Cat va fi cursul leului peste sase luni

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 16 ianuarie 2011 82 afişări

Pentru urmatoarea jumatate de an, cuvantul de ordin in privinta cursului de schimb ramane stabilitatea . Protejat de rezervele valutare de la BNR si de lipsa unor evenimente care sa-l scoata de pe orbita, leul ar avea toate sansele sa intampine relansarea economiei la acelasi curs cu care a traversat recesiunea.

Spunea guvernatorul BNR ca prin 2009 cei de la o agentie de rating comentau ca le vine greu sa coteze o tara ca Romania, care nu remarca nimic din ce se intampla in jurul ei in lume, din moment ce in Parlament se majoreaza salarii cu 50% in plin asalt al crizei. Optimismul ciudat de atunci al autoritatilor s-a perpetuat in alte forme si ulterior, cand au declarat periodic ca iesim din criza, ca am iesit deja din criza, ca tot ce-a fost mai greu a trecut, dar fara ca economia sa fi izbutit sa depaseasca recesiunea. Previziuni asemanatoare au avut si economistii romani si straini, inclusiv cei de la FMI, fara a se fi implinit. Toate acestea au nutrit un climat de neincredere greu de scuturat: stim cu totii cum arata forumurile publicatiilor online cand apar articole cu previziuni despre mersul economiei.

In schimb, au capatat credit tocmai prezicerile catastrofice ori teoriile despre iesirea din criza pe seama unui curs de 6 lei, a unei inflatii de 20% sau a legarii monedei nationale la dolar. Realitatea e insa mult mai putin spectaculoasa. Romania n-a intrat in incapacitate de plata "ca Grecia", leul nu s-a prabusit, ba chiar din a doua parte a lui 2009 si-a gasit locul intr-un interval de curs neobisnuit de stabil, cu care s-a obisnuit treptat toata lumea, inclusiv exportatorii, care spun acum ca i-a ajutat sa iasa din recesiune inaintea restului economiei.

In ce ne priveste, am ajuns la al cincilea an cand, la fiecare sase luni, incercam sa obtinem de la analistii bancilor previziuni despre cat va fi cursul peste jumatate de an - in cazul de fata, cat va fi cursul la 30 iunie. Iar rezultatele seamana foarte bine cu cele de vara trecuta formulate pentru 30 decembrie: atunci, intre 4,1 si 4,35 leu/euro, acum intre 4,05 si 4,3 euro. In ianuarie trecut, cand au facut estimari pentru sfarsitul lui iunie, bancile s-au inselat inevitabil din cauza episodului de depreciere rapida din vara, ocazionat de tensiunile din jurul taierii pensiilor transformate rapid in majorare de TVA la 1 iulie.

Ulterior insa, astfel de episoade nervoase n-au mai avut loc in viata leului. La sfarsitul lui noiembrie, leul a trecut de mai multe ori de nivelul de 4,3 din cauza situatiei incordate din zona euro (PIIGS) si din Ungaria, dar asta a fost tot. Doua banci dintre cele ce au raspuns solicitarii BUSINESS Magazin vara trecuta s-au apropiat cu estimarea de cursul real la care s-a incheiat luna decembrie - 4,2848 lei/euro (Carpatica - 4,30), respectiv 3,2045 lei/dolar (Volksbank - 3,23). Or, ne amintim ca au fost perioade, in alti ani, cand nicio previziune n-a putut nici sa aproximeze cursul, si nu din cauza unei slabe capacitati de predictie din partea bancilor, ci pentru ca volatilitatea cursului era pe atunci ridicata - un fenomen de care acum am uitat si sa ne mai temem.

"Regimul de flotare controlata a cursului de schimb si rezervele valutare mari ce acopera aproape noua luni de importuri furnizeaza BNR instrumentele necesare pentru a contracara volatilitatea", afirma Lucian Anghel, economistul-sef al BCR. Evolutia leului in raport cu euro, apreciaza el, va fi determinata anul acesta in primul rand de modul concret de aplicare a reformelor publice in Romania si mai ales de perceptia investitorilor cu privire la acestea. Daca sunt indeplinite tintele convenite cu FMI si UE, se incheie un nou acord cu FMI si mediul extern ramane relativ favorabil, atunci "vom avea stabilitate a leului in coridorul 4,1-4,3, iar media cursului de schimb fata de euro in 2011 ar putea fi sub 4,2".

Economistul-sef al BCR face parte din tabara, numeroasa in randul bancherilor, a celor care apreciau inca din vara trecuta ca ar fi necesar un nou acord cu FMI, chiar daca el nu va implica sume de bani atrase, ci doar ghidajul specific al Fondului in materie de politici economice, de natura sa impiedice recaderile in populism pe care Romania le risca odata cu apropierea alegerilor din 2012. Acum, cand incheierea urmatorului acord cu FMI e aproape un fapt implinit, sunt in discutie si sume de bani, insa ele nu vor fi folosite decat in cazuri de criza regionala majora, cu impact asupra valutelor din zona. "Nu cred ca vom apela la linia de credit, pentru ca nu o sa fie nevoie", afirma Florin Constantinescu, arbitrajist la Banca Carpatica.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/cat-va-fi-cursul-leului-peste-sase-luni-7890476
7890476
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.