Povestea românului care a condus unele dintre cele mai puternice companii din ţară, iar acum îşi deschide propria afacere. Care este motivul pentru care a ales acest drum?

Autor: Adrian Seceleanu Postat la 11 noiembrie 2025 773 afişări

După aproape un deceniu petrecut în corporaţii şi patru ani la conducerea Microsoft România şi a altor zeci de teritorii, Bogdan Putinică a ales din nou calea antreprenorială. Nu pentru o nouă titulatură, ci pentru a se întoarce la ceea ce spune că l-a definit mereu - bucuria de a construi produse, echipe şi organizaţii care lasă urme.

Într-o lume în care traiectoriile de carieră par adesea liniare, urcând treaptă cu treaptă scara corporativă, Bogdan Putinică a ales din nou drumul mai puţin bătătorit. După aproape patru ani petrecuţi într-unul dintre cele mai râvnite fotolii de conducere din industria tehnologică regională - cel de general manager la Microsoft, coordonând operaţiuni complexe în 17 ţări - surpriza provocată de anunţul plecării sale a fost întrecută doar de cea a destinaţiei alese - nu o poziţie similară la un alt gigant din tech, ci un salt îndrăzneţ înapoi în arena antreprenorială, la cârma expansiunii unui start-up global de inteligenţă artificială, Wonderful, într-o regiune şi mai mare, de 29 de ţări.

Pentru cei care îi cunosc parcursul de peste 25 de ani în industrie, mutarea este mai puţin o ruptură, ci mai mult o revenire la esenţă. Este o reconfirmare a ADN-ului său antreprenorial, care, chiar şi după ani de zile petrecuţi navigând complexitatea structurilor corporate, pare să fi rămas forţa motrice dominantă.

„Mi-a plăcut întotdeauna să construiesc de la zero echipe, ecosisteme şi idei care au un impact semnificativ”, spune Bogdan Putinică, contextualizând decizia sa. „Acest capitol îmi este atât nou, cât şi familiar. Nou, deoarece tehnologia AI a intrat într-o fază decisivă. Familiar, deoarece, în fond, mi-a plăcut întotdeauna să construiesc”.

 

„Ground zero”: povestea IP Devel

Acest apetit pentru construcţie nu este nou. Povestea lui Bogdan Putinică în tehnologie a început devreme, la începutul anilor 2000, când concepte precum start-up-urile sau fondurile de capital de risc erau necunoscute, iar piaţa locală de IT era una destul de gri, dominată de jucători mari - locali sau filiale ale unor multinaţionale, iar mare parte din proiectele de digitalizare erau în relaţie cu statul.


Până acum vorbeam că România este «bogată în talent». În AI nu suntem aşa de dinamici şi suntem chiar foarte departe de a fi experţi.


În 2000, student fiind încă, alături de un fost coleg de liceu, făcea un pas neobişnuit pentru acei ani: în locul drumului „clasic”, angajarea într-o companie de IT, punea bazele unui business propriu - IP Devel. Pe atunci nu era „hip” să fii fondator de start-up. În 2000 încă nu avusese loc tranzacţia prin care gigantul Microsoft cumpăra o tehnologie de antivirus din România de la un antreprenor local, nu exista un loc în care să te duci să obţii măcar sfaturi, dacă nu bani - „ecosistemul” de care se vorbeşte astăzi. Bogdan Putinică făcea acest pas şi după o perioadă în care fusese expus la alt tip de experienţe decât cel accesibil în general în acea perioadă unui tânăr: anii în care lucrase la Reuters România (1997-2000), unde acumulase deja experienţă în marketing şi implementarea de sisteme complexe pentru bănci.

Start-up-ul IP Devel a crescut rapid pe segmentul de outsourcing IT, o industrie aflată pe atunci încă la început. „Nu ştiam să atacăm surse de finanţare la 20-21 de ani şi accesul la capital în România pe vremea respectivă era aproape imposibil”, îşi aminteşte el despre acele începuturi. „Nu că ar fi mult mai posibil în zilele de astăzi, dar pentru a pune lucrurile în perspectivă, în România un fond de capital de risc care investeşte un milion de euro face o investiţie mare. Un milion nu este o sursă de finanţare care să-ţi permită să te extinzi global”.

IP Devel s-a concentrat pe o nişă tehnică solicitantă - software embedded (software integrat în diverse echipamente non-computer) şi servicii de testare -, evitând zonele aglomerate precum site-urile web sau software-ul de contabilitate. Viziunea a fost mereu globală, abordând pieţe din Europa şi Asia, în special Japonia, încă de la început. Ascensiunea nu a trecut neobservată. În 2006, la şase ani de la fondare, gigantul elveţian de resurse umane Adecco, aflat în plină expansiune pe zona de servicii IT, achiziţionează pachetul majoritar (76%). Doi ani mai târziu, în 2008, compania este preluată integral de grupul suedez Enea AB, un jucător important în software embedded pentru telecom. Pentru Putinică, aceste exit-uri au însemnat şi o tranziţie accelerată către lumea corporate. Perioada Adecco a fost, spunea el, ca un „MBA pe gratis”, învăţând cum funcţionează o organizaţie mare, bazată pe structură, în contrast cu agilitatea unui start-up. „Am declarat că acei doi ani au fost un MBA pe gratis, în care am învăţat cum funcţionează o organizaţie mare. Un start-up are modul lui de a funcţiona, unde flexibilitatea şi agilitatea sunt foarte importante; o corporaţie funcţionează pe structură”. La Enea, a continuat să urce în ierarhie, ajungând Senior Group Vice President pentru divizia globală de servicii, un rol în care gestiona peste 400 de angajaţi în Europa şi America de Nord şi livra creşteri anuale medii de peste 20%. Era deja un lider cu experienţă dovedită în scalarea operaţiunilor internaţionale şi în gestionarea unor echipe multiculturale complexe.


Eu am simţit că am ajuns la un capăt cu acest mandat (la Microsoft – n. red.) şi cu practic tot ceea ce puteam să fac în acel moment. Şi cred că menirea mea în această tranziţie, e ceea ce m-a determinat  să iau o decizie relativ uşor. Nu am agonizat foarte mult pe ea. Am simţit că acolo, la Wonderful, mă trage următoarea parte din cariera mea.


Etapa Microsoft: privilegiul impactului la scară mare

Sosirea la Microsoft în noiembrie 2021, ca General Manager pentru România, a venit într-un moment strategic. „M-am simţit absolut onorat. Microsoft, oriunde ar fi, e liderul mondial al IT-ului prezent, şi e un privilegiu să lucrezi şi să construieşti într-o astfel de organizaţie, pur şi simplu pentru că îţi dă real şansa să faci asta”, povesteşte Putinică despre acel moment. „Sigur, poţi să faci tranzacţii mari, tranzacţii mici în mai multe locuri, dar să provoci o diferenţă şi să schimbi cu adevărat direcţia unei ţări, a unei societăţi, a unor companii mari cu milioane de clienţi, nu mai zic de educaţie şi alte lucruri foarte importante în societatea modernă, este un loc absolut excepţional”. La preluarea mandatului compania încă era lovită de “ecourile” unui trecut complicat (aşa-numitul “dosar Microsoft”), care ridicase bariere, mai ales în relaţia cu sectorul public. „Am primit o organizaţie care era extrem de performantă, dar trecea printr-o perioadă de recuperare, după o istorie nu neapărat favorizantă, o istorie care a ridicat nişte bariere naturale în faţa felului în care Microsoft se putea implica în România. Erau foarte multe uşi închise, erau foarte multe discuţii care nu se puteau întâmpla (...) transformarea digitală nu era un subiect real, nu era un subiect pe care să-l putem ataca cu adevărat, nu mai zic de cloud şi alte lucruri”. Mandatul său, extins ulterior la 17 ţări din Europa şi Asia, s-a concentrat pe reconstruirea acestei punţi de încredere. „Primii ani ai mandatului meu au fost puşi la lucru tocmai pentru a construi acest parteneriat de încredere cu România, de care acum cred că ne bucurăm din plin şi noi, şi sper, în egală măsură, ţara. Pentru că din poziţia pe care o avem (...) puteam să contribuim foarte mult la dezvoltarea sănătoasă a proiectelor pe care statul român le creştea”. A fost perioada în care discuţiile despre transformare digitală, cloud şi AI au început să prindă contur la nivel guvernamental, culminând cu livrarea primului cloud guvernamental pe tehnologie Microsoft – un proiect în care integratorul a fost Vodafone. „Am reuşit să livrăm primul cloud guvernamental al României, care cred că de-abia acum încolo va începe cu adevărat să producă efecte fundamentale pentru economie şi pentru societate”. În paralel, afirmă el, adopţia platformei cloud Azure în sectorul privat a crescut “covârşitor”. „Aveam în 2021 o cotă de piaţă foarte bună, dar nu majoritară, iar în 2025 cred că este covârşitoare în favoarea Microsoft”.

Pentru Putinică, anii la Microsoft au reprezentat nu doar, după cum spune el, un „privilegiu” al impactului la scară largă, ci şi o oportunitate imensă de învăţare. „«Enter Microsoft», compania numărul unu la nivel mondial. Orice aş povesti despre experienţa asta este incomplet când ţi-aş spune cât de mult am învăţat despre cum se face un business cu adevărat sustenabil”. A fost impresionat în special de procesele interne, de la bugetarea complet automatizată („cu o precizie şi o calitate absolut excepţionale”) la viteza de pivotare strategică a companiei: „Viteza cu care compania se concentrează pe un subiect, capacitatea de a pivota de azi pe mâine pentru a aborda provocări la nivel mondial, e absolut fascinantă”. „Dacă îţi aduci aminte, pe la începuturile mele în Microsoft glumeam că am simţit cum capacitatea creierului meu a explodat cu un factor de magnitudine. E adevărat, aşa s-a simţit. Am învăţat enorm de mult”.


Eu nu sunt job-ul meu. La fel cum nu sunt nici titlul meu. Pentru mine asta are relevanţă. Pentru că vreau să dau înapoi gratitudine şi mulţumire celor care m-au format şi m-au învăţat. Dar totuşi: sunt Bogdan, îmi place să construiesc. Viaţa mea a început în ceva ce am făcut cu mâinile mele într-o companie antreprenorială pe care am crescut-o şi în acest moment atenţia şi energia mea se duc spre ceea ce simt că e menirea mea: să construiesc mai departe.


Scânteia AI şi întoarcerea la construcţie

Însă, în paralel cu gestionarea operaţiunilor Microsoft, o altă pasiune a început să capete contur şi să consume din “puţinul timp liber”: inteligenţa artificială (AI). Explorată iniţial printr-o curiozitate personală, aceasta s-a transformat într-un interes academic, materializat prin înscrierea la un doctorat la UBB Cluj, axat pe aplicaţiile AI în medicină şi tratamente personalizate. „A fost tot timpul ceva cu care am construit, ca un joc de Lego. (...) E ceva ce m-a prins atât de mult încât am început să investesc timp, cunoştinţe şi atenţie în zona asta de AI”. Această „scânteie” personală s-a intersectat cu sentimentul că mandatul la Microsoft se apropia de o împlinire. „Simţind cumva că aceşti patru ani la Microsoft se cam încadrează într-un mandat întreg, am cam dus la bun sfârşit marile ancore pe care puteam să ni le propunem pentru această perioadă (…) acest sentiment de «complet», «I did my job, my part is done», îmi dă o zonă de linişte, dar şi de motivaţie diferită. Cred că plutea în aer nevoia de schimbare”. În acest context a apărut oportunitatea Wonderful. „A apărut de niciunde această conversaţie interesantă cu unul din «copiii frumoşi» ai IT-ului din acest moment. Este o organizaţie care are doar un an, care este o rachetă din punctul de vedere al creşterii explozive (...), este într-o hiper-expansiune la nivel global şi care aduce o platformă de AI care funcţionează, care îşi face treaba”. Atracţia a fost imediată, spune el, rezonând atât cu interesul său pentru AI, cât şi cu dorinţa de a construi.

 Tehnologia Wonderful, axată pe “agenţi AI” semi-autonomi - descrisă de el drept “vârful de inovaţie în AI în acest moment” - i-a oferit şansa de a lucra “într-o zonă de inovaţie de AI reală, care depăşeşte povestea balonului de săpun”. „Am simţit conexiuni între ceea ce încercam să învăţ şi să dezvolt pentru doctoratul meu, dar de data asta la un nivel real, mare, în piaţa globală”. Decizia, deşi poate părea radicală din exterior - părăsirea prestigiului unui gigant pentru  ritmul alert al unui start-up - a fost “relativ uşoară”. Răspunsul stă în alinierea cu valorile personale. „Eu am simţit că am ajuns la un capăt cu acest mandat (la Microsoft – n. red.) şi cu practic tot ceea ce puteam să fac în acel moment. Şi cred că menirea mea în această tranziţie, e ceea ce m-a determinat  să iau o decizie relativ uşor. Nu am agonizat foarte mult pe ea. Am simţit că acolo, la Wonderful, mă trage următoarea parte din cariera mea. Că acolo sper să pot duce experienţa şi tot ceva am învăţat în toate aceste companii care m-au format de-a lungul timpului. Şi ar fi ingrat din partea mea să nu spun că sunt ce sunt acum şi datorită lor pentru că reprezintă o şcoală extraordinară şi o şcoală la care, onest, e rar să ai acces din România, mai ales la poziţii de leadership. Eu am ajuns într-o poziţie regională la Microsoft, lucru care, cred că a fost un record absolut. Dar toate aceste lucruri te formează - înveţi foarte multe lucruri. Şi cred că am şi spus de câteva ori: eu nu sunt job-ul meu. La fel cum nu sunt nici titlul meu. Pentru mine asta are relevanţă. Pentru că vreau să dau înapoi gratitudine şi mulţumire celor care m-au format şi m-au învăţat. Dar totuşi: sunt Bogdan, îmi place să construiesc. Viaţa mea a început în ceva ce am făcut cu mâinile mele într-o companie antreprenorială pe care am crescut-o şi în acest moment atenţia şi energia mea se duc spre ceea ce simt că e menirea mea: să construiesc mai departe”.


Provocarea cu adevărat reală este noul mandat, dacă vrei, pe următorii 4-5-8 ani, care înseamnă aşa: această tehnologie, cum o folosim în realitate? Cum este pusă la lucru? Şi cum se construieşte un mandat de geografie foarte mare, care începe cu ţările Baltice, Europa Centrală, Europa de Est, Europa de Sud-Est, fostul spaţiu sovietic - sunt 29 de ţări de care sunt responsabil - în care inducem aceste tehnologii de tip AI, ajutând companiile, societatea, statul să le folosească în mod real, depăşind discuţiile de tip “just another AI” sau “facem un pilot de tip chatbot


Un nou capitol: construind Wonderful în 29 de pieţe

Noul rol este, într-adevăr, unul de construcţie pură, de la zero. „Este un «Wonderful de construit» într-o zonă geografică pe care o cunosc, care-mi place, în care am încredere şi despre al cărei potenţial am vorbit de nenumărate ori”, spune el. De la Bucureşti, Bogdan Putinică va orchestra intrarea şi dezvoltarea Wonderful în 29 de pieţe diverse, de la economii mature din UE precum Polonia sau Grecia, la pieţe emergente precum Kazahstan sau Uzbekistan. „Provocarea cu adevărat reală este noul mandat, dacă vrei, pe următorii 4-5-8 ani, care înseamnă aşa: această tehnologie, cum o folosim în realitate? Cum este pusă la lucru? Şi cum se construieşte un mandat de geografie foarte mare, care începe cu ţările Baltice, Europa Centrală, Europa de Est, Europa de Sud-Est, fostul spaţiu sovietic - sunt 29 de ţări de care sunt responsabil - în care inducem aceste tehnologii de tip AI, ajutând companiile, societatea, statul să le folosească în mod real, depăşind discuţiile de tip “just another AI” sau “facem un pilot de tip chatbot”. Pentru că platforma asta, care se numeşte Wonderful, permite scenarii de utilizare pentru companii de a pune AI-ul în slujba lor şi a clienţilor lor”, explică Bogdan Putinică. Spre deosebire de începuturile IP Devel, acum are la dispoziţie cu totul alte resurse financiare - start-up-ul fiind susţinut de fonduri de investiţii de top (“sunt nişte cifre foarte, foarte mari în spatele acestui start-up”) - şi o tehnologie AI deja validată la nivel internaţional. Însă provocarea rămâne uriaşă: adaptarea unei soluţii globale la specificul local, construirea echipelor “de la zero” în fiecare ţară şi convingerea companiilor de top din regiune să adopte o tehnologie disruptivă. Miza este una globală de această dată. „AI-ul în acest moment, la nivel mondial, ridică runde de finanţare de sute de milioane de dolari, minim. Ordinul de magnitudine îţi permite cu adevărat să faci dezvoltare globală. Ceea ce, iarăşi, vorbind de privilegiul de a lucra rămânând în continuare bazat în România, este incredibil”. Obiectivul este clar: cele mai mari companii din geografia care se află în aria sa de coordonare, companiile cu operaţiuni complexe de relaţii cu clienţii, din sectoare precum telecom, utilităţi, bănci, asigurări sau retail. „Sunt companiile de vârf ale economiei fiecăreia dintre aceste ţări. Hai să ne mutăm un pic din România în Polonia sau în Cehia. Sunt ţări în care economiile cresc foarte frumos, tehnologia este adoptată în valuri largi şi, evident, companiile care fac parte din această demografie sunt companiile de top. Acesta e ţinta mea, în primul rând”, explică Bogdan Putinică.

Unde este cel mai mare potenţial pentru Wonderful? „O zonă este adopţia de cloud direct, AI-ul fiind funcţional 100% pe cloud. Mă uit la ţări unde cloud-ul funcţionează deja: Grecia, Polonia, Cehia, Ungaria, ţările baltice, unde maturitatea utilizării serviciilor digitale este foarte ridicată şi nu este nimic ciudat în această interacţiune a unui client cu un agent AI. Până la urmă, noi reuşim să rezolvăm problemele pentru care clienţii sună.” Însă totul trebuie construit, inclusiv echipele. „Pentru a putea duce aceste discuţii, ai nevoie de credibilitate, de expertiză, şi nu doar a mea, ci şi a echipei pe care o construiesc în jurul meu. Şi asta este a doua prioritate a mea în această perioadă: atragerea de talent. Ne dezvoltăm în 27 de ţări, la nivel global, cu echipe locale şi căutăm să aducem alături de noi talent care să fie la nivelul provocării pe care o avem.” Wonderful promite nu doar o reducere drastică a costurilor (minim 50% faţă de agenţii umani), ci şi o îmbunătăţire radicală a experienţei clientului, eliminând frustrarea aşteptării la telefon. „Principalele industrii care cred că au de beneficiat sunt cele în care se întâmplă frecvent asemenea situaţii: suni la o companie şi stai o jumătate de oră aşteptând să te preia un agent care este obosit, stresat, care trebuie să închidă call-ul în trei minute. Închipuie-ţi o experienţă în care suni, răspunde agentul din prima şi poartă cu tine o conversaţie de o calitate atât de bună dar care, culmea, este şi de 4-5 ori mai scurtă decât o conversaţie cu un agent uman. Deci, tu ca şi client ai un serviciu extraordinar, instant”. Tehnologia funcţionează inclusiv pentru a iniţia apeluri, permiţând companiilor să contacteze clienţii la scară largă pentru diverse campanii. Strategia de extindere se bazează pe două motoare principale: deschiderea comercială a pieţelor şi atragerea de talente locale. „AI-ul are nevoie de «proximitate faţă de client» ca să funcţioneze, ca să-l poţi integra pe datele companiilor”, subliniază Putinică. „Până acum vorbeam că România este «bogată în talent». În AI nu suntem aşa de dinamici şi suntem chiar foarte departe de a fi experţi. AI-ul acum este o zonă de inovaţie şi noi nu prea inovăm în România. O provocare pentru a creşte o operaţiune de AI în regiunea noastră este exact dezvoltarea şi aducerea de talent în regiune”. Pieţele prioritare sunt cele cu adopţie cloud matură (Polonia, Cehia, Grecia, Ungaria, Baltice) dar şi cele cu o viziune strategică pe AI (Kazahstan, Mongolia). Un prim pas pentru România a fost deja făcut prin numirea Luciei Stoicescu, fost CEO al mindit.io, în poziţia de Country Manager. Pentru Bogdan Putinică, începutul unei noi etape are claritatea unei comenzi simple de cod. Dacă ar traduce momentul în limbajul tehnologiei care l-a format, ar suna astfel: print(“Enter Wonderful. Start building”)

O linie care concentrează exact ceea ce urmează - un nou început şi plăcerea de a construi din nou, de la zero.    

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.