Marionete de vreme rea

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 28 martie 2022 27 afişări

Dacă vremurile nu-ţi mai permit să-ţi distrezi publicul în sala de spectacol ca altădată, atunci trebuie să te adaptezi ca să supravieţuieşti, aşa cum a făcut-o un teatru de marionete din Los Angeles, Bob Baker Marionette Theater. Rămas fără posibilitatea de a organiza spectacole tradiţionale după începutul pandemiei, acesta a profitat din plin de internet, organizând spectacole la cerere prin intermediului platformei Zoom sau prezentând momente săptămânale gratuite pe Instagram şi încurajându-şi totodată membrii să ia marionetele preferate cu care să ţină şi ei spectacole online sau cursuri de confecţionare şi mânuire de marionete.

Pe lângă internet, trupa a decis să se plimbe prin Los Angeles cu o furgonetă carosată care se putea parca în diverse locuri, organizând mici spectacole pe trotuar pentru trecători, scrie LA Times. Pentru venituri suplimentare, Bob Baker Marionette Theater s-a transformat şi în organizator de nunţi în momentul în care numărul de participanţi la asemenea evenimente a fost limitat foarte mult, oferind doritorilor posibilitatea de a fi căsătoriţi de o marionetă mânuită de către un membru al trupei autorizat să oficieze căsătorii şi de a transmite totul pe internet pentru rude şi prieteni.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.