Clădirile care te privesc: instalaţia inspirată de «Big Brother» ajunge în oraşe mari

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 29 martie 2026 10 afişări

Clădirile care te privesc: instalaţia inspirată de «Big Brother» ajunge în oraşe mari

Realizare a doi artişti franco-canadieni, Collectif Pierre & Marie, o instalaţie de artă care priveşte publicul a ajuns recent şi la Boston, după ce a trecut prin Quebec City, Taipei, Taiwan sau Seul. Gândită ca o reflecţie asupra relaţiei complexe dintre societate şi reţelele de socializare online din epoca supravegherii în masă, instalaţia „Big Other” inspirată de Big Brother (Fratele cel Mare din cartea „1984” a lui George Orwell) constă în perechi de ochi aplicate pe pereţii exteriori ai unor clădiri din oraşul-gazdă, care astfel par că au început să privească trecătorii. La Boston au făcut ochi, printre altele, o bancă şi o librărie, care-i vor urmări cu privirea pe cei care trec pe stradă până spre finalul lunii, în cadrul unui eveniment artistic mai amplu al oraşului,
scrie Boston Globe.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ARTĂ,
Collectif Pierre & Marie,
instalatie,
arta,
COVER STORY. Noua definiţie a ochelarilor. De la accesoriu la experienţă complexă definită de tehnologie, sănătate şi lifestyle

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.