PNTCD ne putem astepta, asadar, la reluarea acestui slogan. Ca statul minimalist e o componenta esentiala a ideologiei liberale, nu incape nici o indoiala. E insa o componenta esentiala a ideologiei de "dreapta"? Nicidecum.

Elitele noastre de dreapta ar trebui sa mai puna mana pe carte. In realitate, exista doua feluri de "dreapta": dreapta liberala si dreapta corporatista. Prima pune accentul pe individ, inteles la modul abstract, a doua pe comunitate, inteleasa la modul organic. Una e "liberala", cealalta, "conservatoare". Prima e o dreapta "de stanga", a doua e o dreapta "de dreapta". Dreapta "de stanga" e preferata, in general, in Marea Britanie si SUA. Dreapta "de dreapta", aparent paradoxal, in Europa de Nord si de Sud. Dincolo de disputele ideologice, insa, un lucru e sigur - nici un om serios nu mai discuta despre "disparitia statului", "piata libera", sau "stat minimalist", pentru simplul motiv ca asa ceva, vorba ardeleanului, "nu se exista". Intrebarea care se pune acum, spun toti analistii seriosi, nu e "cat de mult trebuie sa se implice statul?", ci "in ce fel?".

Aici e aici - locul unde se innoada sistemul politic, calendarul electoral si constitutia. Locul unde se inoada si se deznoada destinele unei tari. Despre aceste legaturi, insa, si despre felul in care noua, romanilor, ni s-a furat statul, saptamana viitoare.