Executiv în noua eră a bankingului. Cum arată sistemul bancar românesc în viziunea lui Mustafa Tiftikcioğlu, numit recent la conducerea operaţiunilor locale ale Garanti BBVA

Autor: Andra Stroe Postat la 04 octombrie 2021 2829 afişări

Mustafa Tiftikcioğlu lucrează în grupul Garanti BBVA de aproape două decenii, iar în vara acestui an a preluat conducerea operaţiunilor locale ale companiei, într-o perioadă de acomodare a economiei la noua criză sanitară. Despre România avea o părere bine conturată încă dinainte de a deveni rezident al Capitalei, la fel şi despre sistemul bancar local. Cu ce strategie a preluat actualul mandat şi ce perspective are asupra sistemului bancar, despre care spune că se îndreaptă spre o nouă eră? 

„Ştiam chiar înainte de a veni aici că România are un sistem bancar bine reglementat şi solid. Acum pot vedea mai clar nivelul de competitivitate şi potenţialul sistemului bancar şi modul în care acest lucru a fost influenţat pozitiv de paşii anteriori şi actuali făcuţi de BNR”, susţine Mustafa Tiftikcioğlu, CEO Garanti BBVA România.

 Potrivit lui, deşi sectorul bancar, ca orice alt sector economic, nu a fost scutit de repercursiunile crizei, pandemia de COVID-19 a evidenţiat însă nevoia de agilitate şi viteză a afacerii, care se traduc în găsirea unor modalităţi inovatoare de construire a rezilienţei businessului, asigurarea unor fluxuri de venituri pentru viitor, îmbunătăţirea operaţiunilor şi gestionarea şi sprijinirea eficientă a personalului. „Am aflat că este imperativ pentru noi să ne concentrăm eforturile şi investiţiile pe transformarea digitală şi astfel să venim cu soluţii pentru a ne susţine în mod constant clienţii şi angajaţii.”

Executivul crede că în ciuda preocupărilor şi ambiguităţii constante care au survenit în urma pandemiei de COVID-19, această situaţie apărută peste noapte ne-a învăţat şi câteva lecţii importante despre muncă, comunicare şi multe alte lucruri. „Am învăţat să îmbrăţişăm necunoscutul şi să petrecem mai puţin timp încercând să prezicem ce se va întâmpla, să luăm rapid decizii importante şi să ne adaptăm într-un timp scurt la schimbările radicale care au apărut în munca şi viaţa noastră.”

Din punct de vedere economic, Tiftikcioğlu subliniază că efectele pandemiei au fost relativ limitate în România, până acum, datorită măsurilor guvernamentale corect luate. „Mă aştept ca tendinţa de creştere economică să continue şi în perioada următoare.” El este încrezător că sistemul bancar românesc rămâne solid, deşi a trecut prin multe crize, depăşite însă cu succes, inclusiv cea generată de pandemia de COVID-19. „Suntem încrezători că astfel de experienţe încărcate de provocări au întărit sistemul, care a devenit mai rezistent. Similar tuturor economiilor, va exista volatilitate determinată de evoluţiile macroeconomice de pe pieţele SUA şi UE, de evenimentele geopolitice şi de fluctuaţiile globale ale preţului energiei, iar acest lucru este normal. Cred însă că momentele de cotitură s-au încheiat deocamdată şi nu văd crize posibile, cel puţin pe termen scurt şi mediu.”

De două decenii în banking

Executivul are o diplomă de licenţă în inginerie industrială de la Universitatea Bogazici, Turcia şi este absolvent al unui masterat în inginerie industrială, cu specializare în Analiza Deciziilor Economice, la Georgia Institute of Tehnology, SUA.

Înainte de a prelua mandatul de CEO al Garanti BBVA România, a acumulat o vastă experienţă în managementul riscului de credit corporativ şi comercial, precum şi în finanţări structurate, dar şi finanţări de proiecte şi achiziţii.

El a făcut parte din echipa Garanti BBVA Turcia (TGB) pentru aproape 20 de ani, iar din poziţia ocupată anterior a condus Divizia de Wholesale Risk (management al riscului de credit corporativ) din cadrul TGB, fiind responsabil de gestionarea riscului de credit, calitatea şi performanţa portofoliului corporate şi evaluarea strategiilor de risc de credit.

Cum arată o zi din viaţa sa? „Îmi încep ziua dis-de-dimineaţă şi îmi place să-mi beau cafeaua în timp ce citesc o selecţie de ziare de afaceri. Încerc să urmăresc ştiri de business relevante din întreaga lume, dar desigur, mă interesează în mod deosebit să aflu cât mai multe informaţii despre economia şi sistemul bancar românesc. Sunt o persoană matinală şi îmi place să merg la serviciu devreme. După ce îmi consult programul zilnic şi mă ocup de problemele prioritare, particip la mai multe întâlniri online cu partenerii de afaceri şi în fiecare zi fac tot posibilul să-mi fac timp pentru întâlniri scurte cu colegii mei, să vorbesc despre problemele şi proiectele în curs de desfăşurare şi să iau pulsul  lucrurilor. În alte zile, îmi fac timp să vizitez sucursalele şi să mă întâlnesc cu clienţii, pentru a discuta despre cum putem să îmbunătăţim modul în care colaborăm. Seara, după orele de lucru, dacă îmi rămâne timp, îmi place să fac o plimbare în parcul din apropierea locuinţei mele, pentru a mă relaxa şi a-mi reîncărca bateriile pentru ziua care urmează.”

În România, Tiftikcioğlu povesteşte că a venit cu aşteptări pozitive. „Colegii mei mi-au spus în mod constant multe lucruri bune despre această ţară şi sunt bucuros să confirm că feedbackul pe care l-am avut anterior este adevărat.” Înainte de numirea sa aici, vizitase Bucureştiul de câteva ori, cu ocazia unor scurte întâlniri de afaceri, aşa că a văzut cum se dezvoltă oraşul. „Acum, fiind rezident, pot spune că Bucureştiul are o atmosferă vibrantă şi se bucură de un mediu de afaceri puternic, cu mult potenţial, în drumul său de a deveni o capitală europeană importantă.” Alte oraşe pe care le-a vizitat şi al căror grad de dezvoltare l-a impresionat sunt Constanţa şi Cluj. „Constanţa este bine dezvoltată din punct de vedere turistic, Clujul este un adevărat hub IT şi trebuie să recunosc că nu ştiam foarte multe lucruri despre nivelul de dezvoltare al industriei IT din România.” Executivul spune că va continua să călătorească în România şi că îşi doreşte să se întâlnească cu colegi şi clienţi din toate sucursalele din ţară, în timpul călătoriilor de afaceri pe care le va avea. „Ştiu că există multe locuri frumoase în România şi probabil că îmi va fi greu să aleg unul preferat, dar putem relua discuţia peste un an.”


Carte de vizită MusTaFa Tiftikcioğlu:

♦Œ Are o diplomă de licenţă în inginerie industrială de la Universitatea Bogazici, Turcia;

♦ A urmat un masterat în inginerie industrială, cu specializare în Analiza Deciziilor Economice, la Georgia Institute of Tehnology, SUA;

Ž♦ Înainte de a prelua mandatul de CEO al Garanti BBVA România, a acumulat o vastă experienţă în managementul riscului de credit corporativ şi comercial, precum şi în finanţări structurate, dar şi finanţări de proiecte şi achiziţii;

♦ A făcut parte din echipa Garanti BBVA Turcia (TGB) pentru aproape 20 de ani, iar din poziţia ocupată anterior a condus Divizia de Wholesale Risk (management al riscului de credit corporativ) din cadrul TGB, fiind responsabil de gestionarea riscului de credit, calitatea şi performanţa portofoliului corporate şi evaluarea strategiilor de risc de credit.


Cel mai greu test

De-a lungul parcursului profesional, Mustafa Tiftikcioğlu spune că a trecut prin multe momente pline de provocări, însă consideră că recenta criză generată de pandemia de coronavirus a fost, de departe, cel mai mare test pentru antreprenori şi manageri, inclusiv pentru sine. „Aşadar, cred că mulţi dintre noi vom răspunde la această întrebare nominalizând situaţia dificilă creată de pandemia de COVID-19, în ultimul an şi jumătate, drept una dintre cele mai mari provocări întâmpinate.” Mai mult, adaugă el, de la companii la persoane fizice, cu toţii am fost afectaţi într-un fel sau altul de pandemie, fie că vorbim de viaţa personală sau de activitatea profesională. „Prin urmare, pandemia a fost un punct de cotitură, dar faptul că am reuşit să depăşim provocările care au apărut, ne-am continuat activitatea şi chiar am îmbunătăţit unele aspecte cu privire la modul în care lucrăm, reprezintă un real succes.” O altă provocare a carierei, pe care Tiftikcioğlu o menţionează, este integrarea Garanti Bank Turcia, din perspectiva managementului riscului de credit corporativ, în cadrul Grupului BBVA, după ce acesta a devenit acţionar al TGB. „Deşi abordările privind riscurile erau similare, multe politici, proceduri şi procese au fost revizuite, armonizate şi puse în aplicare într-o perioadă scurtă de timp. Acest lucru poate fi asemănător cu reglarea şi schimbarea unor părţi ale unui motor în timpul funcţionării acestuia, fără a-l opri.” El spune că această perioadă intensă a necesitat vizite frecvente la Madrid, mai multe întâlniri la toate nivelurile, cu diferite departamente, compararea unei bibliografii foarte complexe a documentelor şi actualizarea proceselor existente, în conformitate cu cadrul global. „Cu efortul dedicat al colegilor noştri şi cu sprijinul echipelor globale din Madrid, am implementat cu succes procesul de integrare într-un timp foarte scurt.”

Calităţile unui CEO

Executivul a menţionat şi o serie de lecţii pe care le-a învăţat în timp şi care consideră că îi vor fi, cu siguranţă, utile în anii următori, pe durata mandatului său în România. „În primul rând, după aproape 30 de ani de lucru cu oameni, la toate nivelurile, în echipe mici şi mari, am învăţat că un CEO ar trebui să investească întotdeauna în echipa sa, pentru a avea succes. Investirea timpului şi a resurselor în dezvoltarea membrilor echipei este cheia pentru crearea unei culturi organizaţionale sănătoase şi cred cu tărie că doar atunci când investeşti în colegii tăi, împreună puteţi atinge obiectivele, ca o echipă.” În al doilea rând, Tiftikcioğlu crede că foarte importantă este şi comunicarea, deoarece ajută la o înţelegere reciprocă şi la formarea unei viziuni comune, chiar şi în situaţii de criză, dacă este incluzivă şi cuprinde feedback-ul tuturor. „Un CEO ar trebui să fie întotdeauna deschis, primitor şi sincer cu colegii săi, să expună şi, de asemenea, să fie gata să asculte toate problemele, indiferent dacă implicaţiile sunt bune sau nu şi dacă presupun acţiuni. Este de la sine înţeles că această comunicare deschisă, primitoare şi onestă trebuie să continue şi atunci când vine vorba despre clienţi, parteneri, autorităţi şi alte părţi.”

El spune că în cariera pe care a construit-o au existat mulţi oameni care i-au fost mentori şi modele de dezvoltare, de aceea îi e greu să numească o singură persoană. „Cu respect sincer pentru fiecare dintre ei, îi pot menţiona pe Süleyman Sözen – preşedinte al Consiliului de Administraţie al TGB, dar şi Ergun Özen, Fuat Erbil şi Recep Baştuğ – din poziţiile de CEO ai Garanti BBVA Turcia, ca modele de leadership valoroase în cariera mea. Cunoştinţele lor bancare, experienţa pieţei, orientarea către client şi către rezultate, abilităţile de gestionare a echipelor şi abordarea riscurilor au avut un efect major asupra dezvoltării mele profesionale şi le sunt recunoscător tuturor.”

Legat de impactul pe care experienţa sa din sistemul bancar turcesc l-a avut în preluarea şi gestionarea rolului actual, executivul este de părere că fiecare etapă a evoluţiei noastre profesionale este extrem de importantă şi trebuie să adunăm cât mai multe lecţii din fiecare experienţă, indiferent dacă ne împlineşte sau, dimpotrivă, ne ridică multe provocări. Prin urmare, spune că din fiecare experienţă pe care a avut-o de-a lungul carierei, inclusiv în primii ani, a învăţat o lecţie care îl va ajuta cu siguranţă să se adapteze noii funcţii şi să îndeplinească cât mai bine sarcinile mandatului actual. „Am trăit criza financiară din 2001 în Turcia şi am fost în echipa de finanţare a proiectelor şi achiziţiilor în perioada de redresare şi creştere ulterioară. Am lucrat la aproape toate tranzacţiile de finanţare a privatizărilor, achiziţiilor de companii şi infrastructurii, care au constituit etapele importante pentru liberalizarea pieţei. După 10 ani de experienţă, m-am mutat în zona de risc de credit, ca şef al Diviziei de Wholesale Risk, care acoperă clienţii corporativi şi comerciali, constituind cel mai mare portofoliu al băncii, din punct de vedere al volumului. Aşadar, cred că experienţa mea, atât pe partea de business, în iniţierea tranzacţiilor, negociere şi închidere, cât şi în ceea ce priveşte riscul de credit, acoperind un spectru larg de clienţi şi gestionând procesul de integrare, a avut un impact pozitiv asupra preluării rolului meu actual.”

Digitalizarea şi sustenabilitatea, pilonii noii ere a sistemului bancar

În opinia lui Mustafa Tiftikcioğlu, sistemul bancar se îndreaptă acum spre o nouă eră, fiind susţinut de o transformare digitală accelerată şi de un accent pus pe sustenabilitate. „Noi, în Garanti BBVA, acordăm o importanţă deosebită acestor domenii, astfel încât în perioada următoare ne vom concentra pe diversificarea produselor noastre digitale, cu impact redus asupra mediului. Vom investi în continuare în modernizarea platformelor noastre de internet şi mobile banking, pentru a obţine o interfaţă mult mai intuitivă şi meniuri mai uşor de utilizat, care simplifică paşii pe care trebuie să îi parcurgă un utilizator pentru efectuarea operaţiunilor necesare.”

De altfel, pandemia din 2020, adaugă el, a determinat deja băncile să îmbunătăţească partea de tehnologie şi să schimbe modelele de business în doar câteva luni, măsurile de distanţare socială crescând nevoia de soluţii bancare digitale peste noapte, o creştere vertiginoasă având, în ultimele luni, şi tranzacţiile digitale, în special cele efectuate prin carduri de credit şi de debit, precum şi prin internet banking şi aplicaţii bancare mobile. Odată cu apariţia crizei COVID-19, executivul spune că la Garanti BBVA s-a acţionat dinamic, încă de la primele semnale care anunţau o criză cauzată de efectele pandemiei, pentru a asigura continuitatea afacerii, dar şi adaptarea rapidă a organizaţiei la circumstanţele excepţionale apărute, mai ales că, potrivit lui, strategia businessului a fost întotdeauna centrată pe client, iar valorile de bază au fost construite în jurul obiectivelor de a avea clienţi mulţumiţi de produsele şi serviciile companiei, de a inova constant şi de a îmbunătăţi ofertele. „Clienţilor noştri le-am oferit suport constant şi am depus toate eforturile pentru a răspunde solicitărilor acestora în timp util şi pentru a veni în întâmpinarea lor cu soluţii adaptate, cum ar fi posibilitatea amânării ratelor şi produse de finanţare pentru nevoile zilnice. I-am ajutat să migreze către canalele digitale, deoarece aceştia au înţeles nevoia de a ţine pasul cu digitalizarea.” Ca atare, canalele digitale ale companiei au fost elementul care a ajutat businessul să meargă mai departe, în ciuda momentelor provocatoare prin care a trecut, şi a permis echipei să îşi continue activitatea. „S-a putut observa dorinţa clienţilor noştri de a efectua operaţiuni bancare din siguranţa caselor lor. De exemplu, în 2020, numărul utilizatorilor digitali ai Garanti BBVA (care efectuează tranzacţii) a crescut cu peste 17%, comparativ anul 2019.” Tot în 2020, compania a înregistrat o creştere de 50% a volumului şi a numărului de tranzacţii efectuate de pe telefoanele mobile, de către cei care folosesc aplicaţia, comparativ cu anul precedent, o situaţie similară fiind şi în anul 2021. „Astfel, în primele opt luni ale acestui an, numărul de plăţi de pe mobil a crescut cu 15%. Acestea fiind spuse, cred că, în contextul în care clienţii s-au obişnuit cu soluţii rapide şi inovatoare, cu siguranţă vor dori în continuare mai multă inovaţie în sistemul bancar, ceea ce mă face să cred că vom asista la o revoluţie digitală în sector în următorii ani.”

Dar, indiferent cât de mult va evolua zona digitală, angajaţii vor fi întotdeauna elementul diferenţiator, prin nivelul lor de implicare şi empatie, putând oferi o experienţă plăcută clienţilor, concentrându-se mai degrabă pe consultanţă decât pe tranzacţii, consideră Tiftikcioğlu. El spune că e foarte mândru de colegii săi şi de implicarea lor, cu ajutorul căreia compania a reuşit să depăşească provocările apărute în ultima perioadă. Potrivit lui, angajaţilor le-a fost acordată o atenţie specială, iar compania a decis să implementeze munca de acasă, oferindu-le sprijinul şi logistica necesare. „O parte dintre colegi a continuat să vină fizic în sediul central al băncii şi, mai ales, în sucursale, însă ne-am asigurat, prin măsurile luate, că aceştia nu vor fi expuşi şi le suntem recunoscători pentru efortul depus.”

În toată această perioadă, adaugă el, deşi au stat la distanţă, au continuat să comunice constant, prin întâlniri online, prin platforme interne şi prin blogul Garanti BBVA. „Am făcut tot ce a fost necesar pentru a menţine spiritul de echipă viu şi am lansat o platformă de învăţare online – iLearn GarantiBBVA, pentru a sprijini angajaţii care doresc să se perfecţioneze şi să evolueze în carieră.”


„Similar tuturor economiilor, va exista volatilitate determinată de evoluţiile macroeconomice de pe pieţele SUA şi UE, de evenimentele geopolitice şi de fluctuaţiile globale ale preţului energiei, iar acest lucru este normal. Cred însă că momentele de cotitură s-au încheiat deocamdată şi nu văd crize posibile, cel puţin pe termen scurt şi mediu.”

Mustafa Tiftikcioğlu, CEO Garanti BBVA România


Viitorul, privit cu optimism

Despre influenţa pe care tehnologiile disruptive din fintech o vor avea în viitorul bankingului, executivul spune că finech-urile reprezintă reflexia firească în sectorul bancar a valului global de digitalizare, care se derulează în toate etapele vieţii noastre. „Trendul disruptiv a fost iniţiat de start-up-uri şi, pentru a-i face faţă, multe bănci şi-au dezvoltat propriile unităţi fintech. Garanti BBVA a fost un pionier, prin Garanti Technology în Turcia, o instituţie axată pe dezvoltarea tehnologiei, cu mult înaintea apariţiei companiilor fintech.” În câţiva ani, adaugă el, industria fintech a ridicat standardul şi a stimulat băncile să crească investiţiile în digitalizare, ceea ce a îmbunătăţit şi mai mult experienţa clienţilor. „Relaţia dintre companiile fintech şi bănci va fi una de coexistenţă, concurenţă şi cooperare. Băncile trebuie să înveţe din inovaţia şi agilitatea companiilor fintech, pentru beneficiul clienţilor lor. Iar companiile fintech trebuie să înţeleagă importanţa securităţii datelor şi a tranzacţiilor financiare, precum şi a supravegherii reglementare, deoarece lipsa acestora prezintă riscuri ascunse importante pentru clienţi.”

În legătură cu apetitul de creditare al românilor, care au început să reia investiţiile amânate anul trecut, executivul notează că acesta este o reflexive a creşterii economice înregistrate de România, în ultimele luni. „Acest lucru arată că oamenii au încredere în viitor, iar băncile rămân un partener de încredere pentru ei, în ciuda contextului creat de pandemie.”

Garanti Bank S.A. şi-a început activitatea în România în 1998, sub forma unei sucursale a băncii Garanti Bank International N.V., cu sediul în Amsterdam, Olanda. În 2010 a devenit o instituţie operaţională de credit locală, autorizată de către Banca Naţională a României. În primul semestru din 2021, Garanti BBVA a înregistrat venituri nete în valoare de 227 de milioane de lei, în creştere cu 8,6% faţă de primul semestru al anului 2020, iar ca rezultat anual compania estimează că acesta va fi în linie cu prima jumătate a anului 2021. Profitul net al companiei a fost de 81 de milioane de lei la nivelul anului 2020, iar în primele şase luni ale acestui an executivul spune că acesta a fost unul bun, în creştere cu 54% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, atingând valoarea de 85 de milioane de lei. Valoarea activelor companiei a ajuns, în al primul semestru din acest an, la 10,86 miliarde de lei. „Pentru sfârşitul acestui an, estimăm că vom putea să atingem obiectivele pentru 2021.” În România, Garanti BBVA funcţionează cu 71 de agenţii şi are o echipă de 957 de angajaţi activi.

Cum devii un bun bancher

Cariera în domeniul bancar, este de părere Mustafa Tiftikcioğlu, a fost întotdeauna solicitantă, pentru că presupune multă muncă, dar, în acelaşi timp, aduce multă satisfacţie. „Pe lângă cunoştinţe economice, comerciale şi financiare solide, un bancher ar trebui să fie o persoană deschisă, cu bune abilităţi de comunicare, să facă schimb de idei cu colegii şi să înveţe din ideile acestora. Bancherii trebuie să înveţe rapid, pentru a putea ţine pasul cu noile reglementări şi proceduri din sistem. Este un proces continuu de învăţare”, susţine executivul.

„Uneori văd că tinerii bancheri şi candidaţii care intenţionează să intre în sistemul bancar tind să vadă activităţile bancare dintr-o perspectivă orientată spre tranzacţii. Acest lucru se schimbă rapid şi în viitor bancherii vor trebui să fie consilieri financiari care să îşi sprijine clienţii în ceea ce priveşte nevoile lor de planificare financiară”, adaugă el. Tiftikcioğlu consideră că un lider veritabil posedă de obicei atât abilităţi intelectuale, cât şi emoţionale, iar echilibrul şi utilizarea simultană a acestora devin din ce în ce mai importante. „Liderii buni dau exemple, comunică cu succes şi împărtăşesc cu echipele lor, viziune, curaj, empatie, pasiune, încredere, angajament şi ambiţie.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.