100 Cele mai puternice femei din business. Georgiana Andrei-Muntean, Director Comercial, Divizia de Abonamente, Regina Maria
„Cu toate că nu am fost niciodată antreprenor, dintotdeauna m-am ghidat după principiul «Fă-ţi treaba ca şi cum ar fi business-ul tău». Am fost încântată să descopăr că această abordare se potriveşte perfect cu valorile din Regina Maria şi că este împărtăşită de colegii mei.”
BIO
În centrul vision board-ului Georgianei Andrei-Muntean, povesteşte ea, se află mulţi oameni. „Foarte mulţi. Cu toate că sunt o persoană introvertită, «ceilalţi» sunt elementul central al vieţii mele, pentru că de acolo îmi iau multă energie: de la familia mea, de la copii, de la prieteni şi, nu în ultimul rând, de la colegi şi de la clienţi. Cu riscul de a intra într-un subiect uşor filozofic, pot spune că am găsit sensul vieţii, atât pe plan personal, cât şi profesional, în binele şi impactul pe care îl avem în vieţile celor pe care îi întâlnim.” Reprezentanta Regina Maria consideră că fiecare interacţiune pe care o avem are un ecou pozitiv sau negativ asupra celuilalt. Domeniul în care lucrează acum îi oferă zilnic şansa să aibă un impact pozitiv în vieţile celorlalţi.
„Bineînţeles, în realitate, cu toţii avem oportunitatea aceasta, de a face bine celor din jur, însă, atunci când lucrezi în sănătate, acest lucru îţi este mai facil şi îl conştientizezi în fiecare zi.”
Pentru că lucrează într-un domeniu dedicat, prin definiţie, binelui şi într-o reţea care pune pacientul pe primul loc are zi de zi oportunitatea de a avea impactul pe care şi-l doreşte în vieţile celorlalţi. Regina Maria şi diviziile pe care le coordonează răspund mai multor nevoi şi dorinţe personale, inclusiv cea de a-i ajuta pe ceilalţi, dar şi de a învăţa în mod continuu. „În acest domeniu, avem mult spaţiu de inovare şi creativitate, iar în cadrul echipei, încercăm în permanenţă să dezvoltăm, pentru partenerii noştri, cel puţin un produs pe care nici un alt competitor să nu îl ofere. Acest ritm accelerat – pentru că, atunci când ai în grijă un portofoliu de aproape 13.000 de companii, cu siguranţă nu vei găsi niciun moment anost – mă ţine departe de monotonie şi rezonează cu nevoia mea de a căuta constant provocări şi oportunităţi de învăţare.”
Ea crede cu tărie că e necesar să punem pasiune în tot ceea ce facem şi nu neapărat să ne căutăm pasiunea. „Consider că am un drive nativ, pentru că, dacă l-am cultivat, nu am făcut-o conştient. Acum am şi norocul să lucrez într-un domeniu foarte ofertant şi în care simt că, prin munca noastră de zi de zi, contribuim la o viaţă mai bună.” Şi chiar dacă ea şi echipa sa nu tratează pacienţi, atunci când încurajează o fabrică să încheie abonamente pentru angajaţi, oferă şansa unor oameni să aibă acces mai facil la servicii medicale de calitate.
Pentru a se încărca cu energia necesară provocărilor din business, Georgiana povesteşte că, deşi poate părea paradoxal, pentru ea, meditaţia implică adrenalină, iar relaxarea este strâns legată de impulsuri de energie. De aceea, se îndreaptă spre activităţi sportive cu intensitate crescută: kitesurf şi snowboard. Iar în perioadele cele mai complicate, alergatul îi este cel mai bun prieten. Povesteşte că a avut perioade grele în care alerga aproape zilnic, la finalul fiecărui antrenament gândurile fiindu-i mai bine aşezate.
Despre continuarea drumului spre excelenţă în ciuda provocărilor, se consideră norocoasă pentru oportunităţile pe care le-a avut şi este recunoscătoare pentru ele. „Tocmai de aceea, simt că am o responsabilitate foarte mare să fac tot ceea ce este mai bun cu darurile pe care le-am primit. Şi, cum sunt destul de optimistă din fire, de cele mai multe ori într-o provocare văd o potenţială sursă de învăţare. Mai mult decât atât, pentru că cel mai tare mă tem de monotonie, recunosc faptul că nu fug de provocări, ci... spre ele.”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













