Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Radu Georgescu, locul al patrulea

Autor: Dorin Oancea Postat la 24 noiembrie 2014 563 afişări

Radu Georgescu este o prezenţă constantă pe primele locuri ale topului admiraţiei; este cunoscut pentru că a făcut afaceri cu Bill Gates într-o perioadă în care România nu prea făcea afaceri în general.

Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Radu Georgescu, locul al patrulea

A terminat TCM, dar spune că s-a îndrăgostit de calculatoare în ultimul an de facultate. În 1994 a început patru produse software, antivirursul care a ajuns la Microsoft şi încă trei, care au fost nişte eşecuri. „RAV a ieşit în schimb pe piaţa internaţională, Microsoft l-a vrut pentru a-l integra în produsele sale, şi în ziua de astăzi toţi colegii mei care s-au dus la Redmond sunt tot acolo, ei conduc tot ce înseamnă «security» în Microsoft. A fost un deal foarte reuşit“, spune Georgescu.

Spune că de la bun început, când a ales calea antreprenoriatului, a preferat poziţia de preşedinte al companiilor sale. Recent, Radu Georgescu a devenit acţionar şi preşedinte al boardului pentru Coinzone, un start-up cu sediul central în Menlo Park - oraşul din SUA unde are sediul central şi reţeaua socială Facebook - care îşi propune să lanseze o platformă de plată globală pentru mai multe monede virtuale, printre care şi Bitcoin. O altă investiţie recentă a grupului GECAD al lui Georgesacu este Tynka, un start-up din Marea Britanie care a dezvoltat o aplicaţie dedicată studenţilor pentru ca aceştia să fie la curent cu activităţile şi evenimentele specifice intereselor lor, din campusuri şi din afara lor.

„Sprijinim în mod deosebit tinerii antreprenori şi companiile care se concentrează pe segmente de nişă. Tynka are avantajul de a fi fost creată de către studenţi care înţeleg nevoile celor de seama lor. Sperăm să reuşim în viitorul apropiat să extindem activitatea acestei companii la nivel global“, a declarat Georgescu.

În primăvara acestui an Georgescu a vândut Avangate, soluţie de distribuţie electronică a produselor software, unui fond de investiţii din San Francisco.  Radu Georgescu spune că lucrează într-un domeniu în care afacerea durează 10 ani de zile. „Tehnologiile se schimbă în acest domeniu şi sunt puţine companii ce reuşesc să depăşească un ciclu tehnologic. Chiar şi cele ce depăşesc trebuie să se reinventeze şi este complicat. Este greu să las compania copiilor mei. Ce ai de făcut? Să construieşti şi să vinzi în cadrul unui ciclu tehnologic. Şi după aceea să construieşti altceva, pentru următorul ciclu. Dacă pleci de la început cu idea asta este nemaipomenit.“


Radu Georgescu face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiat în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

Cantitate: buc.

* Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

Urmărește Business Magazin

/lideri/cei-mai-admirati-ceo-din-romania-2014-radu-georgescu-locul-al-patrulea-13631498
13631498
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.