Povestea lui Calin Dragan, managerul care a dublat vanzarile Coca-Cola

Postat la 28 decembrie 2010 233 afişări

Fata de inceputul mandatului sau, vanzarile si profitabilitatea din 2009 ale Coca-Cola sunt de doua ori mai mari. De formatie inginer, absolvent al Universitatii Politehnice din Timisoara (1992), Calin Dragan si-a construit intreaga cariera de pana acum la CCHBC.

Momentul cand a ales intre meseria de inginer si cea de sef de depozit la Coca-Cola a fost de rascruce in cariera sa. "A fost o decizie definitorie, luata poate si cu un grad de inconstienta si fortat de imprejurari", spune el acum. Toate celelalte decizii din cariera au fost luate dupa ce "am pus in balanta riscurile si oportunitatile".

Spre exemplu, cand a ales o functie peste hotare, la filiala din Italia, ca director comercial, era de mai multi ani in companie si "am putut sa evaluez impactul". Mandatul sau peste hotare a fost mai scurt de un an, la finalul lui 2004 fiindu-i propusa functia de conducere pentru operatiunile din tara natala. Timisoreanul devine astfel primul roman care a preluat functia de director general pentru operatiunile din Romania ale imbuteliatorului Coca-Cola Hellenic Bottling Company. "Ma asteptam sa-mi fie propusa o astfel de functie, dar intr-o tara mai mica", spune Dragan, argumentand ca in urma cu sase ani Romania ocupa pozitia a cincea in functie de volumul de vanzari dintre cele 28 de filiale din strainatate ale grupului de origine elena.

De-atunci, afacerile pe care le coordoneaza au urcat doua pozitii in top, ajungand pe locul al treilea. Conform datelor publicate de Ministerul de Finante, rezultatele financiare de anul trecut, desi in scadere fata de 2008 din cauza crizei, sunt mult mai bune fata de 2004. Conform aceleiasi surse atat cifra de afaceri (440 de milioane de euro), cat si profitul (40,7 milioane de euro) sunt de doua ori mai mari fata de 2004. Rezultatele se datoreaza masurilor de restructurare si eficientizare a afacerii care au precedat impactul crizei. "Poate daca as fi stiut cat de adanca va fi criza, as fi luat decizii usor diferite", comenteaza Calin Dragan. Ca bilant personal, crede ca a oferit organizatiei la fel de multe cat a primit, iar pe termen lung se vede la carma unei companii si mai mari.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe comedymall.ro

/lideri/povestea-lui-calin-dragan-managerul-care-a-dublat-vanzarile-coca-cola-7839669
7839669
comments powered by Disqus
Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu } Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu }

Într-un articol de copertă recent scriam despre viaţa angajaţilor în open space – observam cât de mici sunt spaţiile alocate angajaţilor în birourile din România, cât de greu este să ne adaptăm la obiceiurile colegilor şi cum, de multe ori, simţim nevoia să facem de acasă lucrurile importante pentru muncă. A trecut doar o lună de atunci, iar glumele „colegului de bancă'' au devenit amintiri, iar open space-ul pare să fi intrat la capitolul istorie. Ce înseamnă experimentul global al muncii de acasă şi care sunt posibilele urmări ale acestuia?

vezi continuarea
ZF.ro
Situaţia ciudată: Cel mai nou pacient bolnav de COVID-19 dă peste cap tot ce ştiam. Cum s-a putut întâmpla asta Situaţia ciudată: Cel mai nou pacient bolnav de COVID-19 dă peste cap tot ce ştiam. Cum s-a putut întâmpla asta
Pericol critic: Dacă patronii mor, nu o să mai avem nici angajaţi sau cine să plătească salariile
Mediafax
Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus Regula celor 6 secunde pentru a reduce riscul de infectare cu coronavirus
Top 10 ţări care îşi vor reveni cel mai rapid la finalul pandemiei de coronavirus, potrivit analiştilor
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.