Briza digitalizării din HoReCa: start-up-ul românesc inedit care si-a propus sa revoluţioneze felul în care funcţionează industria restaurantelor

Autor: Ioana Niţă Postat la 17 iunie 2023 91 afişări

Un start-up din Cluj-Napoca a pariat încă de dinainte de pandemie pe digitalizarea industriei HoReCa, iar acum soluţiile sale software sunt folosite în peste 500 de unităţi din întreaga ţară, următorul pas major fiind extinderea în afara României. Sub numele eBriza, start-up-ul a atras deja câţiva clienţi din Spania, Ungaria şi Emirate, ţări pe care le analizează pentru planul de extindere, aflat în pregătire pentru momentul în care contextul macroeconomic va fi favorabil. Pe piaţa locală, ţinta eBriza este să îşi crească portofoliul de clienţi cu 20%, iar veniturile cu 50% în 2023.

Expansiunea într-o ţară străină este de ceva timp un subiect foarte important în eBriza. În acelaşi timp nu este un pas uşor de făcut, drept urmare testăm marea cu degetul în diferite direcţii. În acest moment avem clienţi în Ungaria, Spania şi cochetăm cu Dubai. Numărul de clienţi nu este unul semnificativ, deoarece majoritatea ne-au găsit ei pe noi, în online. Acum căutam să ridicăm o nouă rundă de finanţare mai consistentă pentru a ne mări cota de piaţă în România, dar în acelaşi timp şi pentru a activa noi pieţe în afara ei“, a spus Alex Mareş, cofondator şi CEO al eBriza. El a pornit proiectul eBriza împreună cu Cristian Dinescu în 2015, iar până acum, start-up-ul a obţinut finanţări în valoare totală de 500.000 de euro, cumulată din trei runde de investiţii. Cele trei runde de finanţare au avut loc în 2017, 2018 şi 2019, cea mai mare parte a investiţiei totale - 300.000 de euro - fiind obţinută de la Banca Transilvania, alături de care au investit şi fondul de accelerare clujean Risky Business, Marcelus Suciu, fondatorul Marty Restaurants, şi Dan Isai, fondatorul Salad Box. „De atunci însă, nu am mai luat alte investiţii pentru că nu era nici momentul oportun în piaţă ţinând cont de conjunctura economică. Ne dorim însă să luăm o altă rundă de investiţie. Ţinând cont de situaţia foarte bună a firmei, mai exact de ritmul constant de creştere şi faptul că am dovedit că este o soluţie care funcţionează, ne aşteptăm să nu avem o problemă în această direcţie. Aşteptam totuşi să treacă această perioadă incertă din punct de vedere economic, pe plan mondial“, a punctat Mareş. Start-up-ul, care a dezvoltat un sistem POS şi de gestiune în cloud pentru industria HoReCa, a trecut cu bine de perioada de pandemie, aceasta fiind de altfel chiar un motor de creştere pentru businessul eBriza în condiţiile în care din cauza restricţiilor impuse, antreprenorii din HoReCa au fost nevoiţi să găsească soluţii rapide şi uşor de implementat pentru a-şi menţine afacerile pe linia de plutire. „În anul 2020 soluţia eBriza era pregătită din punct de vedere tehnic, însă aveam o problemă de penetrare a pieţei, o piaţă reticentă la schimbare. Pandemia ne-a ajutat foarte mult. Mai exact a ajutat la procesul de onboarding. Brusc, antreprenorii au trebuit să găsească soluţii alternative, pe care să le implementeze repede, şi pe care să le plătească lunar, ţinând cont de incertitudinea pieţei generate de pandemie. Dacă până în 2020 antreprenorul român era obişnuit ca cineva să vina în locaţie ca să instaleze şi să configureze conturi, în timpul pandemiei, nu a avut de ales şi a trebuit să facă toate astea singur. Foarte interesant este faptul că şi-a dat seama că poate. Iar eBriza a fost concepută tocmai în această direcţie - un serviciu online, cu suport online, simplu de utilizat, proactivă şi nu reactivă“, a precizat el.

Sistemul dezvoltat de echipa eBriza pentru digitalizarea proceselor din industria HoReCa are în prim-plan soluţia de vânzare POS (Point of Sales), la care se adaugă o serie de alte aplicaţii precum aplicaţia pentru gestionarea livrărilor sau cea de gestionare a operaţiunilor.

„În eBriza avem mai multe verticale foarte importante pentru noi. În primul rând este aplicaţia de vânzare, POS-ul efectiv. În ultimii trei ani am adus foarte multe îmbunătăţiri de performanţă. Am dezvoltat varianta Android pe lângă cea iOS în acest fel standardizând modul în care faci vânzarea în eBriza indiferent de platforma pe care o utilizezi. O altă verticală importantă este partea de livrări. Am integrat toate canalele posibile de livrare direct în POS-ul eBriza: Bolt, Gloria Food, Glovo, Deliverect, Tazz, site-ul personal, comenzi telefonice, ş.a.m.d. Ne mândrim cu această funcţionalitate, deoarece clientul nostru poate opera tot fluxul de livrări doar din tableta eBriza prin câteva «tap-uri». Asta îl ajuta să opereze mai multe comenzi de livrare cu un efort minim din partea angajaţilor“, a explicat Alex Mareş. Soluţia POS eBriza este optimizată pentru a rula pe terminale bancare sau de plată. „Pe scurt, operezi vânzarea prin eBriza direct pe terminalul de plată, unde şi încasezi cu cârdul, totul automatizat. Aici lucram împreună cu mai mulţi colaboratori şi bănci pentru a oferi eBriza embedded pe terminale”, a adăugat el. Care sunt cele mai funcţionalităţi şi soluţii din sistemul eBriza? „Pe partea de gestiune, am adăugat comenzi către furnizori. Aici avem o viziune mai complexă, dar pentru moment, clienţii eBriza pot trimite comenzi către furnizorii lor prin WhatsApp, SMS sau Email, comenzi care mai tărziu sunt convertite direct în NIR (nota intrare recepţie)”, a precizat CEO-ul şi cofondatorul eBriza, menţionând că start-up-ul a dezvoltat şi o aplicăţie mobilă gratuită pentru manageri, numită eBriza Operations (OPS). „De aici ei pot să îşi vădă rapoartele optimizate pe mobil, sau să facă un inventar direct în depozit, sau să trimită acele comenzi către furnizori. Pe viitor vor fi adăugate şi alte funcţionalităţi.” O altă aplicaţie din ecosistemul eBriza se adresează comercianţilor care vând “la tejghea”. „Le oferim o soluţie interactivă prin care clienţii lor pot oferi bacşiş, totul automatizat. Ne bucurăm de feedbackul clienţilor noştri, care ne-au confirmat că de când folosesc acest feature gratuit, bacşişurile angajaţilor lor s-au dublat.” Nu în ultimul rând, echipa eBriza a redefinit complet şi modul în care oferă suport clienţilor. „În urma unui proces îndelungat de recrutare dar mai ales tehnologic, serviciul eBriza devine unul proactiv şi nu reactiv. Pe scurt, încercăm să aflăm de problema clientului înainte că el să ne-o sesizeze. Bineînţeles că acesta este un proces în continuă dezvoltare, dar feedback-ul clienţilor până acum ne confirmă că suntem pe drumul cel bun.” În prezent, soluţiiile eBriza sunt folosite în 500 de locaţii din întreaga ţară, cu precădere din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Constanţa. Numărul de locaţii a crescut până acum anul acesta cu 30% faţă de 2022. Clienţii eBriza au businessuri de diferite dimeniuni, printre acestea numărându-se locaţiile Poke House, French Revolution, Zest, Modelier şi Sloane, din Bucureşti,  Meron, Store Restaurants, Tokyo Cluj şi Taste of Asia din Cluj-Napoca, Pulcinella şi Overide din Timişoara şi Neversea şi Coretto din Constanţa.


Rubrica „Start-up Pitch”

Mihai Chişu, cofondator şi CEO eVOTE.

Ce face? A dezvoltat o platformă pentru participarea online la adunările generale ale acţionarilor (AGA) din România.

„Ca să scalăm această aplicaţie, să mergem mai departe cu ea, probabil că va trebui să o simplificăm, să o facem să fie mult mai uşor de utilizat de către utilizatorul nepriceput, care nu are nevoie de asistenţă sau de consultanţă. Şi o să facem paşi în zona aceasta, pentru că ştim că este o zonă spre care vom evolua pentru că piaţa noastră, este o piaţă mică. Iată, noi avem 30 de companii acum în portofoliu şi probabil că o să câştigăm în continuare interesul altor companii, dar ca să ajungă o aplicaţie IT scalabilă, trebuie să duci mult mai sus numărul de clienţi. Noi ţintim acum pieţe precum Cehia, Polonia, Ungaria, care sunt cele mai apropiate, care sunt pieţe mai mari decât piaţa noastră sau cel puţin pieţe care au un număr de companii mult mai mare.”

Rubrica „Start-up Update”

Alex Mareş, cofondator şi CEO al eBriza - sistem POS şi de gestiune în cloud pentru industria HoReCa.

Ce e nou? Start-up-ul din Cluj-Napoca are în plan să atragă o finanţare mai „consistentă“ pentru a putea accelera creşterea pe plan local, dar şi pentru a intra pe pieţe externe. Principalele pieţe analizate pentru extindere sunt Spania, Ungaria şi Dubai, în condiţiile în care start-up-ul are deja câţiva clienţi din aceste ţări pentru care a adaptat deja soluţiile eBriza.

„Expansiunea într-o ţară străină este de ceva timp un subiect foarte important în eBriza. În acelaşi timp nu este un pas uşor de făcut, drept urmare testăm marea cu degetul în diferite direcţii. În acest moment avem clienţi în Ungaria, Spania şi cochetăm cu Dubai. Numărul de clienţi nu este unul semnificativ, deoarece majoritatea ne-au găsit ei pe noi, în online. Acum căutam să ridi­căm o nouă rundă de finanţare mai consistentă pentru a ne mări cota de piaţă în România, dar în acelaşi timp şi pentru a activa noi pieţe în afara ei.”

Rubrica „Start-up Boost”

Mihai Lehene - preşedinte al Romanian United Fund, Daniela Kammrath - CEO RAISE şi Alex Urdea - managing partner Deep Ocean Partners.

Conferinţa Romanian Start-Up Days: „România are astăzi cea mai mare oportunitate dintre toate ţările din lume, de a face un salt imens înainte în următorii 30 de ani“.

Mihai Lehene: „România are astăzi cea mai mare oportunitate pe care o are vreun stat din lume. România are a cincea cea mai mare diasporă ca procentaj al oamenilor care au părăsit ţara şi trăiesc în străinătate. Diaspora numărul unu în lume este cea irlandeză, cu 2,2 milioane de oameni în străinătate, din cei 5 milioane de oameni în Irlanda. Totuşi, România, cu a cincea cea mai mare populaţie din lume, (...), sau aproape toţi românii care sunt la prima generaţie afară, sunt încă conectaţi, încă simt această pasiune pentru a rămâne legaţi de România. Deci, România are cea mai mare oportunitate dintre toate ţările din lume astăzi de a face un salt imens înainte în următorii 30 de ani.”

Daniela Kammrath: „Vom fi întotdeauna români în inima noastră. Gândiţi-vă la noi ca la o resursă deosebit de valoroasă care poate ajuta la creşterea afacerii voastre. Cred că orice produs inovator sau orice produs sau serviciu creaţi, merită adus pe piaţa americană. Ceea ce este foarte interesant este că aici atunci când eşti la masă cu cineva care vrea să facă afaceri cu tine, lor nu le pasă de ţara din care vii. Le pasă de cât de bine transmiţi mesajul, ce aduci la masă şi cum poţi livra. Şi am văzut multe companii americane mergând în România. Încă este mult de construit în România. Vom ajuta de aici, dar ajutaţi-ne să creăm în România un mediu care poate face ca oamenii să crească în companii.“

Alex Urdea: „Luaţi în calcul că piaţa din SUA este o piaţă hiper, hiper competitivă. Aici este capital nelimitat, talent nelimitat“.


Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma

www.zf.ro/zf-it-generation

ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019 şi realizată în prezent împreună cu BCR Innovx, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot.

Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Tehnologie,
digitalizare,
HoReCa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.