Ömer Tetik, director general, Banca Transilvania: Trebuie să te perfecţionezi permanent, iar schimbarea şi adaptarea trebuie să fie în agenda ta zilnică

Postat la 05 ianuarie 2021 174 afişări

Ömer Tetik, director general, Banca Transilvania: Trebuie să te perfecţionezi permanent, iar schimbarea şi adaptarea trebuie să fie în agenda ta zilnică

Carte de vizită:

►Ömer Tetik are mai bine de 20 de ani de experienţă în domeniul bancar şi a fost numit CEO al Băncii Transilvania după mai bine de un an de căutări din partea consiliului de administraţie al băncii.

►De la preluarea mandatului de conducere, Banca Transilvania a urcat în clasamentul instituţiilor de profil de pe plan local şi a ajuns pe prima poziţie din punctul de vedere al activelor deţinute, care au ajuns în 2019 la 87,7 miliarde de lei, în creştere cu 18% la finalul anului 2019 comparativ cu anul 2018, şi la o cotă de piaţă de 17,72%,  potrivit raportului anual al BNR pentru anul 2019.

►Pentru a se asigura că evoluează în continuare, spune că învaţă permanent, inclusiv de la colegi, clienţi, alţi lideri şi oameni de succes.

Profilul lui Ömer Tetik a apărut în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA 2020. El ocupă locul 13 în acest clasament, în urma voturilor primite de la reprezentanţii mediului românesc de afaceri. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.