Top 100 cei mai admiraţi CEO: Cornel Marian, managing director Oresa Ventures
Firma de investiţii cu rădăcini suedeze Oresa a venit în România în 1997 prin investiţia în lanţul de magazine Flanco, astfel încât în 1998 Cornel Marian, pe atunci ofiţer de investiţii în Oresa, a fost numit în conducerea Flanco.
În 2005, după plecarea fostului manager Marius Ghenea, a devenit CEO al reţelei până la preluarea Flanco de către Flamingo un an mai târziu. Marian s-a întors atunci ca manager de investiţii al Oresa Ventures, a cărei strategie este să investească în companii din sectoare cu potenţial de creştere şi cu profitabilitate bună.
Compania a investit până în prezent mai mult de 100 de milioane de euro în companii precum La Fântâna, Medicover, Credisson, Brewery Holdings sau Flanco.
În prezent, Oresa Ventures are acţiuni în şase firme: La Fântâna (din 2016), Fabryo Atlas (în domeniul vopselelor, în portofoliu din 2006), Somaco (materiale de construcţii, din 2008), RTC (furnizor de servicii pentru birou, din 2011), Kiwi Finance (broker de credite, 2007) şi RBC (IT, din 2014). Aceste companii au împreună afaceri de peste 130 de milioane de euro şi peste 1.000 de angajaţi.
fii la curent cu cele mai noi analize de business
Urmareste BM pe Facebook

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe go4it.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe gandul.info
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe csid.ro