In urma cu aproape un an, in cadrul unui Club BM, un eveniment pe care BUSINESS Magazin il organizeaza in fiecare luna, Liliana Solomon, seful Vodafone in Romania, lansa un avertisment catre guvernanti.

 

“Cum se finanteaza o tara in mod normal? Din taxe, TVA, plus taxele de la angajati si daca mai este ceva de privatizat. Intrebarea actuala este de unde vin acesti bani, deoarece stim ca avem un deficit si Romania nu se poate finanta. Deci Romania este de fapt «bankrupt». Daca nu ar intra banii investitorilor, investitiile straine directe, banii care vin de afara, nu ar fi bine deloc”, spunea Liliana Solomon, doar unul dintre managerii de top care mai mult sau mai putin voalat puneau la indoiala capacitatea autoritatilor de a cunoaste si intelege modul cum functioneaza in realitate economia.

 

Venita la finalul unui an in care investitiile straine directe au depasit 7 miliarde de euro si au ajuns la un stoc mai mult decat triplu fata de cel din 2003, iar banii trimisi in tara de capsunari au atins o valoare comparabila cu cea a investitiilor straine, declaratia managerului probabil ca a trecut nebagata in seama de autoritatile mult prea preocupate de pregatirea celor doua serii de alegeri din acest an si de asumarea meritelor pentru o crestere economica peste cele mai optimiste asteptari.

 

Iar cum capsunarii si-au facut si in prima parte a acestui an datoria si au trimis peste 4,7 miliarde de euro acasa in primele noua luni ale anului, cu un miliard mai mult decat anul trecut, avertismentele privind problemele pe care le-ar putea avea economia romaneasca pareau tot mai indepartate.

 

Numai ca de cateva luni incoace birourile vamale inregistreaza un numar tot mai mare de intrari in tara, semn ca tot mai multi dintre cei care mai sperau sa gaseasca ceva de lucru prin constructii in Italia, Spania sau Marea Britanie incep sa abandoneze si revin in Romania. Si nu doar pentru perioada sarbatorilor.

 

In plus, lipsa comenzilor pentru producatorii romani (de la otel si textile pana la masini si anvelope) face ca fabricile care pana mai deunazi se plangeau de lipsa fortei de munca sa anunte concedieri temporare sau in unele cazuri chiar inchideri definitive. Mai important, riscam ca dupa caderea treptata a lohn-ului din ultimii cinci ani, si alte bastioane ale exporturilor romanesti, precum componentele auto sau combinatele siderurgice, sa se subrezeasca.

 

Si acum vine partea cea mai neplacuta. Pentru ca aceasta criza internationala, asupra careia nu avem nicio parghie pentru a o controla, arata tot mai mult adevarata problema a economiei romanesti: cresterea economica s-a datorat mult prea mult consumului finantat pe datorie.

 

E adevarat ca nu poti sa dai vina pe oameni pentru ca au consumat, pentru ca vorba unui fost sef al unui grup auto cu afaceri de peste jumatate de miliard de euro, “romanul este prin definitie un optimist incurabil, pregatit oricand sa se imprumute la viitor”. Dar acest optimism national permis de politicile macro a determinat o explozie a consumului si atat. Iar acum, criza internationala aduce in idilica Romanie de acum un an primele semne de tensiune (chiar panica pe alocuri), stres, concedieri probabil cu mult dincolo de pragul celor cateva zeci de mii anuntat de Ministerul Muncii si, foarte probabil, incepand de la anul, executari de ipoteci si oameni care vor ramane fara case, ceea ce va influenta dramatic consumul si, implicit, ritmul de crestere economica.

 

Nu sustin ipoteza Moody’s legata de intrarea Romaniei anul viitor in recesiune (despre retrogradarile ratingurilor pe care le-au facut S&P si Fitch nici nu are rost sa comentez). As fi chiar tentat sa fiu de acord cu primul-ministru, care sustine ca exista o “insuficienta cunoastere a realitatilor economice romanesti” de catre agentiile de evaluare. Dar oare cunosteau ministrii din cabinetul sau suficient de mult realitatile economice romanesti si mai ales mecanismele prin care functioneaza aceste realitati, de s-au multumit cu cresterea economica bazata doar pe consum? Si, mai ales, cunosc ministrii viitorului guvern aceste realitati? Pentru ca un lucru este sigur, noul cabinet va avea de rezolvat una dintre cele mai dificile ecuatii, cu foarte multe necunoscute. E nevoie de masuri anticriza? Care sunt prioritatile? Mareste sau nu impozitele daca economia nu va mai functiona la fel de bine, iar veniturile nu vor mai creste la fel de mult? Ce va face daca vor scadea in acelasi timp investitiile straine, exporturile si banii trimisi acasa de capsunari? Indiferent cat de corect va fi rationamentul noului guvern, obligatorie pentru a ajunge la o solutie corecta este insa stabilirea unor date de intrare corecte. Adica o cunoastere suficienta.