Filmul lui Agnes Jaoui a luat premiul la Cannes cu o poveste nu neaparat originala, dar bine spusa.

Femeile sunt judecate dupa masuri, proportii si aparente. Comme une image... E o realitate dura, cea a patului lui Procust, cu care ne confruntam zilnic. Dar cand propriul tata aplica aceleasi criterii asupra fiicei sale, e chiar dramatic. Si totusi, filmul e o comedie in care zambetele se schiteaza uneori pe jumatate, poate cu gandul la propriile experiente. Scenariul nu straluceste neaparat prin originalitatea ideii, ci prin modul de a spune povestea, pentru care a luat si premiul la Cannes. 

Ca orice tanara de  20 de ani, Lolita simte ca trebuie sa duca o lupta pe mai multe fronturi: sa  placa baietilor, sa cante bine in cor, sa se inteleaga cu mama vitrega... Dar pentru ea totul e mai greu, pentru ca nu are nimic din multitudinea de Lolite care o inconjoara. Are cateva kilograme in plus, un chip comun si nici macar tatal sau nu o place. Acel tata scriitor celebru si egocentric care i-a dat numele de Lolita, sperand  ca fiica lui va fi o frumusete. O alta ironie a sortii. De altfel, personajul tatalui reuseste sa fie deosebit de antipatic, mai ales pentru femeile spectatoare care asista la criza sa de varsta mijlocie, la manifestarile  orgoliului sau nemasurat si la privirile adresate tinerelor.

Adaugand ca are o nevasta cu vreo 20 de ani mai tanara si o fiica pe care nu o baga in seama, pregatiti-va sa intalniti un monstru de egoism si vanitate. 

In aceste conditii, Lolita lupta (din nou) sa nu fie o victima. Frustrarile nu o fac nesuferita, doar furioasa. Isi pastreaza sensibilitatea si simtul umorului, iar atunci cand cineva are nevoie de ajutor, nu ezita sa i-l ofere, chiar daca se simte dupa aceea folosita. Toata energia ei va fi indreptata catre cor, pentru ca muzica baroca e pasiunea ei, alta trasatura care o deosebeste de pariziencele mondene si moderne din jurul sau. De fapt, in film sunt doua grupuri: cel al lui Cassard, scriitorul celebru, si cel al lui Millet, scriitorul fara succes. Cea care va uni cele doua grupuri e sotia lui Millet, Sylvia, profesoara de canto a Lolitei si cea care va avea curajul sa spuna lucrurilor pe nume.

Dincolo de tema aparentelor si a dragostei implinite sau nu, filmul e si o dovada ca celebritatea nu-i un cadou prea bun pentru cei din jurul vedetei. Regia lui Agnes Jaoui e subtila, fara dramatisme gratuite, cu umor la momentul potrivit. Sunt totusi cateva scene (destul de multe) in care muzica baroca si corul dau fiori, parand sa vina din alta lume. Filmul are happy-end, dar nu de tip american. 

Daca la inceput vedem  pe ecran doi barbati de succes si cel putin doua femei nefericite, o fiica si o sotie, la final, perspectiva se schimba.  Un film moralist, dar cu mult umor si sensibilitate. Probabil ca isi va face celebri autorii, asa cum cartea personajului din film, "Comme une image", l-a facut celebru pe autorul sau.

Regia: Agnes Jaoui. Cu: Jean Pierre Bacri, Marilou Berry. Durata: 110 minute.