Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Mircea Turdean, locul al 29-lea

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 09 ianuarie 2015 480 afişări

Mircea Turdean conduce Farmec Cluj, cel mai mare producător local de cosmetice, cu afaceri de peste 30 de milioane de euro în 2013.

Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Mircea Turdean, locul al 29-lea

 Mircea Turdean lucrează în cadrul companiei de 21 de ani, iniţial profesând în cercetare, şi urmează tradiţia de management a tatălui său, Liviu Turdean, care a fost unul dintre cei mai longevivi directori de fabrică din România.

Mircea Turdean a fost numit la conducerea companiei în iarna lui 2010, după ce anterior ocupase poziţia de director tehnic-producţie în cadrul Farmec. De formaţie inginer, el este absolvent al Facultăţii de Tehnologie Chimică din Cluj-Napoca şi al unor cursuri în cadrul Open University Business School din Marea Britanie, cursuri oferite pe piaţa locală de compania de training Codecs.

Producătorul de cosmetice din Cluj-Napoca este controlat de Mircea Turdean şi de familia sa; compania a fost privatizată în 2000 prin metoda MEBO, iar primul director general ales de adunarea generală a acţionarilor a fost Liviu Turdean, tatăl lui Mircea Turdean.

Două decizii strategice au devenit vizibile în cursul acestui an în acţiunile Farmec. Pe de o parte miza pe segmentul dermatocosmetice, odată cu relansarea din acest an a mărcii Gerovital, dar şi pe dezvoltarea magazinelor de brand. Farmec are acum cinci magazine: trei la Cluj şi câte unul la Arad şi Timişoara. În afara graniţelor, produsele Farmec sunt prezente în peste 40 de ţări externe, între care Grecia, Ungaria, Emiratele Arabe Unite, exporturile realizând circa 4% din afacerile companiei.


Mircea Turdean face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiat în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

Cantitate: buc.

* Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Mircea Turdean,
farmec

Citeşte pe comedymall.ro

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

/lideri/cei-mai-admirati-ceo-din-romania-2014-mircea-turdean-locul-al-29-lea-13756618
13756618
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Mediafax
Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO
Alimentul care rezistă chiar şi mii de ani. La ce moduri de conservare pot apela oamenii în cazuri extreme
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.