100 cele mai puternice femei din business - Astăzi: Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm

Autor: Cristina Roşca Postat la 04 iunie 2012 274 afişări

Povestea Ivatherm, singurul jucător român de pe piaţa dermato-cosmeticelor, începe în 2005, când Rucsandra Hurezeanu, cea care deţine şi conduce în prezent businessul, a simţit nevoia să îşi construiască propria afacere.

Rucsandra Hurezeanu a terminat Facultatea de Medicină şi s-a angajat imediat după absolvire în domeniul farma, unde a rămas timp de zece ani. A crescut treptat până a simţit că nu mai are unde urca şi e momentul să îşi facă un business propriu. Ea recunoaşte că a avut însă un exemplu pe care să îl urmeze, pe cel al mamei sale, care la începutul anilor '90 şi-a deschis prima farmacie privată. Apoi businessul s-a extins şi în distribuţie şi producţie. Tot mama sa a fost cea care a sprijinit-o financiar pentru noul său proiect. A început prin a studia proprietăţile apei termale de la Herculane, cea mai veche staţiune balneară din Europa. Apoi a mers în Franţa, unde a contractat o echipă de cercetători care să studieze apa de la Herculane. După ce au fost descoperite proprietăţile anti-inflamatorii ale apei, produsele Ivatherm şi-au făcut treptat loc pe rafturile farmaciilor. Acum există în peste 1.000 de farmacii din România şi se pregătesc pentru cele din Ucraina. Nu oferă cifre privind investiţiile necesare pentru pornirea unui astfel de business, limitându-se la a spune că este vorba de cifre destul de mari. Rucsandra Hurezeanu explică însă că de trei ani compania este pe propriile picioare, iar investiţia a fost recuperată.

BUSINESS Magazin: Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în lumea de business?

Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Asistăm la schimbări în raporturile tradiţionale dintre sexe prin afirmarea femeilor în antreprenoriat şi în posturi de top executive. A fost nevoie de timp, dar cred că la mijloc a fost nu neapărat reaua-voinţă a bărbaţilor, retrograzi promovării femeilor în posturi de conducere, ci şi o reticenţă a femeilor faţă de atacarea acestor poziţii. Drept urmare, cei mai mulţi dintre foştii mei şefi sau actuali parteneri de afaceri sunt bărbaţi, dar niciodată n-am simţit că există o diferenţă în felul cum ar încheia o înţelegere sau o colaborare prin prisma faptului că sunt femeie. Succesul unei mărci sau valoarea unui business sunt apreciate, indiferent de sexul celui care îl conduce.

BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?

Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Nu am simţit că ar fi nici mai uşor, nici mai greu. Poate am fost ajutată de faptul că noi lucrăm într-un mediu feminin, creând produse cosmetice pentru femei.

BUSINESS Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere şi/sau de creare a unei afaceri?

Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Stilul meu este unul antreprenorial, modern, bazat pe obiective clare şi responsabilităţi concrete. Ascult şi accept mereu părerile colegilor mei. Aşteptările mele sunt însă întotdeauna mari.

BUSINESS Magazin: Care sunt calităţile feminine care ajută în business?

Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: În business e nevoie în primul rând de viziune, curaj şi de asumarea de responsabilităţi. Femeile sunt poate mai atente la detalii, au o grijă mai mare pentru ceilalţi şi de multe ori sunt extrem de determinate. Faptul că sunt nativ mai bine construite pentru lucrul în echipă decât bărbaţii le ajută în consolidarea unor organizaţii al căror suflet sunt chiar ele.

BUSINESS Magazin: Care sunt brandurile preferate de parfum, haine, accesorii?

Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Prefer stilul clasic elegant, dar mă simt la fel de bine şi în haine casual, moderne. Sunt o fire energică, dinamică, de aceea aleg parfumuri unisex, sofisticate, tonice. Accesoriul preferat este eşarfa. Am nenumărate eşarfe pe care nu obosesc niciodată să le asortez ţinutelor mele.

BUSINESS Magazin: Care sunt destinaţiile de vacanţă preferate?

Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Petrec weekend-uri lungi în capitalele europene: Paris, Roma şi Londra.

BUSINESS Magazin: Cum împăcaţi cariera cu viaţa de familie?

Rucsandra Hurezeanu, Ivatherm: Avem timp pentru tot ce ne dorim cu adevărat să facem. Odată cu lărgirea familiei prin apariţia celor doi băieţi ai noştri, am devenit mai organizată. La birou mi-am mărit echipa de management, deleg mai multe responsabilităţi şi reuşesc să-mi fac timp atât pentru familie, cât şi pentru celelalte pasiuni ale mele, fie că e vorba de Ivatherm, fie că e vorba de lecturile mele sau de orele de gimnastică.


Catalogul "100 Cele Mai Puternice Femei Din Business" prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

Catalogul "100 Cele Mai Puternice Femei Din Business" - prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

Urmărește Business Magazin

/lideri/100-cele-mai-puternice-femei-din-business-astazi-rucsandra-hurezeanu-ivatherm-9695773
9695773
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.