TINERI MANAGERI DE TOP: Antonio Eram si pasul catre antreprenoriat la Netopia System

Autor: Anca Arsene-Barbulescu Postat la 30 iunie 2011 1346 afişări

Din 1996, Antonio Eram s-a implicat din pozitia de angajat si mai apoi consultant in industria internetului si telecomunicatiilor din Romania. In 2005 a pus insa bazele propriei afaceri.

In 1996, cand avea numai 20 de ani si era inca student la Academia Navala Mircea cel Batran din Constanta, Antonio Eram s-a angajat ca director al diviziei de internet la GMB Computers, unde s-a ocupat de dezvoltarea, implementarea si promovarea serviciilor la care erau abonati trei ani mai tarziu aproximativ 5.000 de constanteni, adica 45% din intreaga piata de la acel moment. Realizarea i-a adus pozitia de director regional de vanzari pentru serviciile de internet in cadrul operatorului telecom Connex, in prezent Vodafone, companie in care a evoluat timp de sase ani si unde a fost implicat in dezvoltarea serviciilor de web mobil si in lansarea portalului myx.net.

A facut insa pasul spre antreprenoriat in 2005, odata cu infiintarea Netopia Systems, furnizor de servicii de comunicatii prin SMS si microplati cu telefonul mobil care anul trecut a avut o cifra de afaceri de 4,5 milioane de euro, in crestere cu 12% fata de 2009. Prin platforma pentru marketing si comunicare adresata mediului de business web2sms.ro, spre exemplu, sunt trimise lunar peste patru milioane de mesaje scrise care genereaza aproape o treime din incasarile companiei, in timp ce mobilPay.ro, divizia de microplati, detine 80% din piata de profil. "La sfarsitul lui 2009 am extins mobilPay si in zona platilor online cu card bancar, iar anul trecut am inclus si posibilitatea de a efectua tranzactii prin apel Romtelecom", spune Antonio Eram despre segmentele care au inregistrat anul trecut o crestere exploziva.

Pe langa Netopia System, care din 2008 are un birou si in SUA, la Silicon Valley, antreprenorul este implicat si in alte proiecte, precum platforma pentru jocuri mygod.ro, si este totodata si investitor intr-o serie de companii aflate la inceput din domenii precum IT, hardware, comert si energii alternative. "Un obiectiv important pentru urmatoarea perioada ar fi lansarea unui proiect in Silicon Valley, cu adresabilitate mondiala", spune Eram.



BUSINESS Magazin prezinta, in cea de-a sasea editie a anuarului 100 Tineri Manageri de Top, o noua generatie de business, managerii si antreprenorii de pana in 40 de ani care conduc cele mai importante si dinamice companii din Romania.

Comanda acum varianta electronica a catalogului la pretul de 25 lei.

Urmărește Business Magazin

/lideri/tineri-manageri-de-top-antonio-eram-si-pasul-catre-antreprenoriat-la-netopia-system-8394668
8394668
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.