Piaţa de jocuri şi console şi semnele de maturizare

Autor: Anca Arsene-Barbulescu Postat la 12 noiembrie 2011 105 afişări

Deşi încă destul de mică, dar în continuă creştere în ultimii ani în pofida recesiunii, piaţa locală de jocuri şi console începe să dea semne de maturizare. România intră astfel pe harta europeană a jocurilor video, odată cu participarea pentru prima oară în istorie, în această iarnă, la o competiţie internaţională în domeniu.

cercăm să-i luăm prin surprindere prin stânga, dar va trebui să ne acoperiţi de la etajele superioare ale clădirii." Cinci pasionaţi de jocuri video îşi conturau weekendul trecut cea mai bună strategie de atac împotriva competitorilor. În total, şaisprezece echipe au scos armele şi au încercat să-şi demonstreze abilităţile la Counter Strike, pentru cunoscători unul dintre cele mai longevive jocuri din industria locală, care ţinea nenumăraţi băieţi de liceu în internet cafe-uri cel puţin câteva ore odată acum un deceniu. A urmat şi un campionat de Starcraft 2, iar la finalul zilei s-au ales primii semifinalişti. Opt dintre echipe au continuat însă luptele virtuale şi duminică, întrecându-se de astă dată cu gameri din Serbia, Bulgaria, Bosnia, Croaţia şi Ungaria.

S-a întâmplat la DreamHack Balkan, competiţia în materie de jocuri pe calculator pentru calificările regionale care va trimite două echipe în Suedia, în iarnă, la evenimentul internaţional desfăşurat de mai bine de 17 ani, dar niciodată cu participanţi din România. Piaţa locală de jocuri video a devenit acum suficient de interesantă la nivel internaţional încât să se plaseze pe harta europeană a jocurilor şi să fie luată în calcul pentru o competiţie unde în fiecare an sunt conectaţi la reţea şi se joacă în acelaşi timp cel puţin 12.000 de pasionaţi de jocuri.

Cu siguranţă, a contat faptul că afacerile în domeniu s-au majorat de la an la an chiar şi în ultima perioadă, iar afacerile companiilor din domeniu au fost poate cele mai rezistente la criză din întreaga economie. "Anul acesta vânzările de console şi jocuri video ar trebui să ajungă la 20 de milioane de euro, în creştere faţă de nivelul de 16 milioane de euro înregistrat anul trecut", estimează Silviu Stroie, directorul general al ComputerGames, care distribuie în România o serie de jocuri printre care şi Counter Strike şi care a organizat DreamHack Balkan. "Încă este o piaţă mică, departe de Polonia sau Cehia, dar este pe drumul cel bun", spune Stroie.

Jocurile au devenit în ultimii ani cea mai ieftină formă de divertisment şi, odată cu adâncirea recesiunii, au apărut şi noi segmente de consumatori cu posibilităţi financiare mai mari decât ale adolescenţilor care formau în mod tradiţional publicul ţintă al companiilor din domeniu. Aşa se explică şi avansul de până acum al industriei care ar putea fi chiar mai mare dacă "rata pirateriei n-ar fi de 90-95%", după apecierea directorului general al ComputerGames. Acum, aproximativ trei milioane de români alocă cel puţin o dată pe săptămână timp pentru a se juca, indiferent dacă pe consolă sau pe calculator ori jocuri de strategie, de ocazie sau online, iar dintre ei, în jur de 100.000 fac acest lucru în fiecare zi.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
business hi-tech,
console,
jocuri,
recesiune,
efecte
/business-hi-tech/piata-de-jocuri-si-console-si-semnele-de-maturizare-8963285
8963285
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.