Cele mai puternice femei din România: Monica Iavorschi, Arctic

Autor: Anca Barbulescu Postat la 20 mai 2013 615 afişări

Monica Iavorschi este din 2008 directorul general al producătorului de electrocasnice Arctic, însă lucrează în companie de mai bine de 12 ani.

CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA - EXCLUSIV

Monica Iavorschi a preluat conducerea într-un moment dificil, chiar când criza începuse să-şi facă simţite efectele, dar a reuşit să menţină compania pe creştere în ciuda impactului destul de puternic resimţit inclusiv de industria electronicelor şi electrocasnicelor.

Absolventă a Facultăţii de Cibernetică din Bucureşti, Monica Iavorschi a lucrat doar pentru o scurtă perioadă ca instructor de informatică. Cariera şi-a început-o propriu-zis la Avon, unde a acumulat timp de patru ani experienţă în domeniile de relaţii cu clienţii şi analiză financiară. În 2001 a preluat funcţia de director de marketing al Arctic, iar un an mai târziu a preluat şi responsabilităţile asupra departamentului de vânzări.

În ultimii ani, producătorul de electrocasnice a fost una dintre puţinele companii din România care au continuat să facă angajări, a investit, a crescut producţia şi exportul.

Business Magazin: Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în afaceri? E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?

Monica Iavorschi: Din punctul meu de vedere, o femeie îşi construieşte o carieră în acelaşi fel ca şi un bărbat, pentru că aşteptările de la un manager sunt aceleaşi. Sunt momente când poate mi-aş dori să fiu bărbat, mai ales când vine vorba de lucruri foarte tehnice. Dar sunt şi multe clipe când mă bucur că sunt femeie - spre exemplu când vine vorba de relaţionare şi comunicare. Una peste alta, datoria oricărui manager este să îşi folosească punctele forte şi să îşi dezvolte capitolele la care mai are de învăţat. Lecţia mea în viaţa de manager este că aproape orice se învaţă şi orice abilitate ţi-o poţi câştiga dacă vrei şi dacă munceşti pentru asta.

Business Magazin:Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere?

Monica Iavorschi: Cred că stilul de conducere participativ defineşte cel mai bine modul în care lucrez cu oamenii la Arctic. Încrederea în oameni este o caracteristică esenţială pentru un manager, îi responsabilizează, îi determină să fie mai implicaţi, mai curajoşi să vină cu propuneri. Automat, sunt mai motivaţi, mai ales atunci când soluţiile date de ei sunt acceptate şi implementate.

Business Magazin:Care sunt calităţile feminine care ajută în business?

Monica Iavorschi: Este adevărat că femeile dispun de câteva atribute specifice care pot constitui un avantaj (e vorba de empatie, de dispoziţia noastră naturală de a analiza lucrurile din mai multe unghiuri), dar trebuie să înţelegi acest lucru şi să le exploatezi la maximum ca să devină atuuri în carieră. Cred că în cazul meu m-a ajutat acel al şaselea simţ al femeilor, care înţeleg unele lucruri fără ca ele să fie spuse. Mă ajută enorm în relaţionarea cu echipa şi pot să spun că, fiind prima femeie care conduce Arctic, am reuşit să aduc o schimbare în zona de comunicare internă şi deschidere. Un exemplu mic, dar care mă bucură: şedinţele de azi din Arctic arată foarte diferit de modelele anterioare. Luăm decizii serioase, dar cu zâmbetul pe buze.


Cea mai bogată femeie din România

Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit's, The Code)

Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette


Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

Comandă online catalogul AICI.

Urmărește Business Magazin

/lideri/cele-mai-puternice-femei-din-romania-monica-iavorschi-arctic-10888884
10888884
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.