Această tristeţe care ne copleşeşte

Autor: Dorin Oancea Postat la 20 august 2012 52 afişări

„(I can’t get no) satisfaction", cântecul celor de la Rolling Stones, pare să fi devenit nu numai un hit, ci şi cântecul care marchează un soi de prag, după care lumea a devenit mai tristă.

Ideea cu pragul îmi aparţine, dar chestiunea cu tristeţea este serioasă: un psiholog şi un sociolog, Schellenberg şi von Scheve, au făcut un studiu despre muzica pop a ultimilor 50 de ani şi au descoperit că hiturile din Top 40 au devenit din ce în ce mai lungi, din ce în ce mai lente şi din ce în ce mai triste. Versurile sunt din ce în ce mai preocupate de sine, cu tente din ce în ce mai negativiste, iar emoţiile transmise devin tot mai ambigue.

Cei doi au studiat hiturile apărute din 1965, anul când Stones au scris "Satisfaction", până în 2009 şi spun că în timp muzicienii au folosit tot mai mult modurile minore, pe care cei mai mulţi ascultători, inclusiv copiii, le asociază cu tristeţea. Pentru amatorii de numere, în a doua jumătate a anilor '60 85% din cântecele aflate în top erau scrise într-un mod major - vesele şi antrenante, cam ca Macarale al fraţilor Grigoriu, în timp ce în 2005 - 2009 procentajul scade la 43,5%.

Şi nu, nu este o consecinţă a crizei, pentru că în cifre absolute cei din anii '90 erau trişti rău, mai rău decât în prezent. Dat fiind că Top 40 se bazează pe preferinţe, nu cred că muzicienii au devenit mai trişti, ci, de fapt, gusturile publicului s-au modificat. Babyboom-erii, Generaţia X, Generaţia Y, Generaţia Internet sau Z sau cea mai recentă, Generaţia conectată sau AO (Always On), au devenit din ce în ce mai triste. Cum tristeţea este un sentiment complex, nu i-aş da acestei schimbări o conotaţie negativă; să spunem că generaţiile au devenit, în timp, mai nuanţate şi mai sofisticate.

Tabloul săptămânii se leagă de tristeţe, este "Mater Dolorosa" pictată de Dieric Bouts (1415 - 1475), un ins care este încadrat de specialişti în ceva care se cheamă "primitivii flamanzii", iar de nespecialiştii ca mine în "artişti care văd şi pictează emoţiile". Bouts a fost un maestru al emoţiilor şi al expresiilor, iar Madona alăturată nu face decât să confirme aceasta. Cui îi place îi recomand şi "Pietà " de la Luvru sau "Capul Sf. Ioan Botezătorul" de la Muzeul Naţional din Varşovia.

Într-un excepţional articol despre modul în care trebuie privit un tablou, profesorul şi criticul de artă James Elkins desluşeşte modul în care tristeţea poate fi receptată. Elkins a făcut o adevărată pasiune pentru "Mater Dolorosa" a lui Bouts, un tablou care i-a făcut pe privitori, la rândul lor, să lăcrimeze, iar articolul şi cărţile lui Elkins sunt pe internet.Aşa că n-ar mai fi multe de spus: dacă sunteţi trişti, să ştiţi că aşa este şi generaţia. Ascultaţi muzică şi priviţi un tablou, pentru ca şi generaţiile următoare să poată fi şi ele, la rândul lor, triste.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tristete,
cantec,
/opinii/aceasta-tristete-care-ne-copleseste-9960167
9960167
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.