În inima tăcerii alb-îngheţate a celui mai înalt munte de pe planetă, o scară coboară din cer. Nu e un accident, ci un semn că alpinismul de altitudine intră într-o nouă eră. O eră în care tehnologia zboară înaintea omului – şi poate chiar îl salvează. 

În vârful lumii, printre gheţari imaculaţi şi stânci impunătoare, domneşte liniştea. Până când, deodată, aceasta este spartă de o scară care cade din cer, scriu, metaforic, jurnaliştii de la CNN. 

Milan Pandey stă jos din nou în Tabăra de Bază de pe Everest, privind spre privelişti pe care puţini oameni le-au văzut şi a ajuns acolo fără să fie nevoit să-şi pună colţari sau să manevreze un piolet. Este pilot de dronă, iar munca lui ar putea schimba pentru totdeauna lucrurile pe cel mai înalt munte din lume. Scările, frânghiile şi tuburile de oxigen pe care Pandey le poate transporta cu drona pentru a-i ajuta pe şerpaşii specializaţi sau „doctorii gheţarilor” de pe Khumbu Icefall — un gheţar aflat între Tabăra de Bază şi Tabăra 1 — ar putea salva vieţi pe munte. Tabăra de Bază se află la o altitudine de aproximativ 5.364 de metri, iar Tabăra 1 la 6.065 de metri. Distanţa aeriană dintre cele două puncte este de aproximativ 2,9 km.

Drumul parcurs de şerpaşi durează între şase şi şapte ore, dar pentru o dronă, zborul durează doar şase-şapte minute. Şerpaşii specializaţi, proveniţi din dealurile şi munţii din apropiere, deschid şi întreţin traseul pentru alpinişti pe Everest de peste şapte decenii. Zeci dintre ei şi-au pierdut viaţa în acest proces. Pandey, de la Airlift Technology, un start-up local specializat în cartografiere cu drone, crede că expertiza tehnică, combinată cu cunoştinţele montane acumulate de-a lungul deceniilor de către şerpaşi, poate face ca prezenţa pe „acoperişul lumii” să fie mai sigură.

Mingma G Sherpa, de la compania Imagine Nepal — care ghidează alpinişti de aproape un deceniu — şi-a dat seama cât de necesar este un astfel de ajutor în 2023, când şi-a pierdut trei prieteni şi colegi ghizi montani într-o ava-lanşă. Trupurile lor nu au putut fi recuperate. „Trebuiau să urce şi să coboare muntele de douăzeci de ori: mai întâi ca să găsească ruta, apoi ca să se întoarcă după echipament. Auzeam că în China se folosesc drone pentru a ajuta la astfel de lucruri pe un alt munte, şi m-am întrebat: «De ce nu şi aici?»”, a spus el. În aceeaşi perioadă, Raj Bikram, directorul general al Airlift Nepal, era în contact cu municipalitatea din Khumbu pentru a realiza o cartografiere 3D a Everestului cu ajutorul dronelor, când primarul regiunii a întrebat câtă greutate pot transporta aceste dispozitive. În aprilie 2024, cu ajutorul a două drone donate de compania chineză DJI, Airlift a început testele.

Folosirea dronelor face parte din evoluţia firească a alpinismului”, spune Caroline Ogle de la Adven-ture Consultants, o companie din Noua Zeelandă care a petrecut cinci sezoane în Tabăra de Bază, gestionând expediţii din ceea ce numeşte „amfiteatrul Everestului”.

Airlift dispune în prezent de două drone DJI, dintre care doar una este folosită pe Everest în acest an. Cealaltă este de rezervă, iar dacă va fi nevoie de mai multe zboruri cu drona, vor lua în calcul folosirea ambelor. Una dintre provocări este legată de finanţare. Fiecare dronă costă aproximativ 70.000 de dolari, iar această sumă nu include cheltuielile de operare. „Totul este scump în Tabăra de Bază”, a spus Bikram. „Pentru că nu există electricitate, avem nevoie de mult combustibil ca să încărcăm bateriile. Costurile de transport până la tabără, costurile cu personalul, cazarea, mâncarea – sunt multe lucruri de luat în calcul.” Pentru Bikram, inginer aerospaţial, dronele au fost dintotdeauna o pasiune. A construit o „dronă DIY” (făcută manual) în Nepal cu peste un deceniu în urmă, într-o perioadă în care acestea aproape că nu existau în ţară. Invenţia s-a dovedit esenţială în sprijinul eforturilor de ajutorare după cutremurul din Nepal din 2015. „Nu oferim doar echipamente. Căutarea şi salvarea sunt una dintre priorităţile noastre principale. Când oamenii se abat de la traseu, putem ajuta la geolocalizarea lor”, a adăugat Pandey. Unii membri ai comunităţii şerpaşe aleg să se retragă din activitatea periculoasă de la altitudini extreme şi se mută în străinătate pentru locuri de muncă mai bine plătite. „Sperăm ca dronele noastre să transforme această meserie într-una mai sigură şi să aducă înapoi oameni care au crescut cu tradiţia alpinismului. Este ceea ce defineşte ţara noastră, iar fără expertiza şerpaşilor, nu am putea naviga niciodată prin acest teren”, a spus Pandey.

Şerpaşii specializaţi, proveniţi din dealurile şi munţii din apropiere, deschid şi întreţin traseul pentru alpinişti pe Everest de peste şapte decenii. Zeci dintre ei şi-au pierdut viaţa în acest proces. Pandey, de la Airlift Technology, un start-up local specializat în cartografiere cu drone, crede că expertiza tehnică, combinată cu cunoştinţele montane acumulate de-a lungul deceniilor de către şerpaşi, poate face ca prezenţa pe „acoperişul lumii” să fie mai sigură.

Dawa Janzu Sherpa, în vârstă de 28 de ani, este „omul din faţă” al echipei de „doctori ai gheţarilor” de pe Everest de opt ani. Echipa este condusă de un şerpaş cu experienţă, care decide traseul, dar cel care merge primul prin gheţar este omul tânăr şi puternic din faţă. „În acest sezon este multă gheaţă uscată, ceea ce face foarte dificilă fixarea traseului, şi sunt multe turnuri de gheaţă între puncte”, a spus el. Deşi dronele pot fi folosite acum pentru a identifica o cale provizorie înainte de pornire, condiţiile meteo schimbătoare înseamnă că lucrurile se modifică permanent. Janzu Sherpa spune că aceasta este o muncă riscantă, iar cum locurile de muncă sunt greu de găsit, pentru el, această meserie a fost mai degrabă o sursă de venit decât o pasiune. Dronele, spune el, au redus la jumătate timpul şi nivelul de risc. „Munca noastră este contra cronometru. Dacă nu fixăm rapid traseul, expediţiile care urmează vor întârzia, aşa că faptul că dronele transportă echipamentul în sus ne scuteşte de drumuri repetate doar ca să cărăm o scară.” „Având în vedere vremea rea de până acum, nu am fi reuşit să fixăm traseul la timp fără acel ajutor”, a adăugat el. Janzu Sherpa este singurul întreţinător al familiei sale – are o soţie şi două fiice. „Este o muncă plină de aventură şi cu mult risc, aşa că, dacă există o modalitate de a o face mai sigură, o salut.” Primul grup de alpinişti a ajuns deja în Tabăra de Bază pentru sezonul de ascensiuni 2025. Este un sezon scurt, aşa că aproape toată lumea va încerca urcarea în lunile aprilie şi mai. „Folosi-rea dronelor face parte din evoluţia firească a alpinismului”, spune Caroline Ogle de la Adventure Con-sultants, o companie din Noua Zeelandă care a petrecut cinci sezoane în Tabăra de Bază, gestionând ex-pediţii din ceea ce numeşte „amfiteatrul Everestului”. „Dacă ne uităm înapoi la primii ani… când nu ex-istau telefoane prin satelit sau prognoze meteo precise, toate aceste tehnologii au evoluat pentru a face alpinismul mai sigur. Simt că folosirea dronelor este parte din această evoluţie naturală, în special în ceea ce priveşte protejarea celor care lucrează la altitudini mari – şerpaşii.” Lisa Thompson, care a urcat cele şapte vârfuri – cel mai înalt munte de pe fiecare dintre cele şapte continente – şi care acum an-trenează alpinişti prin organizaţia americană Alpine Athletics, este de acord cu Ogle şi consideră dronele „o evoluţie binevenită şi responsabilă.” „Nu cred că această inovaţie diminuează frumuseţea sau tradiţia alpinismului. Muntele rămâne munte. Provocarea e tot acolo.”